MAXIM¹, maximuri, s. n. Maximum. – Din maximum (după maxim²).

maxim², ~ă [At: MIRONESCU, S. A. 113 / Pl: ~i, ~e / E: lat maximus, fr maxime, maxima] 1 a (Îoc minim) Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc. Si: maximal (1). 2 sf (Spc) Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o calitate variabilă. 3 sf (Met) Centru de înaltă presiune atmosferică.

maxim¹ [At: D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 19/ Pl: ~uri / E: maximum prin apropiere de maxim²] 1-5 sn Maximum (1-5). 6 av Maximum (6).

MAXIM¹, maximuri, s. n. (Rar) Maximum. – Din maximum (după maxim²).

MAXIM², -Ă, maximi, -e, adj. Care are dimensiunea, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mare; foarte mare. Porni cu viteză maximă la Bujoreni să-și ia serviciul în primire. MIRONESCU, S. A. 113.

MAXIM¹, maxime, s. n. Valoarea cea mai mare pe care o poate lua o mărime variabilă; maximum.

MAXIM s.n. Maximum. // s.f. (Mat.) Valoarea cea mai mare într-un interval a unei variabile sau a unei funcții. ♦ (Met.) Centru de înaltă presiune atmosferică. [< lat., fr. maximum].

MAXIM, -Ă adj. Cel mai mare (ca dimensiuni, ca durată, ca intensitate etc.), foarte mare; maximal. [< lat. maximus – superlativul lui magnus].

MAXIM², -Ă I. adj. 1. cel mai mare (ca dimensiuni, durată, intensitate, valoare); maximal. 2. ilustrată ~ă = piesă filatelică ce trebuie să realizeze o concordanță deplină între imaginea de pe ilustrată, marca poștală aplicată pe fața vederii și ștampila obliterantă a poștei. II. s. f. (mat.) valoarea cea mai mare, într-un interval, a unei variabile sau funcții. ◊ (met.) centru de înaltă presiune atmosferică. (< lat. maximus, fr. maxime)

MAXIM¹ s. n. 1. maximum. 2. (mat.) valoare a unei funcții într-un punct, mai mare decât valoarea acesteia în punctele vecine. (< fr., lat. maximum)

MAXIM ~ă (~i, ~e) (despre dimensiuni, intensitate, durată, valoare etc.) Care constituie un maximum; în gradul cel mai înalt; maximal. /<lat. maximus, fr. maxime, maxima

Maxim m. nume a 3 împărați romani cari muriră toți asasinați (237-455); sub domnia celui d’al treilea, Genseric, regele Vandalilor, coprinse și jefui Roma (455).

maxim n. 1. cel mai înalt grad ce-l poate atinge un lucru: maximul de intensitate; 2. cantitatea, suma cea mai mare posibilă: a aplica maximul pedepsei; 3. taxă peste care e oprit a vinde o marfă: maximul zecimilor județene, legea maximului.

Maxim (Ioan) m. eminent latinist român, originar din Macedonia, redijă împreună cu Laurian, primul proiect de Dicționar academic al limbei române (1825-1877).

*máxim, -ă adj. (lat. máximus, din *mágtimus, superlativu d. magnus, mare, major, maĭ mare. V. major). Cel maĭ mare, maĭ înalt (în opoz. cu minim): forța, ĭuțeala maximă. S. f., pl. e (d. lat. máxima, fem. d. máximus, întrebuințat ca subst. în evu mediŭ subînțelegînd sententia). Precept, sentență, aforizm, cugetare, zicătoare, adevăr exprimat pe scurt saŭ regulă de purtare a cuĭva (deviză): maximele luĭ La Rochefoucauld îs codu egoizmuluĭ. S. n., pl. e. Cel maĭ înalt grad, cea maĭ mare intensitate, extensiune saŭ cantitate considerată ca limită: maximu ĭuțeliĭ, furiiĭ, pedepseĭ, prețuluĭ. Legea maximuluĭ, legea care fixează taxa maximă care se poate încasa. – Ca adv. se întrebuințează latinu maximum, [n. d. máximus], cel mult: o temperatură de máximum 8 grade deasupra luĭ zero, o pedeapsă de maximum zece anĭ. Se zice și ca s. n. fără pl. un máximum de pedeapsă. – Și maximal (germ. maximal-).

