merita [At: I. VĂCĂRESCUL, B. 30^v/1 / Pzi: merit, (înv) ~tez / E: fr mériter] 1 vt A justifica și a atrage o răsplată pentru valoarea pe care o reprezintă sau pentru faptele săvârșite Si: a fi vrednic, (înv) a meritarisi. 2-3 vti A i se cuveni (ceva). 4 vt A justifica prețuirea, interesul sau grija pentru ceva. 5 vi (Frî; udp „de la”) A binemerita. 6 vt (Spc; d. mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut Si: a face, a valora.

MERITA, merit, vb. I. Tranz. A i se cuveni cuiva ceva (bun sau rău) ca răsplată a acțiunilor sale, a fi vrednic de ceva. Măcar prietenește crez că meritam un răspuns. GHICA, A 606. Merită o pedeapsă exemplară. BĂLCESCU, O. II 271. Simț chinuire atît mai amară, Cu cît a mea soartă eu n-am meritat. ALEXANDRESCU, M. 40. ◊ Absol. (Rar) Am cerut un cuvînt bun, dacă scrisul meu merită. C. PETRESCU, C. V. 149. ♦ A avea o valoare suficientă pentru a justifica prețuirea, atitudinea sau grija cuiva. Nu știu dacă merită să mă ocup de ea. DUMITRIU, N. 38.

MERITA vb. I. tr. A i se cuveni, a fi vrednic de ceva. ♦ A avea calități, merite care îndreptățesc stima, prețuirea cuiva. [P.i. merit, 3,6 -tă. / < fr. mériter, it., lat. meritare].

MERITA vb. tr. a fi vrednic de ceva; a i se cuveni. ◊ a justifica stima, prețuirea, interesul. ◊ (despre mărfuri) a justifica prețul, a valora. (< fr. mériter, lat. meritare)

A MERITA merit 1. tranz. 1) (avantaje sau inconveniente) A fi în drept să obțină sau să sufere (în conformitate cu cele înfăptuite). ~ laudă. ~ o pedeapsă. ~ respectul. 2) (despre acțiuni, lucruri) A face să fie necesar; a necesita; a cere; a reclama; a comporta. Această noutate merită confirmare. 3) A fi demn de a avea alături de sine (în viață). 2. intranz. A avea merite (într-un anumit domeniu). /<fr. mériter

merità v. 1. a fi demn de: a merita o recompensă; 2. a-și atrage: a merita o pedeapsă; a bine merità de, a fi adus sau a aduce încă servicii mari.

MIERȚĂ, mierțe, s. f. (Reg.) Unitate de capacitate pentru cereale folosită în trecut în Moldova și în Transilvania, care a variat în timp și după regiuni. – Din magh. mérce.

meritum sn vz merit

meriță sf vz mierță

merniță sf vz mierță

mierliță² sf vz mierță

mierță sf [At: PRAV. MOLD. 9^v/25 / V: meriță, merniță, ~rliță, ~țe, mirță / Pl: ~țe / E: mg mérce, srb merica] 1 Măsură pentru cereale sau alte produse agricole mărunte, a cărei mărime variază, după epoci și regiuni, între 2 litri și 110 ocale (8- 200 kg). 2 Vas cu capacitatea de o mierță (1) 3 Măsură cu care se toarnă boabele în coș la moară. 4 (Îs) ~ța târgului (sau a orașului) Mierță legală, oficială. 5 Conținut sau cantitate de marfa corespunzătoare unei mierțe (1). 6 (Trs; îcs) De-a ~ța Joc distractiv al tinerilor la priveghiul unui mort. 7 (Bot; Trs; îc) ~ța-pământului Specie de lichen (Cladonia pydata).

mierțe sf vz mierță

mirță sf vz mierță

DAS IST FÜR DIE KATZE (germ.) = E pentru pisică, adică nu merită nici o osteneală.

MIERȚĂ, mierțe, s. f. (Reg.) Veche unitate de capacitate pentru cereale folosită în trecut în Moldova și în Transilvania, care a variat în timp și după regiuni. – Din magh. mérce.

