2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MARTÍR1, martire, s. n. (Rar) Martiriu. – Din fr. martyr.

MARTÍR1, martire, s. n. (Rar) Martiriu. – Din fr. martyr.

MARTÍR2, -Ă, martiri, -e, s. m. și f. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al Bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuții, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.

martir2, ~ă smf [At: ASACHI, I. 56/29 / Pl: ~i, ~e / E: fr martyr] 1 Persoană care a avut de îndurat suferința, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. 2 Mucenic al Bisericii. 3 (înv; îs) Cununa ~ilor Martiriu.

MARTÍR2, -Ă, martiri, -e, s. m., s. f. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuții, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.

MARTÍR, -Ă, martiri -e, s. m. și f. Persoană care îndură chinuri sau moartea pentru convingerile sale, pentru o credință 1 sau o atitudine; mucenic. Martir iubite a libertății, Tu mori departe de-al tău pămînt! ALECSANDRI, O. 96. Persoană care suferă chinuri morale sau fizice provocate de cineva sau de ceva. Nu mă mărit! repetă Laura cu o liniște tristă de martiră. REBREANU, I. 88. Prin arșița caniculară, semnîndu-și pașii pe asfalt, Porni din nou martirul nostru de la un cap la celălalt Cutreierînd tot Bucureștii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 10.

MARTÍR, -Ă s.m. și f. Cel care îndură chinuri pentru convingerile sale; mucenic. ♦ Persoană care suferă mult din cauza cuiva. [Cf. fr., lat., gr. martyr].

MARTÍR, -Ă s. m. f. 1. mucenic (al bisericii). 2. cel care îndură chinuri pentru convingerile sale. (< fr., lat., gr. martyr)

MARTÍR ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care îndură chinuri fizice sau morale pentru o cauză; mucenic. 2) bis. Persoană care a acceptat condamnarea la moarte fără a se dezice de credința creștină. 3) fig. Persoană supusă unor suferințe, tratamente sau persecuții inumane. /<fr. martyr

martir m. 1. cel cea suferit moartea spre a mărturisi adevărul religiunii; 2. cel ce a suferit pentru o doctrină oarecare; 3. fig. cel ce suferă mult.

mártir, -ă s. (ngr. mártyras, d. vgr. mártyr și mártys, de unde și lat. mártyr, mártyris, it. mártire, sp. mártir. V. martur). Mucenic, cel care a suferit moartea susținîndu-șĭ ideile luĭ religioase orĭ științifice. Fig. Om care a suferit mult. – Fals martír (după fr. martyr).

martiriu sn [At: BARIȚIU, P. A. I, 129 / Pl: ~ii, (rar) ~ri / E: lat martyrium, ngr μαρτύριον, it martiris] 1 Supliciu sau moarte îndurată de cineva pentru ideile sau convingerile sale Si: martir1, martiraj, (nob) martirism Vz calvar. 2 (Fig) Suferință morală mare.

eróu-martír s. m. Persoană moartă eroic (în cursul Revoluției din decembrie 1989) ◊ „Cinstirea Eroilor-Martiri din decembrie ’89 trebuie să rămână vie în amintirea noastră.” R.l. 5 VIII 93 p. 14 (din erou + martir)

oráș-martír s. n. Oraș care a avut mult de suferit ◊ „[...] listele cu semnături [urmează] a fi depuse în orașul-martir [Hiroshima] exact în ziua celei de-a 40-a comemorări a tragediei pe care a trăit-o.” Sc. 12 XII 84 p. 6. ◊ „În orașul-martir Timișoara a avut loc un impresionant marș.” R.l. 8 V 90 p. 2 (din oraș + martir)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

martír1 (persoană) s. m., pl. martíri

martír2 (martiriu) (rar) s. n., pl. martíre

martír (persoană) s. m., pl. martíri

martír (martiriu) s. n., pl. martíre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MARTÍR s. v. martiraj, martiriu, mucenicie, supliciu.

arată toate definițiile

Intrare: martir (martiriu)
martir2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • martir
  • martirul
  • martiru‑
plural
  • martire
  • martirele
genitiv-dativ singular
  • martir
  • martirului
plural
  • martire
  • martirelor
vocativ singular
plural
Intrare: martir (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • martir
  • martirul
  • martiru‑
plural
  • martiri
  • martirii
genitiv-dativ singular
  • martir
  • martirului
plural
  • martiri
  • martirilor
vocativ singular
  • martirule
  • martire
plural
  • martirilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

martir, -ă (persoană) martiră

  • 1. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Martir iubite a libertății, Tu mori departe de-al tău pămînt! ALECSANDRI, O. 96.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin specializare Mucenic (al Bisericii).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: mucenic (colac)
    • 1.2. prin generalizare Persoană care îndură persecuții, un tratament inuman, bătaie etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 2 exemple
      exemple
      • Nu mă mărit! repetă Laura cu o liniște tristă de martiră. REBREANU, I. 88.
        surse: DLRLC
      • Prin arșița caniculară, semnîndu-și pașii pe asfalt, Porni din nou martirul nostru de la un cap la celălalt Cutreierînd tot Bucureștii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 10.
        surse: DLRLC

etimologie:

martir (martiriu)

etimologie: