metoc sn [At: (a. 1573) CUV. D. BĂTR. I, 23 / V: ~oh (Pl: (înv) ~oașe), (reg) mit~, mitoh / S și: metoch / Pl: ~uri / E: slv метохъ, ngr μετόχι] 1 Mănăstire subordonată altei mănăstiri. 2 Proprietate imobiliară a unei mănăstiri. 3 (Spc) Clădire care aparține unei mănăstiri și care servește ca loc de găzduire, mai ales pentru călugări.