MÂNEA, mâi, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se așeza, a sta. ◊ Expr. (Parcă) i-au mas șoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. și: mân; part. mas] – Lat. manere.

masă¹ sf [At: PSALT. HUR. 58^v/16 / G-D: mesei, mesii, (reg) unei măsi / Pl: mese, (reg) măși, meși / E: ml mensa] 1 Mobilă, de obicei de lemn, alcătuită dintr-o suprafață plană sprijinită pe unul sau pe mai multe picioare și având diverse utilizări, mai ales pe aceea de obiect pe care se servește mâncarea. 2 (Pop; îe) Tu îl chemi (sau îl poftești) la ~ și el se bagă (sau se trage) sub ~ Se spune despre cel care nu prețuiește cinstea sau binele care i se face. 3 (Pop; îe) Unde-s șepte fete-n casă, Nici câlți în casă, Nici mălai pe ~ Unde poruncesc mulți, nu iese treaba cum trebuie. 4 (Pop; îe) Mireasa nimerește ~sa Omul împins de nevoie devine îndrăzneț. 5 (Îs) ~ verde Masă (1) acoperită cu postav verde, la care se joacă jocuri de noroc. 6 (Pex; îas) Joc de noroc. 7 (Îas) Masă (1) în jurul căreia se duc tratative diplomatice. 8 (Bis) Sfânta ~ Pristol. 9 (Îs) Sală de mese Încăpere în care se servește mâncarea într-o școală, într-o cazarmă, la o cantină etc. 10 (Îs) Capul mesei sau (rar) cap de ~ Loc de cinste la o masă (1), la un ospăț. 11 (Îe) A aduce sau a duce (ceva) Ia (sau pe, reg în) ~ A servi mesenilor o mâncare sau o băutură. 12 (Îe) A pune (sau a întinde) ~sa A pune, a pregăti pe masă (1) toate cele necesare pentm servirea mâncării. 13 (Îe) A strânge ~sa A aduna de pe masă (1) mâncările rămase, vasele din care s-a mâncat, tacâmurile etc. 14 (Fam; îe) Pune-te (sau întinde-te) ~, scoală-te (sau ridică-te) ~ Se spune despre cei care duc o viață plină de desfătări, care trăiesc fără griji, care așteaptă totul de-a gata. 15 (Fam; îae) Se spune când ești obligat să servești mereu de mâncare. 16 (Îe) A pune ~sa cu toții A se împrieteni cu toată lumea. 17 (Îe) A întinde cuiva ~ A da cuiva de mâncare. 18 (Îe) A întinde ~ mare sau a ține ~ sa întinsă A oferi ospețe, banchete. 19 (Pex; îae) A se ține de petreceri. 20 (Fam; îe) A lăsa pe cineva sub ~ A nu da cuiva nici o atenție. 21 (Îe) A-i fi (cuiva) casa casă și ~sa A fi chibzuit. 22 (Îae) A trăi tihnit, liniștit. 23 (Îe) A avea casă și ~ A avea cele necesare pentru existență. 24 (îae) A duce o viață tihnită. 25 (Îe) A avea ce pune pe ~ A avea existența asigurată. 26 (Îae; îcn) A fi foarte sărac. 27 (Îe) N-are casă, n-are ~ Se spune despre un om fără căpătâi. 28 (Reg; îe) A fi Ia ~sa cuiva A se afla, ca soție ori ca rudă apropiată, în dependență materială față de capul familiei. 29 (Reg; îe) A pune pe cineva Ia ~ cu tine A trata pe cineva ca pe un prieten apropiat. 30 (Îs) Umplutul meselor Datină constând din umplerea cu alimente a diferite vase care se dau de pomană, la Moși sau la Rusalii. 31 (Pex; csc) Persoane care mănâncă la aceeași masă (1) Si: meseni. 32 Prânz. 33 Cină. 34 (Bis; înv, îs) ~sa cea tainică Cina cea de taină Vz cină. 35 (Îlav) Înainte de ~ În partea zilei care precedă prânzul. 36 (Îas) În fiecare dimineață. 37 (Îlav) După ~ În partea zilei care urmează după prânz Si: după-amiază, după-prânz. 38 (Îal) În fiecare după-amiază. 39 (Îlv) A ședea (sau a sta) la ~ sau a lua ~sa A mânca de prânz sau de cină. 40 (Îe) Poftim (sau poftiți) Ia ~ Formulă de politețe cu care inviți pe cineva să se așeze la masă pentru a mânca. 41 Ospăț. 42 (Pop; îs) ~sa mare sau ~sa de dar, a doua ~ Ospăț dat de părinții mirelui după cununie pentru perechea căsătorită. 43 (Pex) Ceea ce se mănâncă la amiază și seara Si: mâncare, (pop) bucate. 44 Mâncare de pe masă (1) Si: mâncare, (pop) bucate. 45 (Pgn) Hrană. 46 (Îrg) Față de masă. 47 (Trs; îs) ~ de gumi (sau de piele) Mușama. 48 (Pan) Obiect sau parte de obiect care seamănă cu o masă (1) ori cu o parte a ei ca formă, ca funcțiune etc. 49 (Șîs ~ lungă) Tarabă. 50 (Șîs ~sa dulgherului) Tejghea a dulgherului. 51 (Prc) Placă de sus, dreptunghiulară, a tejghelei și a scaunului de dulgherie, pe care dulgherul fasonează materialul Si: blană, față. 52 (Șîs ~sa olarului) Disc de lemn prin care trece fusul roții și pe care olarul își ține bucățile de lut. 53 (De obicei cu determinarea „de tras doage”) Placă dreptunghiulară de lemn, sprijinită pe două picioare mai lungi și două mai scurte și în care este fixată custura sau dalta pe care se trage doagele Si: câme. 54 (Reg) Față a gealăului. 55 (Îs) ~ de operație Obiect de metal asemănător cu o masă (1) pe care este întins un pacient în timpul intervenției chirurgicale. 56 (Reg) Fund de mămăligă sau pentru tăiței. 57 (Reg; îs) ~sa ferestrei Pervaz la fereastră. 58 (Reg) Perinoc de dinainte al carului. 59 Parte componentă la dricul carului. 60 (Reg) Pod al osiei. 61 (Reg; îs) ~ de pus proțapul Cruce la sanie. 62 (Ban; Mol) Piesă a plugului cu cotigă, care servește la ridicarea grindeiului pentru a potrivi adâncimea brazdei. 63 (Reg) Car al joagărului. 64 Placă dreptunghiulară la teasc, pe care se reazemă coșul Si: strat. 65 (Îs) ~sa pietrelor Parte a morii pe care stau pietrele Si: (reg) corună, fruntar. 66 (Îs) ~sa tigăii Punte a morii de vânt Si: (reg) talpa tigăii, puntea prâsnelului, copăița morii. 67 (Pes; îs) ~sa cârligelor Coș sau tavă specială de lemn, de marginea căreia se atârnă cârligele de pescuit. 68 (Pes; îs) ~sa năvodului Scândură lungă de la fundul bărcii, pe care se așază năvodul când se scoate din apă. 69 (Pes; îs) ~sa carmacelor Scândură cu marginea de tablă care se fixează în muchia de dinapoi a lotcii, cu tabla în afară, și care servește la pescuitul sturionilor. 70 (Înv) Mică unitate administrativă într-o instituție Vz birou, serviciu. 71 (Ggf; rar) Podiș. 72 (Trs; pbl) Loc plan. 73 (Înv; Olt; îe) A face ~ A face corp unitar format din mai multe întinderi de teren cultivabil Si: comasa. 74 (Mtp; reg; îs) ~sa milostâncilor (sau a sfintelor, a ielelor) Loc unde joacă ielele, vântoasele. 75 (Ban) Joc constând din aruncarea unor bețe, astfel încât să înainteze sărind în capete spre o limită fixată. 76 Una dintre figurile geometrice rezultate din încrucișarea într-un anumit fel a unei sfori legate la capete și petrecute pe după degetul mare și arătătorul de la fiecare mână. 77 (Trs) Figură obținută prin îndoirea într-un anumit mod a unui pătrat de hârtie. 78 (Bot; reg; îc) ~sa-raiului Plantă erbacee cu flori roz-purpurii Si: dragoste (Sedum carpaticum)

