MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A i se cuveni cuiva ceva (bun sau rău) ca răsplată a acțiunilor sale, a fi vrednic de ceva. Măcar prietenește crez că meritam un răspuns. GHICA, 606. Merită o pedeapsă exemplară. BĂLCESCU, O. II 271. Simț chinuire atît mai amară, Cu cît a mea soartă eu n-am meritat. AlEXANDRESCU, M. 40. ◊ Absol. (Rar) Am cerut un cuvînt bun, dacă scrisul meu merită. C. PETRESCU, C. V. 149. ♦ A avea o valoare suficientă pentru a justifica prețuirea, atitudinea sau grija cuiva. Nu știu dacă merită să mă ocup de ea. DUMITRIU, N. 38.

meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită

MERITÁ vb. 1. (înv.) a învrednici, a meritarisi. (~ laudele noastre.) 2. v. face. 3. a i se cuveni. (~ o bătaie!)

MERITÁ vb. I. tr. A i se cuveni, a fi vrednic de ceva. ♦ A avea calități, merite care îndreptățesc stima, prețuirea cuiva. [P.i. mérit, 3,6 -tă. / < fr. mériter, it., lat. meritare].

MERITÁ vb. tr. a fi vrednic de ceva; a i se cuveni. ◊ a justifica stima, prețuirea, interesul. ◊ (despre mărfuri) a justifica prețul, a valora. (< fr. mériter, lat. meritare)

A MERITÁ mérit 1. tranz. 1) (avantaje sau inconveniente) A fi în drept să obțină sau să sufere (în conformitate cu cele înfăptuite). ~ laudă. ~ o pedeapsă. ~ respectul. 2) (despre acțiuni, lucruri) A face să fie necesar; a necesita; a cere; a reclama; a comporta. Această noutate merită confirmare. 3) A fi demn de a avea alături de sine (în viață). 2. intranz. A avea merite (într-un anumit domeniu). /<fr. mériter

merità v. 1. a fi demn de: a merita o recompensă; 2. a-și atrage: a merita o pedeapsă; a bine merità de, a fi adus sau a aduce încă servicii mari.

merita (ind. prez. 3 sg. și pl. merită)

2) *mérit, a -á v. tr. (d. merit s. n.; lat. mérito, -áre, a cîștiga pin muncă, d. merére și meréri, a merita, a cîștiga). Îs demn de: a merita o recompensă saŭ o pedeapsă, orĭ-ce scrisoare cuviincĭoasă merită răspuns. A binemerita de la patrie (lat. de patria bene mereri), a merita recunoștința patriiĭ p. marĭ serviciĭ.

meritá vb., ind. prez. 1 sg. mérit, 3 sg. și pl. mérită

MERITA vb. 1. (înv.) a învrednici, a meritarisi. (~ laudele noastre.) 2. a face. (Dai un ban, dar ~.) 3. a i se cuveni. (~ o bătaie!)

PARIS VAUT BIEN UNE MESSE (fr.) Parisul merită o liturghie – Cuvinte memorabile rostite de Henric al IV-lea, care pentru a obține tronul Franței, a trecut de la protestantism la catolicism. Justificare a unui act de renegare prin avantajele pe care le oferă.

nu se merită! expr. (glum.) nu merită osteneala!^[1]