14 definiții pentru meșteșugareț

din care

Explicative DEX

MEȘTEȘUGAREȚ, -Ă, meșteșugareți, -e, adj. (Înv.) Iscusit, îndemânatic, dibaci, talentat. – Meșteșug + suf. -areț.

MEȘTEȘUGAREȚ, -Ă, meșteșugareți, -e, adj. (Înv.) Iscusit, îndemânatic, dibaci, talentat. – Meșteșug + suf. -areț.

meșteșugareț, ~ă [At: DIONISIE, C. 209 / V: ~riț / Pl: ~i, ~e / E: meșteșug + -areț] (Înv) 1 sm Meșteșugar. 2-3 sm, a (Om) talentat. 4 a (D. obiecte) Făcut cu talent, cu pricepere. 5 a Viclean. 6 a Intrigant.

MEȘTEȘUGAREȚ, -Ă, meșteșugareți, -e, adj. (Rar, despre persoane) Abil, dibaci, iscusit, îndemînatic, descurcăreț. Iermelai, curat tip de țăran... muscal... priceput și meșteșugareț la vreme de nevoie. ODOBESCU, S. III 160.

meșteșugáreț, -ă adj. Vechĭ. Meșteșugos. S. m. Meșteșugar.

meșteșugariț, ~ă sm, a vz meșteșugareț

Ortografice DOOM

meșteșugareț (înv.) adj. m., pl. meșteșugareți; f. meșteșugareță, pl. meșteșugarețe

meșteșugareț (înv.) adj. m., pl. meșteșugareți; f. meșteșugareță, pl. meșteșugarețe

meșteșugareț adj. m., pl. meșteșugareți; f. sg. meșteșugareță, pl. meșteșugarețe

Sinonime

MEȘTEȘUGAREȚ adj. v. abil, deștept, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, îndemânatic, meșter, priceput.

MEȘTEȘUGAREȚ s. v. meseriaș, meșteșugar.

meșteșugareț adj. v. ABIL. DEȘTEPT. DIBACI. INGENIOS. ISCUSIT. ISTEȚ. ÎNDEMÎNATIC. MEȘTER. PRICEPUT.

meșteșugareț s. v. MESERIAȘ. MEȘTEȘUGAR.

Tezaur

MEȘTEȘUGAREȚ, -Ă s. m., adj. (Învechit) 1. S. m. Meșteșugar, meseriaș. Poruncit-au vodă la tot feliul de meșteșiugareți. . . de făcea haine, căciuli, cizme. DIONISIE, C. 209. 2. Adj. (Adesea substantivat) (Om) talentat, priceput, abil, dibaci. Voința celor mai tari sau celor mai meșteșugareți în vicleșuguri. CARAGEA, L. [prefață] 2/7. Erotocrit cel prea ager și meșteșugareț mare Și Areti cea isteață fără de asemănare, Chiar ca cum născuți fusese iscusiți. PANN, E. I, 119/13. Țăran. . . meșteșugariț la vreme de nevoie. ODOBESCU, S. III, 160. ♦ (Despre obiecte) Făcut cu talent, cu pricepere, cu dibăcie. Este obicei să se strîngă duprin sate și orașe lăcuitorii cu care vite au mai mari. . . cu pluguri meșteșugarițe spre ușurință. GOLESCU, Î. 114. 3. Adj. Șiret, viclean, perfid; intrigant. Cf. COSTINESCU, LM. – Pl.: meșteșugareți, -e. – Și: meșteșugariț, -ă adj. – Meșteșug + suf. -areț.

MEȘTEȘUGARIȚ, -Ă adj. v. meșteșugareț.

Intrare: meșteșugareț
meșteșugareț adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșteșugareț
  • meșteșugarețul
  • meșteșugarețu‑
  • meșteșugareță
  • meșteșugareța
plural
  • meșteșugareți
  • meșteșugareții
  • meșteșugarețe
  • meșteșugarețele
genitiv-dativ singular
  • meșteșugareț
  • meșteșugarețului
  • meșteșugarețe
  • meșteșugareței
plural
  • meșteșugareți
  • meșteșugareților
  • meșteșugarețe
  • meșteșugarețelor
vocativ singular
plural
meșteșugariț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

meșteșugareț, meșteșugarețăadjectiv

etimologie:
  • Meșteșug + -areț. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.