masă² sf [At: ȘINCAI, ÎNV. 47 / Pl: ~se / E: fr masse, ger Masse, Mass] 1 Îngrămădire de elemente de aceeași natură ori diferite, care alcătuiesc împreună un singur corp. 2 Totalitate a elementelor unui corp format printr-o asemenea îngrămădire de elemente. 3 (Îs) ~ verde Nutreț pentru vite Si: furaj. 4 (Îlav) În ~ În cantitate mare Si: masiv. 5 (Îal) Cu toții. 6 (Îal) În număr mare. 7 Corp inform. 8 (Fig) Cantitate de materie a unui corp considerată ca o mărime caracteristică, în raport cu volumul. 9 (Îs) ~ moleculară Masă (8) obținută din însumarea maselor atomice ale atomilor din care e constituită o moleculă. 10 (Iuz; îs) ~ magnetică Sarcină magnetică. 11 (Îs) ~ electrică Sarcină electrică. 12 (Elh) Corp metalic mare la care se leagă o rețea electrică sau o înfășurare electrică, pentru a evita supratensiunile, sau care servește de conductor de referință pentru potențialul diferitelor conductoare active. 13 Adunare de ființe, mai ales de oameni, considerate ca formând un singur corp. 14 Colectivitate de ființe, mai ales de oameni. 15 (Îla) De ~ Care cuprinde, care antrenează o întreagă colectivitate umană. 16 (Iuz; îs) Cântec de ~ (sau de mase) Cântec cu conținut patriotic revoluționar, având un caracter mobilizator și exprimând dorința de libertate și de pace. 17 (Jur) Totalitate a creditorilor sau a datoriilor unui falit. 18 (Jur) Fond bănesc al unei succesiuni sau al unei întreprinderi lucrative. 19 (Îs) ~ plastică Produs sintetic macromolecular de natură organică, anorganică sau mixtă, care se poate prelucra ușor.

mâne² v vz mânea

mânea vi [At: PALIA (1581), 69/6 / V: (rar) mâne, (reg) mâna / Pzi: mân, (îvr) mâi / Ps: măsei / Cj: să mâi / Par: mas / Grz: mâind / E: ml manere] 1 (Îvp; șîs ~ de noapte, peste noapte, noaptea) A petrece undeva noaptea Si: a dormi, a rămâne, (reg) a măsălui. 2 (Reg; îe) Mâie (sau ~-o-ar) (pe) unde a înserat De nu s-ar mai întoarce! 3 (Îae; euf) Drac. 4 (Îrg) A poposi. 5 (Pop; îe) (Parcă) i-au mas șoarecii (sau o cireadă de boi) în pântece Se spune despre un om care este mereu flămând. 6 (Înv) A rămâne într-o anumită stare, situație. 7 (Reg) A mai rămâne dintr-un tot.

