17 definiții pentru metoc metoh mitoc


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

metoc sn [At: (a. 1573) CUV. D. BĂTR. I, 23 / V: ~oh (Pl: (înv) ~oașe), (reg) mit~, mitoh / S și: metoch / Pl: ~uri / E: slv метохъ, ngr μετόχι] 1 Mănăstire subordonată altei mănăstiri. 2 Proprietate imobiliară a unei mănăstiri. 3 (Spc) Clădire care aparține unei mănăstiri și care servește ca loc de găzduire, mai ales pentru călugări.

METÓC, metocuri, s. n. Mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari; proprietate imobiliară a unei mănăstiri; spec. clădire (sau grup de clădiri) care aparține unei mănăstiri și care servește ca loc de găzduire. [Var.: metóh, (reg.) mitóc s. n.] – Din sl. metohŭ.

METÓC, metocuri, s. n. Mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari; proprietate imobiliară a unei mănăstiri; spec. clădire care aparține unei mănăstiri și care servește ca loc de găzduire. [Var.: metóh, (reg.) mitóc s. n.] – Din sl. metohŭ.

METÓC, metocuri, s. n. Mănăstire mică subordonată din punct de vedere administrativ unei mănăstiri mai mari. ◊ (cu sens colectiv) Așezări omenești, în afara incintei mănăstirii, dar care aparțineau acesteia. În sus nu mai erau decît cîteva binale, dincolo de metocul episcopiei. CAMIL PETRESCU, O. II 394. Porni Artemie apostolește pe drumul Bucureștilor. Cînd ajunse la metoc, găsi pe Averchie vînzînd borș. STĂNOIU, C. I. 10. – Variante: mitóc (CREANGĂ, A. 121), metóh, metoașe (ODOBESCU, S. II 14), s. n.

metoc n. (pl. metoașe) 1. sucursală de mănăstire pusă sub protecțiunea alteia mai cu vază, pământeană sau străină; 2. căsuță clădită lângă o mănăstire de un călugăr care dispune de mijloace spre a duce o vieață particulară ca un pensionar. [Gr. mod. METÓHI].

METÓH s. n. v. metoc.

MITÓC s. n. v. metoc.

MITÓC ~uri n. 1) Mănăstire mică subordonată unei mănăstiri mai mari. 2) Casă sau grup de case care aparțineau unei mănăstiri și serveau ca loc de găzduire (pe lângă aceasta). /<sl. metohu

mitoc n. V. metoc: s’ajungi dichiu la vr’un mitoc CR.

mitóc și (maĭ vechĭ) metóc și metóh n., pl. urĭ, oace și (vechĭ) oașe (vsl. metohŭ, d. ngr. metóhi, fermă mînăstirească, schit, d. met-ého, particip. V. epocă). Mînăstire mică dependentă de alta maĭ mare. Căsuță afară din mînăstire în care locuĭește un călugăr maĭ bogat. Han dependent de o mînăstire p. călugăriĭ care vin în oraș. V. ospiciŭ, sucursală.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!metóc s. n., pl. metócuri

metóc s. n., pl. metócuri/metoáce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

METÓC s. (BIS.) (înv.) sucursală. (~ al unei mănăstiri.)

METOC s. (BIS.) (înv.) sucursală. (~ al unei mănăstiri.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

metóc (metócuri), s. n.1. Mănăstire dependentă de alta. – 2. Reședință călugărească în afara mănăstirii. – Var. metoh, mitoc, (pl.) metoace. Mr. mitohe. Ngr. μετόχι (Roesler 572; Murnu 37), parțial prin intermediul sl. metochĭ (Vasmer, Gr., 98; Conev 108). – Der. mitocan, s. m. (bădăran, nerod, nătărău; mojic, grosolan), după Filimon de la un metoc sau reședință din București, din cartierul Dealul Spirii, pentru al cărui sens cf. sp. arrabalero; mitocancă, s. f. (mahalagioaică); mitocănesc, adj. (vulgar, necioplit); mitocănește, adv. (mîrlănește); mitocănie, s. f. (grosolănie, necuviință); mitocănime, s. f. (adunătură de mitocani).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MITOCU DRAGOMIRNEI, com. în jud. Suceava, situată în Pod. Dragomirnei; 4.007 loc. (2000). Rezervația forestieră „Făgetul Dragomirnei” (131 ha). În satul Dragomirna se află mănăstirea Dragomirna.

Intrare: metoc
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • metoc
  • metocul
  • metocu‑
plural
  • metocuri
  • metocurile
genitiv-dativ singular
  • metoc
  • metocului
plural
  • metocuri
  • metocurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • metoh
  • metohul
  • metohu‑
plural
  • metohuri
  • metohurile
genitiv-dativ singular
  • metoh
  • metohului
plural
  • metohuri
  • metohurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mitoc
  • mitocul
  • mitocu‑
plural
  • mitocuri
  • mitocurile
genitiv-dativ singular
  • mitoc
  • mitocului
plural
  • mitocuri
  • mitocurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)