MIERȚĂ s.f. (Mold., Ban.) Măsură de capacitate; vasul corespunzător. A: Mierță sau veadre sau alte măsuri hicleani, mai mici decît cum au fost obiceaiul. PRAV. Va face mierțe trei. DP, 15^r. Nici mirțele, nici jicnițele vor agiunge. CANTEMIR, IST. S-au tocmit să dea lui Taxis Craiul unguresc 10 mierță de bani. CANTEMIR, HR.; cf. DOSOFTEI, VS; PSEUDO-COSTIN; PSEUDO-AMIRAS (gl.); NECULCE. C: Mérniczĕ. AC, 353. Variante: merniță (AC, 353), mirță (CANTEMIR, IST.). Etimologie: magh. mĕrce.