MÂNEA, mân, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se așeza, a sta. ◊ Expr. (Parcă) i-au mas șoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. și: mâi; part. mas] – Lat. manere.

MASĂ², mase, s. f. Mulțime compactă de oameni considerată ca o unitate, gloată; grupare mare de oameni cu anumite caractere comune; cercurile largi ale populației. Nici la bîlciuri nu văzuse o asemenea masă de țărani. DUMITRIU, N. 30. Să ia comanda Acelor mase de țărani Ce vin furtună după noi. BENIUC, V. 52. Vorbea cu o adîncă înțelegere despre rolul maselor în istorie. CAMIL PETRESCU, O. II 332. ◊ Cîntec de masă = melodie cu un ritm dinamic, mobilizatoare, exprimînd năzuințele maselor populare. ◊ Loc. adj. De masă = privitor la mase, din care fac parte mase de oameni. Organizație de masă. ◊ Loc. adv. În masă = cu toții, împreună; în număr mare, masiv.

MASĂ³, mase, s. f. 1. Corp solid, compact; bloc. Din masa neagră, lucioasă, pietrificată [a cărbunilor], se desprinde urma unui arbore intact. BOGZA, V. J. 31. Un munte năruit astupă valea de-a curmezișul; dar o gură neagră se cască în masa vînătă de piatră. VLAHUȚĂ, O. AL. II 33. ♦ (Fiz.; uneori determinat prin «inertă») Mărime caracteristică pentru un corp, dată de cîtul dintre forța care se exercită asupra corpului și accelerația pe care o are corpul. ♦ (Fiz.; uneori determinat prin «grea») Mărime caracteristică pentru un corp, proporțională cu intensitatea cîmpului de gravitație, pe care corpul o produce la o distanță dată de el. 2. Cantitate mare. O masă de aer cald. ◊ Fig. Clădirile nu se mai pot distinge în masa de întuneric. BART, S. M. 39. ◊ Masa vocabularului (față de fondul principal) = partea cea mai mare și mai mobilă a vocabularului. Aceeași noțiune poate fi redată într-o limbă printr-un cuvînt din fondul principal, iar în altă limbă printr-un cuvînt din masa vocabularului. GRAUR, F. L. 18.

MÎNEA, mîi, vb. II. Intranz. (Adesea determinat prin «peste noapte», «de noapte» sau «noaptea») A petrece toată noaptea, a dormi undeva, a rămîne, a se adăposti, a poposi undeva (peste noapte). Nu-l las niciodată să se depărteze ori să mîie la conacul tîrlei, dincolo peste Olt. GALACTION, O. I 65. Călătorii ajunseră în sat... și maseră peste noapte acolo. MACEDONSKI, O. III 15. Mîi de noapte aici; pleci mîine pe lumină. CARAGIALE, P. 36. ◊ (Familiar) Parcă i-au mas șoarecii (sau o cireadă de boi) în pîntece, se spune despre un om foarte flămînd sau nesătul. Ia mai îngăduiți oleacă măi, zise Ochilă, că doar nu v-au mas șoarecii în pîntece. CREANGĂ, P. 259. Ai flămînzit?... Mai așteaptă, doar n-a mas o cireadă de boi în pîntecele tău. CONTEMPORANUL, VI_I 99. – Forme gramaticale: conj. pers. 3 sg. și pl. să mîie, perf. s. măsei, part. mas, gerunziu mîind. - Prez. ind. și: mîn (BENIUC, V. 72, HOGAȘ, M. N. 77).

MASĂ s.f. 1. Mărime caracteristică unui corp, exprimată prin cîtul dintre forța care se exercită asupra lui și accelerația pe care o are acest corp. ♦ (Curent) Corp solid, compact; bloc. 2. Mare mulțime de oameni. ◊ Mase populare = totalitatea claselor și păturilor sociale dintr-o anumită etapă istorică ale căror interese concordă cu cerințele dezvoltării societății. ♦ Cantitate mare. [Cf. fr. masse, it., lat. massa].

