meșteșugareț, ~ă [At: DIONISIE, C. 209 / V: ~riț / Pl: ~i, ~e / E: meșteșug + -areț] (Înv) 1 sm Meșteșugar. 2-3 sm, a (Om) talentat. 4 a (D. obiecte) Făcut cu talent, cu pricepere. 5 a Viclean. 6 a Intrigant.

MEȘTEȘUGAREȚ, -Ă, meșteșugareți, -e, adj. (Rar, despre persoane) Abil, dibaci, iscusit, îndemînatic, descurcăreț. Iermelai, curat tip de țăran... muscal... priceput și meșteșugareț la vreme de nevoie. ODOBESCU, S. III 160.

meșteșugáreț, -ă adj. Vechĭ. Meșteșugos. S. m. Meșteșugar.

meșteșugariț, ~ă sm, a vz meșteșugareț

meșteșugareț (înv.) adj. m., pl. meșteșugareți; f. meșteșugareță, pl. meșteșugarețe

meșteșugareț (înv.) adj. m., pl. meșteșugareți; f. meșteșugareță, pl. meșteșugarețe

meșteșugareț adj. m., pl. meșteșugareți; f. sg. meșteșugareță, pl. meșteșugarețe

MEȘTEȘUGAREȚ adj. v. abil, deștept, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, îndemânatic, meșter, priceput.

MEȘTEȘUGAREȚ s. v. meseriaș, meșteșugar.

meșteșugareț adj. v. ABIL. DEȘTEPT. DIBACI. INGENIOS. ISCUSIT. ISTEȚ. ÎNDEMÎNATIC. MEȘTER. PRICEPUT.

meșteșugareț s. v. MESERIAȘ. MEȘTEȘUGAR.

MEȘTEȘUGAREȚ, -Ă s. m., adj. (Învechit) 1. S. m. Meșteșugar, meseriaș. Poruncit-au vodă la tot feliul de meșteșiugareți. . . de făcea haine, căciuli, cizme. DIONISIE, C. 209. 2. Adj. (Adesea substantivat) (Om) talentat, priceput, abil, dibaci. Voința celor mai tari sau celor mai meșteșugareți în vicleșuguri. CARAGEA, L. [prefață] 2/7. Erotocrit cel prea ager și meșteșugareț mare Și Areti cea isteață fără de asemănare, Chiar ca cum născuți fusese iscusiți. PANN, E. I, 119/13. Țăran. . . meșteșugariț la vreme de nevoie. ODOBESCU, S. III, 160. ♦ (Despre obiecte) Făcut cu talent, cu pricepere, cu dibăcie. Este obicei să se strîngă duprin sate și orașe lăcuitorii cu care vite au mai mari. . . cu pluguri meșteșugarițe spre ușurință. GOLESCU, Î. 114. 3. Adj. Șiret, viclean, perfid; intrigant. Cf. COSTINESCU, LM. – Pl.: meșteșugareți, -e. – Și: meșteșugariț, -ă adj. – Meșteșug + suf. -areț.

MEȘTEȘUGARIȚ, -Ă adj. v. meșteșugareț.