14 definiții pentru supliciu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUPLÍCIU, suplicii, s. n. (Livr.) Tortură, caznă, chin fizic. ♦ Fig. Suferință morală, durere sufletească mare. – Din lat. supplicium, fr. supplice.

SUPLÍCIU, suplicii, s. n. Tortură, caznă, chin fizic. ♦ Fig. Suferință morală, durere sufletească mare. – Din lat. supplicium, fr. supplice.

SUPLÍCIU, suplicii, s. n. Tortură, caznă, chinuire. Îi răstigni cu cuie de fier pe o prăjină, cu capetele în jos... Apoi, jără a lăsa pe uimiții spectatori ai teribilului supliciu să revină din înlemnirea lor, el porunci pedestrimii a escalada murii. HASDEU, I. V. 102. ◊ (Cu sens atenuat) Sabina îi retezase [cotoiului] cu foarfecul mustățile de la rădăcină...Lasă-l, duduie Sabină, că are să-și ieie lumea în cap, încercă să-l scape de supliciu Catinca. C. PETRESCU, C. V. 85. ♦ Fig. Chin, suferință psihică. Tovărășia ei, pe stradă, devenea un supliciu. C. PETRESCU, Î. II 213. Pentru tine trebuie să fie un supliciu strîmtorarea și pustietatea asta în care te-am adus. VLAHUȚĂ, O. A. III 178.

SUPLÍCIU s.n. Caznă, tortură. ♦ (Fig.) Chin, suferință psihică. [Pron. -ciu. / < lat. supplicium, cf. fr. supplice, it. supplicio].

SUPLÍCIU s. n. caznă, tortură. ◊ (fig.) chin, suferință psihică. (< lat. supplicium, fr. supplice)

SUPLÍCIU ~i n. Suferință fizică sau/și morală foarte puternică; caznă; tortură. [Sil. su-pli-ciu] /<lat. supplicium, fr. supplice

supliciu n. 1. pedeapsă corporală gravă ordonată de justiție: popoarele civilizate au suprimat supliciile; ultimul supliciu, pedeapsa cu moarte; 2. fig. ceea ce cauzează o mare durere fizică sau morală.

*suplíciŭ n. (lat. supplicium). Tortură, chin, caznă: supliciile Iaduluĭ. Fig. Mare plictiseală, mare nemulțămire: așteptarea asta e un supliciŭ, societatea luĭ e un supliciŭ pentru mine.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

suplíciu (livr.) [ciu pron. ciu] (su-pli-) s. n., art. suplíciul; pl. suplícii, art. suplíciile (-ci-i-)

suplíciu s. n. (sil. -pli-) [-ciu pron. -ciu], art. suplíciul; pl. suplícii, art. suplíciile (sil. -ci-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUPLÍCIU s. 1. v. tortură. 2. v. mucenicie.

SUPLICIU s. 1. calvar, canon, caznă, chin, durere, patimă, schingiuire, schingiuit, suferință, tortură, (înv. și pop.) trudă, (pop.) muncă, (înv.) muncitorie, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, rană, schingi, strădanie, strînsoare, trudnicie. (Supus la ~ii crîncene.) 2. martiraj, martiriu, mucenicie, (rar) martir, (înv. și pop.) patimă, (înv.) martirism, mărturie, mucenie, mucenire, strădanie. (~ îndurat de un sfînt.)

Intrare: supliciu
  • silabație: -pli-
  • pronunție: -ciu pr. -cĭu
substantiv neutru (N54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • supliciu
  • supliciul
  • supliciu‑
plural
  • suplicii
  • supliciile
genitiv-dativ singular
  • supliciu
  • supliciului
plural
  • suplicii
  • supliciilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)