mitóc și (maĭ vechĭ) metóc și metóh n., pl. urĭ, oace și (vechĭ) oașe (vsl. metohŭ, d. ngr. metóhi, fermă mînăstirească, schit, d. met-ého, particip. V. epocă). Mînăstire mică dependentă de alta maĭ mare. Căsuță afară din mînăstire în care locuĭește un călugăr maĭ bogat. Han dependent de o mînăstire p. călugăriĭ care vin în oraș. V. ospiciŭ, sucursală.