MIERȚĂ, mierțe, s. f. (Regional) Măsură de capacitate pentru cereale, a cărei mărime (variind după timp și loc) e aproximativ de 20-25 de litri; dimerlie. V. baniță. Puneți-mi dobîndă la zece mierțe de cucuruz și m-oi răscumpăra eu. SADOVEANU, N. F. 93. A luat de la curte doi poli și o mierță de păpușoi, ca să aibă cu ce-și scoate casa din iarnă. VLAHUȚĂ, O. A. 356. O mierță de sămînță de mac, amestecată cu una de năsip mărunțel. CREANGĂ, P. 262. – Pronunțat: mier-.

MIERȚĂ s.f. (Mold., Ban.) Măsură de capacitate; vasul corespunzător. A: Mierță sau veadre sau alte măsuri hicleani, mai mici decît cum au fost obiceaiul. PRAV. Va face mierțe trei. DP, 15^r. Nici mirțele, nici jicnițele vor agiunge. CANTEMIR, IST. S-au tocmit să dea lui Taxis Craiul unguresc 10 mierță de bani. CANTEMIR, HR.; cf. DOSOFTEI, VS; PSEUDO-COSTIN; PSEUDO-AMIRAS (gl.); NECULCE. C: Mérniczĕ. AC, 353. Variante: merniță (AC, 353), mirță (CANTEMIR, IST.). Etimologie: magh. mĕrce.

MIRȚĂ s.f. v. mierță.

mierță f. Mold. V. merță.

2) *mérit, a -á v. tr. (d. merit s. n.; lat. mérito, -áre, a cîștiga pin muncă, d. merére și meréri, a merita, a cîștiga). Îs demn de: a merita o recompensă saŭ o pedeapsă, orĭ-ce scrisoare cuviincĭoasă merită răspuns. A binemerita de la patrie (lat. de patria bene mereri), a merita recunoștința patriiĭ p. marĭ serviciĭ.

mérță f., pl. e (nsl. mĭerca, ung. merce, d. vsl. *mĭerica, dim. d. mĭera, măsură, d. mĭeriti, a măsura. V. mertic, nemeresc). Est. Jumătate de chilă. Trans. (mirță). Ferdelă. – Vechĭ mĭerță și mirță (Let. 2, 34). V. chilă 2.

mĭérță, V. merță.

mírță, V. merță.

merita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. merit, 2 sg. meriți, 3 merită; conj. prez. 1 sg. să merit, 3 să merite (Acest lucru merită să fie menționat.) corectat(ă)

merita (a ~) vb., ind. prez. 3 merită

merita vb., ind. prez. 1 sg. merit, 3 sg. și pl. merită

merita (ind. prez. 3 sg. și pl. merită)

mierță (unitate de capacitate) (reg.) s. f., g.-d. art. mierței; pl. mierțe

mierță (unitate de capacitate) (reg.) s. f., g.-d. art. mierței; pl. mierțe

mierță s. f., g.-d. art. mierței; pl. mierțe

mierță, -țe.

MERITA vb. 1. (înv.) a învrednici, a meritarisi. (~ laudele noastre.) 2. v. face. 3. a i se cuveni. (~ o bătaie!)

MERITA vb. 1. (înv.) a învrednici, a meritarisi. (~ laudele noastre.) 2. a face. (Dai un ban, dar ~.) 3. a i se cuveni. (~ o bătaie!)

MIERȚĂ s. v. baniță, dublu-decalitru.

mierță s. v. BANIȚĂ. DUBLU-DECALITRU.

mierță, mierțe, s.f. (reg.) unitate de măsură pentru cereale, având cam 215 l (10 banițe).

mierță, mierțe, (dial. mnerță), s.f. – (reg.) Unitate de măsură pentru cereale: „O mnerță are 8 căni, iar o cană 3 l” (Budești); „O mnerță are 25 kg” (Rozavlea, Ieud, Dragomirești, Moisei); „Mnerța e tot atât de mare ca feldera; tare feldera, tare mnerța, adică 22-23 l” (ALRRM, 1971: 419). – Din sl. mjerica (< měra „măsură” < mǐeriti „a măsura”) (Șăineanu, Scriban; Cihac, Berneker, Iordan, Conev. cf. DER); cf. magh. mercze, germ. Meterzentner „unitate de măsură pentru greutate”, germ. Zentner „chintal” (Țurcanu).

PARIS VAUT BIEN UNE MESSE (fr.) Parisul merită o liturghie – Cuvinte memorabile rostite de Henric al IV-lea, care pentru a obține tronul Franței, a trecut de la protestantism la catolicism. Justificare a unui act de renegare prin avantajele pe care le oferă.

Ce qui ne vaut pas la peine d’être dit, on le chante (fr. „Ceea ce nu merită să fie spus, se cîntă”) – susține Beaumarchais prin gura lui Figaro, eroul principal din Bărbierul din Sevilla (act. I, sc. 2). El se referă la creatorii de opere comice, care nu-și dau nici o osteneală în alcătuirea textelor pentru arii. Asta pe scenă. În viață însă, cuvintele lui Beaumarchais au căpătat o interpretare mai adincă, în sensul că anumite idei și păreri, care ar fi dificil și riscant de exprimat în scris sau în vorbire, sînt mai lesne introduse și mai ușor răspîndite prin cîntece. LIT.

Je n’ai mérité ni cet excès d’honneur, ni cette indignité (fr. „N-am meritat nici acest exces de onoare, nici această nedemnitate”) – versuri de Racine din tragedia Britannicus (act. II, sc. 3), în care împăratul roman Nero, îndrăgostit de Iunia, o vestește că pentru a se putea căsători cu ea, a hotărît s-o repudieze pe soția sa Octavia. Dar Iunia ține la Octavia și o înfioară vestea că va fi silită să-i uzurpe locul de soție și de împărăteasă. De aceea îi răspunde lui Nero cu vorbele abil ticluite, că cinstirea e foarte mare și nemeritată de a fi înălțată din starea ei umilă la rangul de împărăteasă, dar nu mai puțin nemeritată este și nedemna poziție de a expropria o femeie nevinovată. LIT.

Paris vaut bien une messe! (fr. „Parisul merită o liturghie”) – cuvintele regelui Henric al IV-lea care, pentru a obține tronul Franței, a trecut de la religia protestantă la catolicism. El le-a rostit în ziua de 25 iulie 1593, în biserica Saint-Denis, rezumînd adevărul istoric că a cucerit Parisul printr-o liturghie, adică prin acceptarea altei credințe. Se aplică pentru o abjurare, o renegare care aduce avantaje. IST.

nu se merită! expr. (glum.) nu merită osteneala!^[1]

