MIAR, miare, s. n. (Fam.) Bancnotă de o mie de lei; (fam.) o mie de lei. [Pr.: mi-ar] – Mie + suf. -ar.

miar [At: CORESI, L. 110/6 / P: mi-ar / Pl: ~i, ~e / E: mie + -ar, cf lat milliarius] 1 sm (Îvr) Miaș. 2 sn Bancnotă sau monedă de o mie de lei. 3 sn (Fam) O mie de lei.

MIAR, miare, s. n. Bancnotă de o mie de lei; (fam.) o mie de lei. [Pr.: mi-ar] – Mie + suf. -ar.

miar (fam.) s. n., pl. miare

miar (fam.) s. n., pl. miare

miar s. n., pl. miare

miar, miare s. n. bancnotă de o mie de lei

MIAR s. v. mie.

miar s. v. MIE.

MIÁR s. m., s. n. 1. S. m. (Învechit, rar) Miaș. Deacă auzi sutașul, postîmpi cătră miiari și-i. . . grăi vezi ce veri să faci. CORESI, L. 110/6. 2. S. n. (Ieșit din uz) Bancnotă de o mie de lei; (familiar) o mie de lei. Cf. GR. S. VII, 119, BL V, 60, IORDAN, L. R. A. 161. Babalîcul . . . stă înfundat în cazinou. Joacă pe miare. STANCU, R. A. V, 318. A aprins un teanc de miare și s-a aplecat sâ-i facă lumină englezului. T. POPOVICI, S. 63. - Pronunțat: mi-ar. – Pl.: (1) miari și miare. – Mie + suf. -ar. Pentru 1, cf. și lat. m i l l i a r i u s.