MASĂ s. f. 1. cantitate de materie a unui corp, considerată ca o mărime caracteristică în raport cu volumul. ♦ ~ verde = furaj; ~ critică = masa minimă a unui material radioactiv în care poate apărea o reacție de fisiune nucleară în lanț. 2. îngrămădire de elemente care formează împreună un singur corp; corp solid, compact; bloc. ♦ ~ de aer = porțiune imensă, omogenă, a troposferei, cu proprietăți distincte. 3. corp metalic masiv la care se leagă punctele unei rețele, ale unei mașini sau ale unui aparat electric, pentru evitarea supratensiunilor. 4. (fam.) cantitate mare. ♦ ~a vocabularului = partea cea mai mare a vocabularului, supusă schimbărilor. 5. mulțime compactă de oameni. ♦ ~e populare = totalitatea claselor și categoriilor sociale dintr-o anumită etapă istorică, ale căror interese fundamentale concordă cu cerințele și sensul acțiunii legilor obiective ale dezvoltării societății. 6. ~ continentală = continent. (< fr. masse, germ. Masse)

MASĂ² ~e f. 1) Materie constituită din elemente eterogene, nediferențiate, alcătuind un singur corp. * ~ verde nutreț constituit din iarbă și din alte plante. 2) Cantitate, număr mare. ~ de aer. ◊ În ~ a) în număr (cantitate) mare; b) în comun. 3) Mărime fizică care determină cantitatea de materie pe care o conține un corp; materia din care este format un corp. * ~ grea (sau gravitațională) măsură a interacțiunii gravitaționale a corpurilor. ~ inertă măsură a inerției corpurilor. [G.-D. mesei] /<fr. masse, germ. Masse

MASĂ³ ~e f. Mulțime mare și compactă de oameni. * De ~ pentru toată lumea; care cuprinde pe toți. ~e populare totalitate a claselor și categoriilor sociale. [G.-D. masei] /<fr. masse

A MÂNEA mân intranz. pop. A rămâne să doarmă (undeva) noaptea. /<lat. manere

massă f. 1. grămadă de lucruri ce formează un corp: massă de pietre; 2. corp solid și compact: massă de plumb; 3. totalitate: massa cunoștințelor omenești; 4. public, gloată: a ridica massele; în massă, cu toții împreună; 5. capătul cel gros al unui achiu.

mâneà v. 1. a trage în gazdă; 2. a rămânea peste noapte: a mas în pădure. [Lat. MANERE, a rămânea, românește cu sensul restrâns].

2) *másă f., pl. e (fr. masse, d. lat. massa, masă, grămadă, pastă, bloc, totalitate, d. vgr. máza și mâza, grămadă de aluat, d. másso, frămînt. V. maz). Grămadă de lucrurĭ care formează un întreg: o masă de petre. Corp solid și compact: o masă de plumb. Corp inform, greoĭ și inelegant: ipopotamu e o masă de carne. Totalitate: masa sîngeluĭ, masa noțiunilor omuluĭ. Popor, public, gloată: demagogiĭ mînă masa ignorantă, exploatează ignoranța maselor. În masă, la un loc, în bloc, cu grămadă, cu toptanu.

mîĭ, V. mîn 2.

2) mîn și mîĭ, mas, a mîneá v. intr. (lat. mănére, a rămînea, a mînea; it. manére, pv. maner, vfr. manoir, sp. manir, pg. maer. – Mîn saŭ mîĭ, mîĭ, mîne, mîném, mînețĭ, mîn; mîneam; măséĭ, măseșĭ, mase, maserăm, maserățĭ, maseră; să mîĭe saŭ să mînă; mîind și mînînd. V. rămîn). Rămîn peste noapte: am mas la han.

masă² (mulțime; mărime fizică) s. f., g.-d. art. masei; pl. mase; (fiz.) simb. m

mânea (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mâne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măsei, 1 pl. maserăm, m.m.c.p. 1 pl. măseserăm; conj. prez. 1 sg. să mâi/să mân, 3 să mâie/să mâne; ger. mâind/mânând; part. mas

masă¹ (mulțime, mărime fizică) s. f., g.-d. art. masei; pl. mase; (fiz.) simb. m

mânea (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mâne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măsei, 1 pl. maserăm; conj. prez. 3 să mâie/să mână; part. mas; ger. mâind/mânând

masă (mulțime, corp compact) s. f., g.-d. art. masei; pl. mase

mânea vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mâne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măsei, 1 pl. maserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. mâie/mănă; part. mas; ger. mâind/mânând

mas s. n., pl. masuri; adj., m. pl. mași, fem. masă, pl. mase

masă (nu: massă), pl. mase

mîi (v. mînea)

mîie (v. mînea)

mînea (ind. prez. 1 sg. mîi, conj. mîie)

masă, mese (mobila) și mase (cantitatea de materie).

mân (peste noapte), mâi 2, mâie 3 conj., măsei aor., mas prt. și sb. mânere inf. s.

masă (mase), s. f. – Volum. Fr. masse. – Der. masa, vb. (a concentra), din fr. masser; masaj, s. n., din fr. massage; masiv, adj., din fr. massif; masivitate, s. f., din fr. massivité; masor, s. m., din fr. massor; meseuză, s. f., din fr. masseuse.

mînea (mîn, mas), vb. – A înnopta, a-și petrece noaptea undeva. – Mr. amîn, amas, amînare. Lat. manēre (Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu, 1078; Candrea-Dens., 1128; REW 5296), cf. alb. mënoń (pare să provină din rom.), it. manere, prov. maner, v. fr. manoir, sp. manir, port. maer; cf. rămînea. – Der. mas, s. n. (acțiunea de a înnopta; loc pentru înnoptat), mr. mas (după Pușcariu 1079 și Candrea-Dens., 1129, direct din lat. mansum).