MERITA vb. I. T r a n z. A justifica (și a atrage) o răsplată pentru valoarea pe care o reprezintă sau pentru faptele săvîrșite; a fi vrednic (de recompensă sau de pedeapsă); a i se cuveni; (învechit) a meritarisi. Nu crez c-or merita Asemenea simțiri. I. VĂCĂRESCUL, B. 30^v/1. Tinerimea ce a urmat în școalele naționale meritează încurajare. CR (1 832), 231²/12, cf. SĂULESCU, Î. 38/9. A aduce lauda ce pe drept merită talentul. GTN (1836), 92¹/21. M-au îndemnat a îndrepta cu deosebită îngrijire textul. . . și a merita oarecum votul publicului și a tovarășilor miei. MARCOVICI, C. 5/21. Merită o pedeapsă exemplară. BĂLCESCU. M. V. 413. Încrezarea voastră meritează pe a mea. NEGRUZZI, S. III, 123. Simț chinuire atât mai amară Cu ăt a mea soartă eu n-am meritat. ALEXANDRESCU, M. 40. Ciubere, meriți moarte! ALECSANDRI, T. II, 171, cf. 185. Amicul nostru . . . urma înainte treburile și realiza cîștigul însemnat pe care-l merita munca lui inteligentă și neobosită. CARAGIALE, O. I, 70. I-am lăudat în termeni excesivi pe d-na Timotin . . . adăogînd că bărbatul ei nu o merită îndestul. IBRĂILEANU, A. 141. Fără să se gîndească la un cîștig cît de mic . . . pe care l-ar merita, REBREANU, R. I, 168. Ai merita să te las la nebuniile tale, să-ți frlngi gîtul! C. PETRESCU, A. R. 32. El știa că-și merită libertatea și se hotărîse să lupte pentru ea cu toate gloanțele jandarmilor. POPA, V. 76. Acea clipă o aștepta ca pe-o încercare pe care n-o merita. SADOVEANU, O. IX, 168. Fiecare cu locul pe care-l merită. BARANGA, I. 154. (A b s o l.) Auzirăm că tu o să fii socotitor! Ne pare bine, mă! Zău, că ne pare bine! Tu ești bun la socoteli, meriți! PREDA, D. 140. ◊ I n t r a n z. Nu sînt eu vinovat.. . dacă nu te iubesc precum meriți. NEGRUZZI, S. I, 56. ♦ A justifica prețuirea, interesul sau grija pentru ceva. Peștera merită mai mult decît toate curiozitățile Borsecului a fi vizitată. ALECSANDRI, O. P. 252. Merita ziua de azi sfîrșitul pe care i l-am dat eu? CAMIL PETRESCU, U. N. 221. Am cerut un cuvînt bun, dacă scrisul meu merită. C. PETRESCU, C. V. 149. ♦ I n t r a n z. (Franțuzism învechit; urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A binemerita. Armia franceză a meritat de la patrie în lupta împotriva romanilor. GHICA, A. 336. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. Blocul de aur merita o avere considerabilă,. ap. IORDAN, L. R. A. 480. Prez. ind.: mérit și (învechit) meritez. – Din fr. mériter.

MERIȚĂ s. f. v. mierță.

MÉRNIȚĂ s. f. v. mierță.

MIERLIȚĂ² s. f. v. mierță.

