MARTÍR¹ s. n. (Astăzi rar) Martiriu. Ziua triumfului său avea să fie ziua martirului Brandei. ASACHI, S. L. II, 54. Amenințînd pe bătrîn cu moartea și martirul fiului său. . . îl scoasă din închisoare. id. ib. 61. Espiază printr-un lung martir călcarea legei. BĂLCESCU, M. V. 4. Va concede puține lăcrămioare Drept premiu și suspine la crudele-mi martire. HELIADE, O. I, 311. Se uitau la acest martir fără a clipi din ochi. NEGRUZZI, S. I, 295. Această nenorocită țară. . . a mers pe calea însemnată ei de provedență, purtând pe umeri crucea martirului. fFILIMON, O. I, 284. Parc-aud Vocea preotului care leturghiile le cîntă în memoria acelui Ce-a-ndurat martir mai crud. MACEDONSKI, O. I, 10, cf. IV, 158. Tot interesul romanului e concentrat în analiza simțimintelor lui Rascholnicoff. . . și în urmă, în analiza martirului lung, grozav, după crimă. GHEREA, ST. CR. II, 229, cf. 134. O legendă de cîteva linii istorisea viața și martirul lui. ANGHEL, PR. 101. Diminețile zgomotoase să nu sune chemarea la veșnicul martir al visurilor grele. PETICĂ, O. 272. - Pl.: martire. – Din fr. martyr „martiriu, suferință”.