MÂȚIȘOR, mâțișori, s. m. 1. (Pop.) Diminutiv al lui mâț; mâț mic; pui (de sex masculin) al mâței; mâțuc. 2. (Bot.) Ament (la salcie, stejar, alun etc.); mâț. [Pl. și: (2, n.) mâțișoare] – Mâț + suf. -ișor.

mățișoară sf vz mâțișoară

mățișor sn [At: CANTEMIR, ap. HEM 1838 / Pl: ~oare / E: maț + -ișor] 1-2 (Șhp) Maț (1) (mic) Si: (reg) mățiguș (1-2), mățuc (1-2).

mâțișoară sf [At: DOSOFTEI, ap. BV I, 262 / V: (îvr) măț~ / Pl: ~re / E: mâță + -ișoară] 1-6 (Rar) Mâțică (1-6). 7 (Bot; reg; mpl) Mâțișor (4). 8 (Trs; Mol) Nume dat mai multor varietăți de salcie.

mâțișor sm [At: LB / V: (reg) miț~^[1] / Pl: ~i / E: mâț + -ișor] 1-4 (Pop) Mâț (1-2) (mic) Si: mâțuc (1-4), mățuș (1-4), mâțuț (1-4), mâțăl (1-4). 5-6 (Pop) Pui (de sex masculin) al mâței (1) Si: mâțuc (5-6), mățuș (5-6), mâțuț (5-6), mățăl (5-6). 7 (Bot; pop; mpl) Ament al sălciei, mai rar al stejarului, alunului etc. Si: mâț (9), mâță (51), mâțișoară (7), mâțucă (7), (reg) mâțuș (7). 8 (Pex) Ramură verde și înflorită, mai ales de salcie, care se duce sau se împarte la biserică, în duminica Floriilor Si: stâlpare. 9 (Trs; Mol) Salcie. 10 (Bot; Trs; mpl) Papanași (Trifolium arvense).

mițișor sn vz mâțișor

*AMENT (pl. -te) sn. 🌿 Inflorescență asemănătoare cu un spic, formată din reunirea pe o axă principală a mai multor flori unisexuate, fără codiță (așa la salcie, anin, alun, plop, stejar, etc.) (🖼 96); 👉 MÎȚIȘOR [lat.].

MÂȚIȘOR, mâțișori, s. m. (Pop.) 1. Diminutiv al lui mâț; mâț mic; pui (de sex masculin) al mâței; mâțuc. 2. (Bot.) Ament (la salcie, stejar, alun etc.); mâț. [Pl. și: (2, n.) mâțișoare] – Mâț + suf. -ișor.

MĂȚIȘOR, mățișoare, s. n. Diminutiv al lui maț. Să nu deie cineva ca să-mi pierdeți voi vrun mățișor. SBIERA, P. 112. Trimise mațele la pîrău... după ce numără pînă și cel mai mic mățișor. ISPIRESCU, E. 66.

MÎȚIȘOR, mîțișori, s. m. 1. Diminutiv al lui mîț. Un mîțișor pe care-l deprinsese... să steie în mijlocul mesei, pe picioarele de dinapoi. SBIERA, P. 246. 2. (Mai ales la pl.) Spic pufos cu flori de un singur sex (la salcie, stejari, alun etc.). Trăsura trecea pe drumul larg, pe sub sălcii bătrîne pline de mugurii vieții înnoite, mîțișori cenușii și lucioși. SADOVEANU, O. IV 9. Poate scutura-va vîntul mîțișorii vrunei sălcii peste groapa mea. VLAHUȚĂ, O. A. I 43. – Pl. (2) și: (n.) mîțișoare (PAMFILE, M. R. I 268).

MATISOR, -OARE s.m. și f. Lucrător care matisează. [Cf. fr. matisseur].

MATISOR, -OARE s. m. f. specialist în lucrări de matisare. (< fr. matisseur)

MÂȚIȘOR ~i m. (diminutiv de la mâț) 1) Pui de mâță (în special, de sex masculin). 2) pop. Inflorescență din flori foarte mici dispuse pe un ax, care atârnă pe ramuri ca un ciucure (la nuc, alun, salcie etc.); ament. /mâț + suf. ~ișor

mâțișor m. 1. Mold. puiu de mâță; 2. Bot. spic lung și mlădios la floarea nucului, alunului, sălciei; 3. pl. Tr; trifoiu. [Florile stufoase ale amentaceelor au fost comparate cu părul mătăsos al pisicii; sensul 3 face aluziune la coada animalului].

mîțișór m. (dim. d. mîț). Est ș. a. Mîț mic. Stîlpare, ramură de salce înflorită (ca fr. chaton, de la chal, mîță), care se ține în mînă la Floriĭ.

matisoare s. f., g.-d. art. matisoarei; pl. matisoare

matisoare s. f., g.-d. art. matisoarei; pl. matisoare

matisoare s. f., g.-d. art. matisoarei; pl. matisoare

mățișor (maț mic) s. n., pl. mățișoare

mâțișor (pisic, inflorescență de salcie) s. m., pl. mâțișori

mățișor (maț mic) s. n., pl. mățișoare

mâțișor (pisic mic, plantă) s. m., pl. mâțișori

mățișor s. n., pl. mățișoare

mâțișor (zool., bot.) s. m., pl. mâțișori

mâțișor, -ri.

MĂȚIȘOR s. (ANAT.) (reg.) mățiguș.

MÂȚIȘOARĂ s. v. iov, pisicuță.

MÂȚIȘOR s. v. ament, papanaș, stâlpare.

