menajă sf [At: BĂNUȚ, T. P. 186 / V: ~age, ~jie, minaj sn, min~, minajie / Pl:~je / E: ger Menage] (Reg) 1 Rație de alimente pentru soldați Si: merinde. 2 (Pex) Hrană.

MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager.

menage sf vz menajă

menagea v vz menaja

menaja [At: HASDEU, I.V. 23 / V: (înv) ~agea / Pzi: ~jez / E: fr ménager] 1 vt A trata pe cineva sau ceva cu grijă, cu înțelegere și cu îngăduință Si: a cruța, (îvr) a menajarisi. 2 vt A proceda cu prudență și cu tact Si: (îvr) a menajarisi. 3 vr A-și cruța forțele, sănătatea. 4 vr A nu se osteni prea mult. 5 vt (Frm) A pregăti cu dibăcie. 6 vt (Frm) A procura. 7 vt (Frm) A înlesni.

minaj sn vz menajă

minajă sf vz menajă

minajie sf vz menajă

MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere; grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. (Franțuzism), A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager.

MENAJÁ, menajez, vb. I. 1. Tranz. A trata cu atenție și îngăduință, a se purta bine, a proceda cu prudență și tact pentru a nu supăra pe cineva; a cruța. Să-ți menajez amorul tău propriu. C. PETRESCU, O. P.II 55. Unde aiurea și-ar mai bate capul un comandant să menajeze asemenea scrupuluri? REBREANU, P. S. 126. ◊ (Rar) A economisi. Vreau să fac un stoc mai mare de articole, ca să-mi menajez timp și pentru basmele mele. CARAGIALE, O. VII 126. 2. Refl. A-și cruța sănătatea, a se îngriji, a se cruța.

MENAJÁ vb. I. tr. 1. A trata atent și binevoitor, a se purta bine față de cineva. ♦ refl. A-și cruța puterile, a se îngriji. 2. A folosi cu chibzuință (un obiect, un fond etc.), a cruța. [P.i. 3,6 -jează, ger. -jând. / < fr. ménager].

MENAJÁ vb. I. tr. 1. a trata atent și binevoitor, a se purta bine față de cineva. 2. a folosi cu chibzuință, a cruța. II. refl. a-și cruța puterile, a se îngriji. (< fr. ménager)

A MENAJÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A trata cu înțelegere (pentru a nu umili); a cruța. 2) (bunuri) A întrebuința cu măsură; a consuma cu economie și grijă; a economisi; a cruța. A-și ~ hainele. A-și ~ forțele. 3) A pregăti cu multă grijă și abilitate; a aranja. /<fr. ménager

A SE MENAJÁ mă ~éz intranz. A-și păstra sănătatea și forțele; a avea grijă de sine; a se conserva. /<fr. ménager

menajà v. 1. a cheltui cu economie: a-și menaja starea; 2. a nu obosi în zadar: a-și menaja puterile; 3. a pregăti cu dibăcie: a menaja o întrevedere; 4. a trata cu atențiune: a menaja pe cineva; 5. a-și căuta de sănătate: trebue să te menajezi.

*menajéz v. tr. (fr. ménager, d. ménage, menaj). Cruț, economisesc, feresc de risipă, stricăcĭune orĭ osteneală: a menaja averea, baniĭ, sănătatea, căruța, calu, trupa. Produc, procur, facilitez: a menaja o întrevedere. Tratez cu atențiune, cu blîndeță: a menaja copiiĭ. Îmĭ menajez vorbele, vorbesc puțin saŭ cu prudență.

menaja (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. menajez, 3 menajează, 1 pl. menajăm; conj. prez. 1 sg. să menajez, 3 să menajeze; ger. menajând

menaja (a ~) vb., ind. prez. 3 menajează, 1 pl. menajăm; conj. prez. 3 să menajeze; ger. menajând

menajá vb., ind. prez. 1 sg. menajéz, 3 sg. și pl. menajeáză, 1 pl. menajăm; conj. prez. 3 sg. și pl. menajéze; ger. menajând

menaja (ind. prez. 3 sg. și pl. menajează, 1 pl. menajăm, ger. menajînd)

MENÁJĂ s. v. aliment, hrană, mâncare.

menajă s. v. ALIMENT. HRANĂ. MÎNCARE.

MENAJÁ vb. 1. v. cruța. 2. a se conserva, a se cruța, a se păstra, (înv.) a se menajarisi. (Te rog să te ~!)

MENAJA vb. 1. a cruța, (înv. fig.) a înconjura. (Îl ~ cît putea de griji.) 2. a se conserva, a se cruța, a se păstra, (înv.) a se menajarisi. (Te rog să te ~!)

A menaja ≠ a brusca, a brutaliza

menaja, menajez v. r. (iron.) a nu face nimic, a trândăvi, a lenevi.

MENÁJĂ s. f. (Transilv. Maram. și Bucov.) Rație de alimente, mai ales pentru soldați; merinde. Mîncasem tomna minajia și stam acum de taifas între cătane. BĂNUȚ, T. P. 186. Căpătăm menajă numa o dată la zi, ca robu. DENSUSIANU, Ț. H. 179, cf. ARH. FOLK. III, 69, CHEST. VIII 3/27. ♦ P. e x t. Hrană, mîncare. [Trupele începură] a-și face foc, Să-și facă menagea iute, Ca să plece mai-nainte. RETEGANUL, TR. 68. O porție de minajă. alr ii 4 931/260, cf. 4 931/29, 219, 279, 349, 362, 386. Porțîie de minaj. ib. 4 931/334, cf. 4931/272, A V 16, VI 4. Ne-a dat menajie pe două zile. MAT. DIALECT. I, 180, cf. com. din MONOR-REGHIN. – Pl.: menaje. – Și: menájie, menáge, minájă, minájie, s. f. ; mináj s. n. – Din germ. (din Austria) Menage.

MENÁGE s. f. v. menajă.

MENAGEÁ vb. I v. menaja.

MENAJA vb. I. T r a n z. 1, A trata (pe cineva sau ceva) cu grijă, cu înțelegere și cu îngăduință, a proceda cu prudență și cu tact; a cruța, (învechit, rar) a menajarisi. Domnii români. . . recomandară generalilor. . . de a menagea nebunia adversarilor. HASDEU, I. V. 23. Era. . . o elementară prudență politică de a menagea această glorioasă armată. MAIORESCU, D. II, 214, cf. COSTINESCU, ȘĂINEANU, D. U. Cei de la siguranță l-au menajat. C. PETRESCU, C. V. 229, cf. id. O. P. II, 55. ♦ Refl. A-și cruța forțele, sănătatea ; a nu se osteni prea mult. Trebuie să te menajezi. ȘĂINEANU, D. U. 2. (Rar) A folosi cu băgare de seamă, cu măsură ; a nu irosi în zadar ; a economisi. Cf. COSTINESCU. Vreau să fac un stoc mai mare de articole, ca să-mi menajez timp și pentru basmele mele. CARAGIALE, O. VII, 126, cf. ȘĂINEANU, D. U. 3. (Franțuzism) A pregăti (cu dibăcie), a procura ; a înlesni. Haide. . . să-i menagiăm o surpriză. ALECSANDRI, T. 1 732, cf. ALEXI, W., CADE. – Prez. ind.: menajez. – Și: (învechit) menageá vb. I. – Din fr. ménager.

MENÁJIE s. f. v. menajă.

MINÁJ s. n. v. menajă.

MINÁJĂ s. f. v. menajă.

MINÁJIE s. f. v. menajă.