!maxim² s. n., pl. maxime (~ de temperatură) / maximuri (~ de pedeapsă)

maxim¹ adj. m., pl. maximi; f. maximă, pl. maxime

maxim² s. n., pl. maximuri

maxim¹ adj. m., pl. maximi; f. maximă, pl. maxime

maxim adj. m., pl. maximi; f. sg. maximă, pl. maxime

maxim s. n., pl. maximuri

maxim (subst.)

maxim.

MAXIM adj. 1. maximal. (Profit ~.) 2. v. culminant.

MAXIM s. v. maximum.

MAXIM s. maximum. (~ unei valori.)

MAXIM adj. 1. maximal. (Profit ~.) 2. culminant. (Punct ~ în desfășurarea unui proces.)

Maxim ≠ minim, minimum

suprafață de maximă inundare, (engl.= MFS-maximum flooding surface) în strat. secvențială exprimă un orizont de condensare, bogat în substanță organică, aglomerări de bioclaste, glauconit și fosfați; s.m.i. separă un eveniment regresiv de unul transgresiv.

Maxim (sec. 16), meșter zidar (maistor), constructorul bisericii bolniței m-rii Cozia (1542), unde o inscripție din pridvor îi indică numele. Bis. este unul dintre cele mai reprezentative monumente din sec. 16 din Țara Românească, dovadă a măiestriei cu care se construia în cărămidă.

MAXIM, Mihai (n. 1943, Vorniceni, jud. Botoșani), istoric român. Prof. univ. la București și Istanbul. Orientalist. Contribuții privind relațiile Țărilor Române cu Imperiul Otoman („Țările Române și Înalta Poartă”, „L’Empire Ottoman au Nord du Danube et l’autonomie des Principautés Roumaines au XVI-éme siècle. Etudes et documents”).

MAXIM [mæksim], Sir Hiram Stevens (1840-1916), inventator american de origine engleză. Industriaș în domeniul tehnicii militare. A inventat (1883) mitraliera încărcată automat prin efectul reculului („mitraliera M.”), a perfecționat pușca automată, tunul și mitraliera grea.

MAXIM, lat. Maximus superlativul lui magnus, vechiu supranume roman, luat apoiș Și ca prenume. 1. Maxim vătav (Sur IV); s. (16 B II 238); -u popa (17 B III 257). Cu afer.: Axim ard., 1726 (Paș), Maxăm, mold., 1733; Maxăn (P Bor 48). 2. Cu apoc.: Maxa f. sau b., mold., 1611 mart 20. 3. Măximești s. 4. Maxin (Syn; C Ștef; 16 A II 67); Măxin/eni și -ești ss. (Ștef); -oiu, A. (Î Div),. Cu afer. Axin, 1726, ard. (Paș). 5. Maxen (Sc); -a f. (16 A II 108); -ila f. (17 A V 277). 6. Mexana f, (Sur XI). 7. Maxîn (Bîr I). 8. Massimu, Ioan, prof., în ortogr. latinistă.

Maxim Destul de vechi la noi, Maxím este un nume cu semnificație clară astăzi, întrucît corespunde adj. maxim „cel mai mare” reprezentînd lat. maximus, forma superlativă a adj. magnus „mare”. Prenumele (sau numele de fam.) românesc reproduce lat. Máximus, cognomen vechi și foarte frecvent la romani (din acest punct de vedere o statistică recentă îl plasează pe poziția a șasea). Purtat la origine probabil de cel mai mare dintre copii (în aceeași serie încadrîndu-se Secundus „al doilea”, Quintus „al cincilea” etc.), Maximus și derivatele sale Maximinus, Maximiánus, Maxéntius etc. devin nume independente și apoi creștine, datorită cultului martirilor cu acest nume din sec. 3 – 7. Intrat în greacă, Maximus a ajuns la români prin filieră slavă. Atestat în documente din sec. 15 (în Țara Românească, la 1471 este menționată o persoană cu acest nume care trăise însă ceva mai înainte de această dată, iar la 1441, apare derivatul cu valoare toponimică Maximeni), Maxim nu a fost popular la noi, dovadă fiind numărul mic al variantelor (Maxim, Axim) cît și frecvența redusă. Dacă fem. Maxima pare nefolosit la noi, un nume mai nou dar din aceeași familie, Maximilian, are și corespondentul feminin, Maximiliana, alături de care putem menționa și recentul Maximína. ☐ Engl. Maxim, fr. Maxime, Maximilien (hipoc. Max), Maximin, germ. Maximus, Maximinus, Maximilian (hipoc. Max), it. Massimo, Massima, Massimino, magh. Maxim, Maximilian, Maximilla, bg., rus., scr., ucr. Maksim etc. ☐ Maximilian, un împărat al Germaniei și un rege al Ungariei, Maximilien Robespierre, conducător al iacobinilor și șeful Convenției în timpul Revoluției franceze; scriitorul Maxim Gorki.