MĂȚIȘOR s. (ANAT.) (reg.) mățiguș.

mîțișoară s. v. IOV. PISICUȚĂ.

mîțișor s. v. AMENT. PAPANAȘ. STÎLPARE.

MĂȚIȘOÁRĂ s. f. v. mîțișoară.

MĂȚIȘOR s. n. Diminutiv al lui maț (I 1); (regional) mățiguș. Ascuțiți colții dulăului îndată toate oșcioarele îi zdrumicară și toate mățișoarele îi deșirară. CANTEMIR, ap. HEM 1838, cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX., LM. Trimise mațele la pîrîu. . . după ce numără pînă și cel mai mic mățișor. ISPIRESCU, L. 66. Le rupi aripioara din mijloc din coadă și tragi cu ea și mățișorul care-l au ei în pîntece. SADOVEANU, O. IX, 408. Să nu deie cineva ca să-mi pierdeți voi vrun mățișor. SBIERA, P. 112. Iară Manea se punea, Săbioara își trăgea, Preste poale îl lovia, Mățișoarele-i vărsa. CORCEA, B. 17, cf. T. PAPAHAGI, M. 130. - Pl.: mățișoare. – Maț + suf. -ișor.

MÎȚIȘOARĂ s. f. I. (Rar) Mîțică. LB. II. (Bot.) 1. (Regional, mai ales la pl.) Mîțișor (II 1). Molitva la blagoslovitul mățășoarelor la duminica florilor. DOSOFTEI, în BV I, 262. În duminica florilor au primit mîțișoare sau stîlpările în genuche stînd. ȘINCAI, HR. III, 274/20, cf. POLIZU. Sub cuvîntul mîțișor pl. mîțișori, mîțișoară pl. mîțișoare. . . înțeleg românii din Bucovina floarea sălciei. MARIAN, S. R. II, 259. Se pun pe foc mîțișoare, – flori de salcie de la Florii. PAMFILE, VĂZD. 49, cf. 151, id. DUȘM. 268, GOROVEI, CR. 186. După ce a luat Sas nafură și mîțișoare se întoarse acasă de la biserică. MARIAN, T. 80, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR I 990/536, 540, ALRM II/I h 261. 2. (Transilv., Mold.) Nume dat mai multor varietăți de salcie. Cf. ALR I 1926/231, 255, 320, 381, 576, ALR SN III h 628. – Pl.: mîțișoare. – Și: (învechit și regional) mățișoáră s. f. – Mîță + suf. -ișoarâ.

MÎȚIȘOR s. m. I. (Popular, mai ales în Mold.. și Transilv.) Diminutiv al lui m î ț (I 1); mîț mic; pui (de sex masculin) al mîței; (regional) mîțuc, mîțuș, mîțuț, mîțăl. Cf. LB, COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., PASCU, S. 163, H X 535, 582. Avea acest boier și un mîțișor, pe care-l deprinsese ca sara, la cină, să steie în mijlocul mesei pe picioarele de dinapoi. SBIERA, P. 246, cf. 247. Pe mine m-ai lăsat, Numai cu ușa-ncuiată Și Cu mîțișoru-n vatră. CĂTANĂ, B. 90, cf. ALR I 1134. II. (Bot.) 1. (Popular; mai ales la pl.) Ament (al sălciei, mai rar al stejarului, alunului etc.), (regional) mîțuș (2), mîț (II 1), mîță (II 1), mîțișoară (II 1), mîțucă (II 1); p. e x t. ramură verde (și înflorită, mai ales de salcie) care se duce sau se împarte la biserică, în duminica Floriilor, s t î l p a r e. Cf. LB, COSTINESCU. Poate scutura-va vîntul Mîțișorii vrunei sălcii peste groapa mea. VLAHUȚĂ, O. A. I, 43. În dumineca Floriilor sau a vlăstarilor aduc mîțișorii din biserică. MARIAN, S. R. II, 261, cf. BARCIANU. Trei lămuri de tei și trei mîțișori de salcie. PAMFILE, S. V. 13. Mîțișori de salcie de la Florii. id. VĂZD. 79, cf. 155, GOROVEI, CR. 448, com. FURTUNĂ. Mîțișorii, legați mănunchiuri, se încărcau pe un măgar. PĂCALĂ, M. R. 191, cf. CANDREA, F. 97, 249, DS. O dîră de aer proaspăt, încărcat cu mirezme de míțișori, de muguri, de iarbă. P. CONSTANT, R. 138. Trăsura trecea pe drumul larg, pe sub sălcii bătrîne pline de mugurii vieții înnoite, mîțișori cenușii și lucioși. SADOVEANU, O. II, 141. Sălciile făcuseră puf și mîțișori. CAMIL PETRESCU, O. II, 75, cf. V. ROM. decembrie 1954, 70. Sălciile grădinii se pregăteau să-și desfacă peste trei-patru zile mîțișorii galbeni. STANCU, R. A. I, 163. A pipăit o crenguță de salcie și a simțit mîțișorii mătăsoși. T. POPOVICI, SE. 57, cf. ALRM II/I h 261, ALR SN III h 627. 2. (Prin Transilv. și Mold.) Nume dat mai multor varietăți de salcie. Noi, soro, – atunci ne-om vedea, Cînd o face plopul pere Și răchita vișinele, Mîțîșorul mere dulci. VICIU, COL. 147, cf. ALR SN III h 627, 628. 3. (Transilv., mai ales la pl.) Papanași ( Trifolium arvense). PANȚU, PL., cf. CADE, ALR SN III h 658. – Pl.: míțișori. – Și: (regional) mițișór s. m. ALEXI, W., ALRM Il/l h 261. – Mîț + suf. -ișor.