7 definiții pentru martir (martiriu)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MARTÍR1, martire, s. n. (Rar) Martiriu. – Din fr. martyr.

MARTÍR1, martire, s. n. (Rar) Martiriu. – Din fr. martyr.

martir2, ~ă smf [At: ASACHI, I. 56/29 / Pl: ~i, ~e / E: fr martyr] 1 Persoană care a avut de îndurat suferința, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. 2 Mucenic al Bisericii. 3 (înv; îs) Cununa ~ilor Martiriu.

martiriu sn [At: BARIȚIU, P. A. I, 129 / Pl: ~ii, (rar) ~ri / E: lat martyrium, ngr μαρτύριoν, it martiris] 1 Supliciu sau moarte îndurată de cineva pentru ideile sau convingerile sale Si: martir1, martiraj, (nob) martirism Vz calvar. 2 (Fig) Suferință morală mare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

martír2 (martiriu) (rar) s. n., pl. martíre

martír (martiriu) s. n., pl. martíre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MARTÍR s. v. martiraj, martiriu, mucenicie, supliciu.

martir s. v. MARTIRAJ. MARTIRIU. MUCENICIE. SUPLICIU.

Intrare: martir (martiriu)
martir2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • martir
  • martirul
  • martiru‑
plural
  • martire
  • martirele
genitiv-dativ singular
  • martir
  • martirului
plural
  • martire
  • martirelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

martir (martiriu)

etimologie: