MENÁJĂ s. f. (Transilv. Maram. și Bucov.) Rație de alimente, mai ales pentru soldați; merinde. Mîncasem tomna minajia și stam acum de taifas între cătane. BĂNUȚ, T. P. 186. Căpătăm menajă numa o dată la zi, ca robu. DENSUSIANU, Ț. H. 179, cf. ARH. FOLK. III, 69, CHEST. VIII 3/27. ♦ P. e x t. Hrană, mîncare. [Trupele începură] a-și face foc, Să-și facă menagea iute, Ca să plece mai-nainte. RETEGANUL, TR. 68. O porție de minajă. alr ii 4 931/260, cf. 4 931/29, 219, 279, 349, 362, 386. Porțîie de minaj. ib. 4 931/334, cf. 4931/272, A V 16, VI 4. Ne-a dat menajie pe două zile. MAT. DIALECT. I, 180, cf. com. din MONOR-REGHIN. – Pl.: menaje. – Și: menájie, menáge, minájă, minájie, s. f. ; mináj s. n. – Din germ. (din Austria) Menage.