mînea În RRLi., XIV, p. 13, Eric P. Hamp discută etimologia lui mînea și este de acord că la bază e lat. manere. Dar, constatînd că sensul de „și rămîne într-o anumită stare” e învechit, iar sensul de „a se opri, a poposi” se explică lesne prin cel de „a petrece noaptea”, care este dominant în toate perioadele limbii, socotește că la un moment dat manere a fost luat drept derivat de la mane „mîine”, de aceea propune o etimologie dublă: de la manere și de la mane. Evident, este posibilă o apropiere a lui mînea de mîine, de vreme ce prin mînea se înțelege „a rămîne peste noapte” deci pînă dimineața. Dar această apropiere, după gîndul autorului, ar fi trebuit să aibă loc într-o fază a limbii cînd mane însemna încă „dimineață”, nu „mîine”, iar sensurile socotite vechi se găsesc totuși într-o vreme cînd nu mai apare nici o urmă a sensului „dimineață”. În al doilea rînd, a mînea are o flexiune arhaică, perfectul fiind măsei, iar participiul mas, ceea ce îl depărtează categoric de mane. Dar mai important, mi se pare altceva: dacă ar fi fost înțeles ca derivat de la mane, verbul ar fi trebuit să fie de conjugarea I sau de a IV-a, deoarece de multă vreme nu se mai formau verbe de conjugarea a II-a, cea mai categoric neproductivă. Adevărul este că nu e cîtuși de puțin un caz izolat de părăsire a unora dintre sensurile unui cuvînt mai curînd, în cazul de față, am vorbi de „nuanțe”).

masă fundamentală, (engl.= mesostasis) materialul interstițial al unei roci vulcanice cu structură porfirică, în care se găsesc fenocristale; m.f. poate avea o structură hialină, microcristalină, granofirică, intergranulară, evidențiind în acest fel particularitățile momentului final de cristalizare a unei topituri magmatice. Pentru m.f. cu structură afanitică și, de obicei, pentru cea cu structură hialină, este utilizată denumirea de pastă a rocii. Sin. mezostază.

cântec de masă, cântec legat de momentele revoluționare ale istoriei. Textele folosite, de obicei de mare circulație, ușurează memorizarea. C. se bazează cel mai adesea pe ritmul de marș* care-i asigură accesibilitatea. (Ex. celebre: Carmagnola, Internaționala* etc.). Sin.: Cântec patriotic.

MASĂ s. f. (cf. fr. masse, it., lat. massa): cantitate mare de cuvinte care fac parte din vocabularul unei limbi, luată în raport cu nucleul acestuia, cu fondul lexical principal; partea cea mai mare și mai mobilă a vocabularului, în care intră diverse categorii de cuvinte (arhaisme, neologisme, regionalisme, termenii de jargon, termenii de argou etc.). v. și vocabular.

MASĂ s. 1. v. mulțime. 2. v. bloc. 3. masă continentală v. continent. 4. masă atomică v. greutate atomică; masă electrică v. sarcină electrică; masă magnetică v. sarcină magnetică; masă moleculară v. greutate moleculară; masă specifică v. densitate. 5. (înv. și reg.) pond. (~ unui corp.) 6. masă plastică v. material plastic.

MÂNEA vb. 1. v. trage. 2. v. dormi.

MÂNEA vb. v. înnopta, poposi.

mas s.n. 1 (înv. și pop.) <pop.> mânere. Masul peste noapte al călătorilor a fost la un han. 2 (reg.) v. Oprire. Poposire. Ședere. Zăbovire.

masă¹ s.f. I 1 <ital.; înv.> tavolă. Și-a uitat cheile pe masa din sufragerie. 2 (și, reg., masă lungă) tarabă, tejghea, <fam.> șatră, <reg.> pudli, pult, sârghie, stelaj, strană, șine, <înv.> comptoar. În piață, comercianții își pun marfa pe mese. 3 (în dulgherie) <reg.> blană, față. Dulgherul execută elemente de construcție pe masă. 4 (tehn.; la teascul morii) <reg.> strat. Pe masă se sprijină coșul. 5 (geomorf.; rar) v. Platou. Podiș. 6 (înv. și reg.) v. Față de masă. 7 (art.; tehn.; la moara de vânt; reg.) masa pietrelor v. Fruntar. 8 (gosp.; reg.; adesea urmat de determ. „de lemn”, „de mămăligă”) v. Fund. 9 (tehn.; la joagăr; reg.) v. Car². 10 (tehn.; la car sau la căruță; reg.) v. Gresie. Perinoc. II 1 mâncare, <înv. și pop.> ospăț, <pop.> bucate (v. bucată). Veniți! Masa este gata. 2 hrană. A dat pâine drept masă lebedelor și rațelor de pe lac. 3 agapă, banchet, prânz, <livr.> festin, <astăzi rar> ospăț, <rar> ospeție, <înv. și pop.> ospătare, <pop.> praznic, prăznuire, prânzare, <înv.> nafaca. A organizat o masă cu ocazia promovării. 4 (și masă de prânz) dejun, prânz, <rar> merinde, <pop.> nămiază, prânzare, <reg.> gustare. Cei doi prieteni au luat masa la un restaurant. 5 masă de seară = cină. Masa de seară este servită la ora 20. 6 (art.; la nunțile țărănești) masa de dar = masa mare = <reg.> terfar, terfarie. Masa de dar este dată de părinții mirelui după cununie, la care mesenii dau darurile pentru tinerii căsătoriți. 7 (colect.; rar) v. Meseni (v. mesean). III (art.; bot.; reg.) masa-raiului v. Dragoste (Sedum fabaria).

