merita [At: I. VĂCĂRESCUL, B. 30^v/1 / Pzi: merit, (înv) ~tez / E: fr mériter] 1 vt A justifica și a atrage o răsplată pentru valoarea pe care o reprezintă sau pentru faptele săvârșite Si: a fi vrednic, (înv) a meritarisi. 2-3 vti A i se cuveni (ceva). 4 vt A justifica prețuirea, interesul sau grija pentru ceva. 5 vi (Frî; udp „de la”) A binemerita. 6 vt (Spc; d. mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut Si: a face, a valora.

MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A i se cuveni cuiva ceva (bun sau rău) ca răsplată a acțiunilor sale, a fi vrednic de ceva. Măcar prietenește crez că meritam un răspuns. GHICA, A 606. Merită o pedeapsă exemplară. BĂLCESCU, O. II 271. Simț chinuire atît mai amară, Cu cît a mea soartă eu n-am meritat. ALEXANDRESCU, M. 40. ◊ Absol. (Rar) Am cerut un cuvînt bun, dacă scrisul meu merită. C. PETRESCU, C. V. 149. ♦ A avea o valoare suficientă pentru a justifica prețuirea, atitudinea sau grija cuiva. Nu știu dacă merită să mă ocup de ea. DUMITRIU, N. 38.

MERITÁ vb. I. tr. A i se cuveni, a fi vrednic de ceva. ♦ A avea calități, merite care îndreptățesc stima, prețuirea cuiva. [P.i. mérit, 3,6 -tă. / < fr. mériter, it., lat. meritare].

MERITÁ vb. tr. a fi vrednic de ceva; a i se cuveni. ◊ a justifica stima, prețuirea, interesul. ◊ (despre mărfuri) a justifica prețul, a valora. (< fr. mériter, lat. meritare)

A MERITÁ mérit 1. tranz. 1) (avantaje sau inconveniente) A fi în drept să obțină sau să sufere (în conformitate cu cele înfăptuite). ~ laudă. ~ o pedeapsă. ~ respectul. 2) (despre acțiuni, lucruri) A face să fie necesar; a necesita; a cere; a reclama; a comporta. Această noutate merită confirmare. 3) A fi demn de a avea alături de sine (în viață). 2. intranz. A avea merite (într-un anumit domeniu). /<fr. mériter

merità v. 1. a fi demn de: a merita o recompensă; 2. a-și atrage: a merita o pedeapsă; a bine merità de, a fi adus sau a aduce încă servicii mari.

meritum sn vz merit

meriță sf vz mierță

2) *mérit, a -á v. tr. (d. merit s. n.; lat. mérito, -áre, a cîștiga pin muncă, d. merére și meréri, a merita, a cîștiga). Îs demn de: a merita o recompensă saŭ o pedeapsă, orĭ-ce scrisoare cuviincĭoasă merită răspuns. A binemerita de la patrie (lat. de patria bene mereri), a merita recunoștința patriiĭ p. marĭ serviciĭ.

merita (a ~) vb., ind. prez. 3 merită

meritá vb., ind. prez. 1 sg. mérit, 3 sg. și pl. mérită

merita (ind. prez. 3 sg. și pl. merită)

MERITÁ vb. 1. (înv.) a învrednici, a meritarisi. (~ laudele noastre.) 2. v. face. 3. a i se cuveni. (~ o bătaie!)

MERITA vb. 1. (înv.) a învrednici, a meritarisi. (~ laudele noastre.) 2. a face. (Dai un ban, dar ~.) 3. a i se cuveni. (~ o bătaie!)

PARIS VAUT BIEN UNE MESSE (fr.) Parisul merită o liturghie – Cuvinte memorabile rostite de Henric al IV-lea, care pentru a obține tronul Franței, a trecut de la protestantism la catolicism. Justificare a unui act de renegare prin avantajele pe care le oferă.

Ce qui ne vaut pas la peine d’être dit, on le chante (fr. „Ceea ce nu merită să fie spus, se cîntă”) – susține Beaumarchais prin gura lui Figaro, eroul principal din Bărbrierul din Sevilla (act. I, sc. 2). El se referă la creatorii de opere comice, care nu-și dau nici o osteneală în alcătuirea textelor pentru arii. Asta pe scenă. În viață însă, cuvintele lui Beaumarchais au căpătat o interpretare mai adincă, în sensul că anumite idei și păreri, care ar fi dificil și riscant de exprimat în scris sau în vorbire, sînt mai lesne introduse și mai ușor răspindite prin cîntece. LIT.

nu se merită! expr. (glum.) nu merită osteneala!^[1]