CLOACĂ MAXIMĂ, principal canal de scurgere în Roma antică, construit în epoca regalității și restaurat sub August. Aflat la 5-6 m sub nivelul orașului, de formă semicirculară și placat cu tuf vulcanic, există și astăzi.

MAXIM din Hrisopolis (Mărturisitorul) (580-662), călugăr și martir bizantin. Adversar al monotelismului, a apărat, cu prețul martiriului, ortodoxia. Lucrări de controversă teologică („Răspunsuri către Talasie”, „Dialog cu Pyrrhus”), de exegeză ascetică și de liturghie, un scurt tratat „Despre suflet”, o carte de comentarii teologice („Despre câteva locuri deosebit de grele din Dionisie și Grigore de Nazianz”, cunoscută, în traducerea lui Eurigena, sub numele de „Ambigua”, aceasta din urmă foarte importantă pentru Evul Mediu).

MAXIMA DEBETUR PUERO REVERENTIA (lat.) datorăm copilului cel mai mare respect – Iuvenal, „Satirae”, XIV, 4. Părinții își îndeplinesc îndatoririle de educatori ferindu-l pe copil să vadă sau să audă gesturi sau vorbe necuviincioase.

Maxima debetur puero reverentia (lat. „Cel mai mare respect îl datorăm copilului”) – Versul acesta, al 47-lea, desprins dintr-o satiră a lui Iuvenal (a XIV-a), face parte din pasajul în care se spune că nimic din ceea ce poate supăra văzul sau auzul nu trebuie să calce pragul casei unde se află un copil. Deci înțelesul versului, ajuns zicală, este că trebuie să ferim copilul de vorbe urîte, de obiceiuri rele ș.a.m.d. – întocmai sau încă și mai mult decît ne impun buna-cuviință și respectul față de maturi. Cuvintele acestea (poate cele mai afectuoase și condescendente ce-au ieșit de sub pana necruțătoare a causticului satiric latin) au căpătat astăzi, cînd se acordă cea mai mare atenție creșterii și educației copiilor, o actualitate și o aplicare care le dă adevărata strălucire. LIT.

a-și lua maxim expr. (adol.) a se supăra, a se enerva.

MAXIM¹ s.n. (Rar) 1. Maximum (2). Apoi urmă a face pași mari prin casă și a trage adine din țigară, ca și cum maximul acesta de fum ar fi putut reduce firea sa la minimum de supărare. ZAMFIRESCU, V. Ț. 19. 2. Maximum (1). Maximul asimilației și... al intensității vitale. PARHON, B. 109. Pl.: maximuri. – De la maximum, prin apropiere de maxim².

MAXIM², -Ă adj., s. f. 1. Adj. (În opoziție cu m i n i m) Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc. ; foarte mare. Porni cu viteză maximă la Bujoreni să-și ia serviciul în primire. MIRONESCU, S. A. 113. M-a privit cu interes și mi-a zîmbit amical și, în caseta respectivă din catalog, s-a înscris o notă maximă. SADOVEANU, O. XVI, 459. Suprafețele însămînțate cu in și cînepă nu au atins încă limita maximă. IONESCU-MUSCEL, ȚES. 26. Pentru. . . creșterea. . . productivității muncii se pune cu tărie sarcina folosirii maxime a tehnicii noi. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2 884. Fiecare leu cheltuit să ducă la creșterea maximă a producției. LUPTA DE CLASĂ, 1960, nr. 10, 17. Un înalt nivel al agriculturii înseamnă în primul rînd obținerea unei cantităti maxime de produse agricole. ib. 1961, nr. 11, 50. 2. S. f. S p e c. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. Minima [curbei vitezei de sedimentare] e între 23-25 ani, apoi crește progresiv cu vîrsta atingînd maxima între 61-80 ani. PARHON, B. 42. ♦ (Meteor.) Centru de înaltă presiune atmosferică; Unde sînt cei doi poli ai frigului, acolo avem două maxime sau mari apăsări ale aerului. MEHEDINȚI, G. F. 41. - Pl.: maximi, -e. -Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.