masă² s.f. I 1 colectivitate, mulțime, <înv. și pop.> obște, <peior.> gloată, <fig.; pop.> clădăraie. Politicianul ține un discurs în fata masei adunate în piața centrală a orașului. 2 (econ. polit.) masă de șomeri = suprapopulație relativă. Masa de șomeri este excedentul populației muncitorești în raport cu necesitățile de forță de muncă. II 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) bloc¹. Face afaceri cu mase de marmură. 2 (geomorf.) masă continentală = continent¹, <rar> pământ. Istanbulul este construit pe două mase continentale. 3 (fiz.) masă atomică = greutate atomică. Masa atomică arată de câte ori atomul unui element este mai greu decât a douăsprezecea parte din masa atomului de carbon; masă electrică= sarcină electrică. Masa electrică este mărimea scalară care caracterizează proprietatea unui corp de a crea în jurul său un câmp electric; masă magnetică = sarcină magnetică. Masa magnetică este mărimea care caracterizează starea de magnetism a unui corp; masă moleculară = greutate moleculară, pondere moleculară. Masa moleculară este egală cu suma greutăților atomice ale elementelor unei molecule; masă specifică = densitate, <înv.> desime, desitate. Masa specifică este raportul dintre masa și volumul unui corp. 4 (agron.) masă verde = furaj, nutreț, <înv. și pop.> strânsură, <pop.> hrană, <reg.> notrete, nutriment, zaherea. Masa verde este folosită pentru hrana animalelor. 5 (chim.) masă plastică = material plastic. Masele plastice pot fi prelucrate cu ușurință. 6 <înv. și reg.> pond. Masa acestui corp este mare. 7 (impr.) masă sangvină v. Volum sangvin.

MASĂ s. 1. colectivitate, mulțime, (pop.) obște, (peior.) gloată. (Din ~ s-a ridicat un glas.) 2. bloc. (O imensă ~ de stîncă.) 3. (FIZ.) masă specifică = densitate. (~ a unui corp.) 4. (înv. și reg.) pond. (~ unui corp. )

mînea vb. v. ÎNNOPTA. POPOSI.

MÎNEA vb. 1. a trage, (pop.) a sălășlui, (reg.) a sălăși, (prin Transilv.) a măsălui, a sălui, (înv.) a conăci, a sălășui. (A ~ acolo vreo două zile.) 2. a dormi. (A ~ peste noapte la un han.)

mâneá, mân, v.i. (reg.) A rămâne peste noapte la cineva; a poposi, a înnopta: „În sara de Anul Nou [struțul] îl punem și mâné acolo în apă” (Bilțiu, 2001: 243); „A mâne Coșotă (= Kosuth Lajos) n-o vrut, o stat numa de vorbă cu popa și s-o înțeles de revoluție…” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 159). – Lat. manere „a rămânea” (DEX, MDA).

mânea, mân, vb. intranz. – (reg.) A rămâne peste noapte la cineva; a poposi; a înnopta: „În sara de Anul Nou [struțul] îl punem și mâne acolo în apă” (Bilțiu, 2001: 243; Ieud). – Lat. manere „a rămânea” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

mânea, mân, vb. intranz. – A rămâne peste noapte la cineva; a poposi; a înnopta: „În sara de Anul Nou (struțul) îl punem și mâne acolo în apă” (Bilțiu 2001: 243; Ieud). – Lat. manere (Pușcariu, Candrea-Densusianu, cf. DER).