MIÉRȚĂ s. f. 1. (Regional, mai ales în Mold. și Transilv.) Măsură de capacitate pentru cereale sau pentru aite produse agricole mărunte, a cărei mărime variază, după regiuni și după epoci, între 2 litri și 110 ocale (echivalată uneori în greutate de la 8 kg la 200 kg); vas care are această capacitate; s p e c. măsură cu care se toarnă boabele în coș la moară. Îi vinea pe zi cîte o merță plină de bani. HERODOT (1645),79. Mnerță sau veadre sau alte măsuri hicleani, mai mici decît cum au fost obiceaiul. PRAV. MOLD. 9^v/25. Dumi-trașco Vodă pus-au de au făcut mierța mare ș-au pus de au strîgat crainecul să nu cumpere nime [mălai] păn-în trei dzili. NECULCE, L. 84, cf. ANON. CAR. Merța să se facă la toate tîrgurile tot pe o măsură, adecă de 110 ocă (a. 1 776). URICARIUL, XIX, 352. Ca sămînța macului dintr-una o mie vor cădea, spre a cărora aleagere și la un loc culeagere nici mirțele, nici jicnițele vor agiunge. CANTEMIR, IST. 153. Rînduiala măsurilor, adecă merța, vadra de miere, vadra de vin, falcea de fîn (a. 1803). URICARIUL, IV, 202/2, cf. LB, POLIZU, BARONZI, L. 160, CREANGĂ, GL. 433, I. BRĂESCU, M. 68, PAMFILE, J. II, 154, N. A. BOGDAN, C. M. 66, 173. Din un spic, Un otic. . . Din o mînă, O mierță plină. f (1871), 249. Dar eu ție ț-oi lăsa Parale cu feldera Și talerii cu merța. ib. (1873), 214. Un blid ca o jumătate de mierță era plin de curechiu acru. RETEGANUL, P. I, 65, cf. VICIU, GL., ȚIPLEA, P. P. 112, GRAIUL, I, 474, VASILIU, C. 203. Ț-oi da bani cu feldera Șî aoru cu mnerța. T. PAPAHAGI, M. 92, cf. GREGORIAN, CL. 59. Șapte merniți măsura Tot de aur și argint, Ce n-am văzut de cînd sînt. L. COSTIN, GR. BĂN. 136, cf. ALR I 1 604, ALR SN I h 182, A V 15, 20, 31, VI 4. ◊ Mierța tîrgului (sau a orașului) = mierța legală, oficială. Au agiuns mirța tîrgului cea de 16 ocă de grîu 3 lei bătuți. N. COSTIN, LET. II, 39/1. (Glumeț) Se duse la boltă și-și cumpără. . . o pălărie cît mierța orașului. RETEGANUL, P. II, 78. ♦ Conținutul sau cantitatea de marfă corespunzătoare unei mierțe (1). 80 mirțe de grîu (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 209/9. Dimineață aflară 200 de mierțe de fănină naintea porții. DOSOFTEI, ap. TDRG. Pe dzi numai o mierțe de pîine să mînca. NECULCE, L. 17. Fost-au pre atunce și o foamete mare în țară, cît agiunsese de să vinde mierța de pîine în Iași 10 lei. id. ib. 294. 2 mirțâ de ovăs (a. 1 700). IORGA, S. D. XII, 219. S-au tocmit să dea lui Taxis Craiului unguresc 10 mierță de bani. CANTEMIR, HR. 358. S-au cheltuit. . . 9 merță fănină ș-ar hi mai trebuit vo 2 merță, că n-au agiunsu (a. 1 738). BUL. COM. IST. IV, 72. 12 merte de grîu (a. 1 741). URICARIUL, XII, 272. Aosan Toader au dat o mirță de mălai (a. 1 774). IORGA, S. D. XII, 267. I-au rânduit. . . multă zăhărea pe sama ostașilor, de toată poarta cîte 6 florinți, 8 merțe de fărină, 8 merțe de ovăs. ȘINCAI HR. II, 276/15. [Sămînța de hrișcă] agiunge pe la noi pănă la 30 lei merța. I. IONESCU, C. 170/9. Merța de popușoi se vinde cu 12 lei. id. D. 187. Vrei sa-mi dai grîul cu 50 de lei chila și popușoiul cu 16 lei merța. ALECSANDRI, T. 953. Vă dau o mierță de sămînță de mac, amestecată cu una de năsip mărunțel. CREANGĂ, P. 262. Pentru mine însă, numai două merțe de orz și două de ovăs a dat tata. id. A. 81. Dat-a merțe de grăunțe cît olariul i-a cerut. CONTEMPORANUL, III, 293. A luat de la curte doi poli și o mierță de păpușoi, ca să aibă cu ce-și scoate casa din iarnă. VLAHUȚĂ, O. A. 356. Îi dă o ferdelă sau o mirță de bucate. FRÎNCU-CANDREA, M. 112. Duceau două mierțe de porumb să le vîndă. REBREANU, I. 120. Puneți-mi dobîndă la zece mierțe de cucuruz și m-oi răscumpăra eu. SADOVEANU, N. F. 81. Ș-a făcut un colăcel. . . Nici mai mare, nici mai mic, Dintr-o mierță ș-un mertic. TEODORESCU, P. P. 153. Să-mi dați o merță de popușoi. ȘEZ. I, 190. Doi colaci Din patru saci Ș-o prescuri dintr-o mńerțî. VASILIU, C. 17. Spune-i, mîndruț, mîne-ta, Noi atuncea n-om lăsa, Cîn'mă-ta ș-a număra Grăunțele dintr-o mńerță. ARH. FOLK. VI, 178. 2. (Transilv., în construcția) De-a mierța = numele unui joc distractiv, jucat de tineri la priveghiul unui mort. Cf. MARIAN, Î. 199, PAMFILE, J. II, 154. 3. Compus: (prin Transilv.) mierța-pămîntului = numele unei specii de lichen (Cladonia pydata). Cf. ARH. SOM. XXIII, 462. – Pl.: mierțe. – Și: miérțe, miérliță (L. COSTIN, GR. BĂN. 136), mirță, mérniță, mériță (SCL 1 960, 604) s. f. – Din magh. mérce. – Meriță < scr. merica.

MIÉRȚE s. f. v. mierță.