mâțișoară sf [At: DOSOFTEI, ap. BV I, 262 / V: (îvr) măț~ / Pl: ~re / E: mâță + -ișoară] 1-6 (Rar) Mâțică (1-6). 7 (Bot; reg; mpl) Mâțișor (4). 8 (Trs; Mol) Nume dat mai multor varietăți de salcie.

mățișoară sf vz mâțișoară

MÂȚIȘOARĂ s. v. iov, pisicuță.

mîțișoară s. v. IOV. PISICUȚĂ.

MĂȚIȘOÁRĂ s. f. v. mîțișoară.

MÎȚIȘOARĂ s. f. I. (Rar) Mîțică. LB. II. (Bot.) 1. (Regional, mai ales la pl.) Mîțișor (II 1). Molitva la blagoslovitul mățășoarelor la duminica florilor. DOSOFTEI, în BV I, 262. În duminica florilor au primit mîțișoare sau stîlpările în genuche stînd. ȘINCAI, HR. III, 274/20, cf. POLIZU. Sub cuvîntul mîțișor pl. mîțișori, mîțișoară pl. mîțișoare. . . înțeleg românii din Bucovina floarea sălciei. MARIAN, S. R. II, 259. Se pun pe foc mîțișoare, – flori de salcie de la Florii. PAMFILE, VĂZD. 49, cf. 151, id. DUȘM. 268, GOROVEI, CR. 186. După ce a luat Sas nafură și mîțișoare se întoarse acasă de la biserică. MARIAN, T. 80, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR I 990/536, 540, ALRM II/I h 261. 2. (Transilv., Mold.) Nume dat mai multor varietăți de salcie. Cf. ALR I 1926/231, 255, 320, 381, 576, ALR SN III h 628. – Pl.: mîțișoare. – Și: (învechit și regional) mățișoáră s. f. – Mîță + suf. -ișoarâ.