MASĂ² s.f. 1. Îngrămădire de elemente (de aceeași natură ori diferite) care alcătuiesc împreună un singur corp; (totalitatea unui) corp format printr-o asemenea îngrămădire de elemente. Masa aerului. ȘINCAI, ÎNV. 47. Toată masa sau mulțimea sîngelui. TEODORI, A. 75/12. Cu sîngele care au curs. . . ar fi udat pămîntul și din această masă, ca dintru o plămădire, au răsărit oameni. MOLNAR, I. 97/13. Masă: întregimea unui trup sau materii. ELEM. G. 102/1. Faceți o colecțiune. . . de toate masele geologice care le veți întîlni. COBÎLCESCU, ap. I. IONESCU, M. 50. Îndată după detunătură mase enorme de fum și de foc ieșeau din nește case din colțul piaței. F (1869), 129. Pămîntul fiind o masă caldă moale. . . crusta lui deasupra s-a turtit cătră poli. ib. (1874), 283. O gură neagră se cască în masa vînătă de piatră. VLAHUȚĂ, O. A. III, 33. Palatul prefecturii, cufundat în întuneric, se desprindea ca o masă de umbră neagră pe fondul albastru al cerului. T. POPOVICI, S. 313. ◊ Masă verde = nutreț pentru vite; furaj. Pînă acum au fost însilozate 50 vagoane iarbă verde, iar pînă la sfîrșitul anului vom mai însiloza 400 vagoane masă verde, în special porumb siloz. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4862. ◊ Loc. adv. În masă = a) în cantitate mare, masiv. Transporturi în masă; b) cu toții, în număr mare. A se înarma în masă și a alerga întru apărarea țerei. CALENDAR (1854), 97/27. ♦ Corp inform. Încolo-numai hălci de carne, din care picura încă sînge cald, mase informe. BART, S. M. 75, cf. 39. 2. (Fiz.) Cantitatea de materie a unui corp considerată ca o mărime caracteristică (în raport cu volumul). Cf. STAMATI, D. Masa cea solidă și grea a planetelor. MARIN, F. 30/37, cf. DRĂGHICEANU, C. 24, PONI, F. 12, 25. Masa unui corp reprezintă în același timp rezerva sa de energie, astfel încît materia este considerată ca o localizare de energie concentrată. MACAROVICI, CH. 13. Pentru a ridica cu o anumită cantitate temperatura mai multor corpuri din aceeași substanță însă de mase diferite, sînt necesare cantități de căldură proporționale cu masele corpurilor. MARIAN-ȚIȚEICA, FIZ. II, 93. Masa este o mărime fizică legată de inerția corpurilor și le dă putința să reziste la variația stării de mișcare. CIȘMAN, FIZ. I, 141. ◊ (Ieșit din uz) Masă magnetică = sarcină magnetică, v. s a r c i n ă. Masă electrică = sarcină electrică, v. s a r c i n ă. 3. Adunare de ființe, mai ales de oameni, considerate ca formînd un singur corp; colectivitate de ființe, mai ales de oameni. Îndată cum masa opoziției s-au crezut îndestul de puternică . . . s-au și retras din Iași. CALENDAR (1850), 66/12. Poarta au trimes pe ulamalele credincioase pe la geamii spre a astîmpăra masele întărîtate. GM (1854), 23/42. Masa țăranilor în urmă au încăput în o stare de șerbie. CALENDAR (1861), 74/8, cf. GHEREA, ST. CR. II, 8. Și fiindcă vorbim de educarea maselor populare, credem că ele au ajuns la maturitatea înțelegerii. BACOVIA, O. 241. Masa de invalizi stă acum cuminte în fața mausoleului. SAHIA, N. 19. Larga răspîndire a cărții în mase este unul din semnele cele mai evidente ale dezvoltării culturale a poporului. CONTEMP. 1953, nr. 333, 2/1. Istoria dezvoltării sociale este. . . istoria maselor celor ce muncesc, și nu istoria personalităților. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 25, cf. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2805. Vorbea cu o adâncă înțelegere despre rolul maselor în istorie. CAMIL PETRESCU, O. II, 332. Altul să ia comanda Acelor mase de țărani Ce vin furtună după noi. BENIUC, V. 52. ◊ L o c. adj. De masă = care cuprinde, care antrenează o (întreagă) colectivitate umană. Această sărbătorire a căpătat un caracter de masă. CV 1950, nr. 3, 18. În țara noastră există cele mai largi posibilități de transformare a luptei pentru pace într-o uriașă mișcare de masă pentru pace. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV⁴. 284. ◊ Cîntec de masă (sau de mase) = cîntec cu conținut patriotic revoluționar, avînd un caracter mobilizator și exprimînd năzuințele de libertate și de pace ale popoarelor. DICȚ. 4. (Jur.) Totalitatea creditorilor sau a datoriilor unui falit; fond bănesc al unei succesiuni sau al unei întreprinderi lucrative. Masa . . . se zice și comunitatea creditorilor unui bancrut falit sau mofluz. IARCU, D. S. II, 438/13, cf. NEGULICI, COSTINESCU. Fiecare erede raportă la masa succesiunei. . . donațiunile ce a primit și sumele ce este dator către succesiune. HAMANGIU, C. 177, cf. CADE. – Pl.: mase. – Din fr. masse, germ. Masse, Mass.

MÎNEÁ vb. II. Intranz. 1. (Învechit și popular; adesea determinat prin „de noapte”, „peste noapte”, „noaptea” etc.) A petrece undeva noaptea; a se adăposti, a rămíne, a dormi undeva peste noapte; (regional) a măsălui. Turnați-vă la casa slugiei voastre și măneți acolea. . . Și demăneață sculați-vă și meargeți pre calea voastră. PALIA (1581), 69/6. Au însărat și s-au plecat dzua, și întră să măie cu dînșii (a. 1650-1675). GCR I, 232/15. Descăleca la un om să ămîie, iară acela. . . să sculă noaptea asupra oaspelui și-l ucisă. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 117^r/31. Într-aceea noapte am căutat. . . a nu mînere supt cort. M. COSTIN, LET. I, 281/37. Pe urmă au sosit și însuși căpitanul Timoftei. . . și acolo în cîmpu au descălecat să mîie. . . Și i-au audzit acel capitan vorovind. . . : „Să ne mînecăm dimineață”. NECULCE, L. 214. Viind pe drum au mas pe drum la un loc și el visă noaptea și dimineața spusă boierilor săi visul. ALEXANDRIA (1784), 7^r/13. Va mearge și va benchetui cu alții mîind noaptea la casă streină. PRAVILA (1814), 103/23. Mîind în noaptea aceea pă țermurii mării, a doua zi dis-de-dimineațâ pornirăm prin ostrov. GORJAN, H. II, 43/5. Aici maserăm noaptea și a doua zi cercetarăm cetatea. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 22. Astă noapte . . . o mas peste deal, cu o ceată de slujitori de cei noi, de jandari. ALECSANDRI, T, 217. Mase o noapte într-un obscur ospel din suburbiu. F (1 877), 73. D-ta poți să mîi astă noapte și în pădure; nu cred că-i muri de urît. CREANGĂ, P. 127, cf. id. A. 23. Aseară m-am oprit să mîi în Bad-Elster. CARAGIALE, O. VII, 175, cf. ISPIRESCU, L. 104. Călătorii ajunseră în sat. . . și maserâ peste noapte acolo. MACEDONSKI, O. III, 15. Te rog să mă primești să mîn la dumneata pănă dimineața. HOGAȘ, M. N. 77. Păcurarul care rămîne ziua la stînă și se odihnește, noaptea trebuie să doarmă (să mîie) la sterpe, care mîn separat. PRECUP, P. 9. Ajungem pe cu sară la Costești. . . Am mas noi acolo; dimineața . . ., mînă, nene, spre Pitești. PREDA, Î. 81, cf. ALECSANDRI, P. P. 129, TEODORESCU, P. P. 462. Lelea cu cozile-ntoarse, Nu mai mîne-o noapte acasă. MARIAN, SA. 16. Am rătăcit și nu știu unde să merg peste noapte, fii bun, lasă-mă să mîn la d-ta. RETEGANUL, P. II, 65, cf. ȘEZ. I, 206, VASILIU, P. L. 17. Într-o sară o mînat la noi doi oamini. ALR I 308/333. Am o vacă bălaie, Mîne noaptea prin gunoaie (Luna). GOROVEI, C. 212. ◊ E x p r. (Regional) Mîie (sau mînea-o-ar) (pe) unde a înserat = a) de nu s-ar mai întoarce ! de nu I-aș mai vedea niciodată ! Nu era săracă văduva, că bărbatu-său, fie iertat și mîie pe unde a înserat, fusese un om foarte harnic. RETEGANUL , P. V, 22, cf. IV, 53. Acela era . . . dracul în chip de domnișor învățat, mînea-o-ar acolo unde a înserat, PAMFILE, D. 68; b) (substantivat, eufemistic) dracul. I CR. III, 286, cf. CANDREA, F. 115. 2. (Învechit și regional) A rămîne, a se opri, a poposi o vreme undeva; a se așeza. Ori în ce cetate au sat veți întra, cercetați cine iaste într-însa harnic și acolo măneți pănă veți ieși (a. 1 650- 1675). GCR I, 194/28. Undea mănea [lăcustele], rămînea pămîntul negru, împuțit. M. COSTIN, ap. GCR I, 201/35. Limbile [balauri]lor pune-le-oi în sîn, Ca să le vadă zîna mea bălaie, Cînd ziua va veni la ea să mîn. BENIUC, V. 72. Turcii mînea-n sat la rumâni, aldată plecau mai departe, se plimbau prin țara. GRAIUL, I, 105. ◊ E x p r. (Parcă) i-au mas șoarecii (sau o cireadă de boi) în pîntece, se spune despre un om care este mereu flămînd, căruia îi este mereu foame, care mănîncă mult, cu lăcomie. Ia mai îngăduiți oleacă, măi, zise Ochilă, că doar nu v-au mas șoarecii în pîntece. CREANGĂ, P. 259. Ai flămînzit?. . . Mai așteaptă, doar n-a mas o cireadă de boi în pântecele tău. CONTEMPORANUL, VI_I, 99. ◊ F i g. Cine mi-a mînca de carne și va bea și de-al mieu sînge, Acela-n-tru mine mîne, și eu încî sînt într-însul (cca 1679-1680). GCR I, 242/14. 3. (Învechit) A rămîne într-o anumită stare, situație; a rămîne neschimbat, a se menține sub un anumit aspect. Mîsaiu în ticală (a. 1550-1600). GCR I, 9/10. O întinsără pre grătariu de o frigea pre foc. Șî masă nearsă, că nu o prinsă focul. DOSOFTEI, V. S. septembrie 20^r/16. Tu singur în putreziciunea viermilor șâzi mîind descoperit. BIBLIA (1688), 364¹/5. 4. (Regional) A mai rămîne (dintr-un tot). Eram o sută de oameni în atelier. Trăgeam șine încovoiate de fier. într-o zi am mas 99. VINTILĂ, O. 31. – Prez. ind.: mîn și (învechit și regional) mîi; perf. s. măsei; conjunct, și: să mîi; part. mas; ger. și: mîind. - Și: (rar) mîne (BL II, 101) vb. III, (regional) mîná vb. I. – Lat. manere.