Marchize (Insule) f. pl. arhipelag francez în Polinezia: 5000 loc.

MARCHIZ, marchizi, s. m. 1. Titlu purtat, în societatea medievală apuseană, de către conducătorul unui comitat de frontieră; conducător militar al unei mărci³. 2. Titlu de noblețe în unele țări din Europa Apuseană, superior aceluia de conte și inferior aceluia de duce. 3. Persoană care poartă unul dintre aceste titluri. – Din fr. marquis.

marchez sm vz marchiz

marcheză sf vz marchiză

marchiz sm [At: CUGETĂRI, I, 9^v/23 / V: (înv) ~chez / Pl: ~i / E: fr marquis] 1Titlu purtat în orânduirea feudală apuseană de către conducătorul unui ținut de la graniță din unele state. 2 Titlu de noblețe superior aceluia de conte și inferior aceluia de duce. 3 Persoană care poartă titlul de marchiz (2) Vz margraf.

marchiză sf [At: CALENDAR BUDA (1818), 21 / V: (înv) ~che~ / Pl: ~ze / E: fr marquise] 1-2 (Soție sau) fiică de marchiz. 3 Acoperiș de sticlă fixată într-o armătură metalică sau de lemn, deasupra intrării principale a unor case. 4 Mică încăpere cu pereții în întregime sau numai în partea lor superioară din sticlă, care protejează de intemperii intrarea principală a unei locuințe. 5 Cabină situată în partea de dinapoi a locomotivelor cu aburi, în care stau mecanicul și ajutoarele lui. 6 (Rar) Inel cu montura de formă ovală.

MARCHIZ, marchizi, s. m. 1. Titlu purtat, în societatea medievală apuseană, de către conducătorul unui comitat de frontieră; conducător militar al unei mărci³. 2. Titlu de noblețe în unele țări din Europa apuseană, superior aceluia de conte și inferior aceluia de duce. 3. Persoană care poartă unul dintre aceste titluri. – Din fr. marquis.

MARCHIZ, marchizi, s. m. Titlu de noblețe, rang în apusul Europei, între duce și conte; persoană care poartă acest titlu. Ce e muzeul acesta de conți, contese, marchizi, marchize? C. PETRESCU, Î. N 55. Personalul civil obicinuit, care se compunea din marchizul de Massignac... și vreo șase-șapte atașați și dragomani. GHICA, A. 19.

MARCHIZĂ¹, marchize, s. f. Soția unui marchiz. Descriind admirabil rochia caraghioasă a unei marchize. VLAHUȚĂ, la CADE. Întreit șir de munți, ce se întind în amfiteatru pe orizon, tufoși și creți, ca freza unei marchize din veacul XIV. NEGRUZZI, S. I 195.

MARCHIZĂ², marchize, s. f. 1. Apărătoare, de obicei de sticlă, prinsă într-o armătură de fier și așezată deasupra intrării principale a unor case. Marchiza de sticlă, în chip de scoică deasupra porții, le ferea de ploaie. DUMITRIU, B. F. 91. 2. Construcție cu acoperiș și pereți cu geamuri numeroase, așezată dinaintea ușii de intrare a unei clădiri pentru a o apăra de intemperii. Lîngă odaie, în fața ușii, are un fel de cutie ca o gheretă ce servă de «marchiză». ARDELEANU, D. 14. Un domn se dă jos din trăsură și cu pas moleșit s-apropie de ușa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. CARAGIALE, O. II 272. 3. (Adesea determinat prin «de locomotivă») Cabină situată în partea de dinapoi a locomotivelor cu aburi, în care stau mecanicul și ajutoarele lui.

MARCHIZ s.m. Titlu nobiliar între duce și conte; persoană care poartă acest titlu. [< fr. marquis].

MARCHIZĂ s.f. I. Soție de marchiz. II. 1. Acoperiș mic, de obicei din sticlă, plasat deasupra intrării principale a unei case. 2. Mic vestibul cu pereții de sticlă la intrarea unor case. 3. Cabină de locomotivă. 4. Fotoliu stil Ludovic al XIV-lea, cu spătar larg și de înălțime redusă. [< fr. marquise].

MARCHIZ s. m. titlu nobiliar între duce și conte. (< fr. marquis)

MARCHIZĂ s. f. I. soție, fiică de marchiz. II. 1. acoperiș de sticlă, deasupra intrării principale a unei case. 2. mic vestibul cu pereții de sticlă la intrare. 3. cabina mecanicului de locomotivă. III. inel de podoabă cu o montură de pietre de formă ovală. IV. numele unor pere zemoase. (< fr. marquise)

MARCHIZ ~i m. (în unele țări; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Reprezentant al nobilimii cu grad superior contelui și inferior ducelui. /<fr. marquis

MARCHIZĂ² ~e f. 1) Mic acoperiș sub formă de streașină, fixat deasupra intrării principale a unei clădiri. 2) Mică încăpere cu pereți de sticlă ce precedă intrarea într-o casă. /<fr. marquise

MARCHIZĂ¹ ~e f. Soție sau fiică de marchiz. /<fr. marquise

marchiz m. titlu de nobleță mai jos de duce și mai sus de conte (= fr. marquis).

marchiză f. 1. soția marchizului; 2. un fel de streașină spre a apăra de ploaie, vânt, soare; 3. inel cu căsuța lungită.

Pompadour (Marchiza de) f. favorita Iui Ludovic XIV, fu atotputernică în timp de douăzeci de ani (1722-1764).

Sévigné (Marchiza de) f. celebră scriitoare franceză, ale cării Scrisori către fie-sa se consideră ca niște capodopere de stil și de fină observațiune (1626-1696).

*marchíz m. (fr. marquis, vfr. marchis, infl. de it. marchese, d. germ. mark, lat. margo, margine, hotar și sufixu lat. -ensis, fr. ieis, -is și it. -ese). În vechime, în apusu Eŭropeĭ, șefu uneĭ moșiĭ de la hotaru țăriĭ, pe care-l apăra cu armele. Nobil între duce și conte. V. pîrcălab.

*marchíză f., pl. e (fr. marquise, it. marchesa). Nevastă de marchiz. Streșină prelungită saŭ acoperemînt pe stîlpĭ ca să ofere un adăpost de ploaĭe.

marchiz s. m., pl. marchizi

marchiză s. f., g.-d. art. marchizei; pl. marchize

marchiz s. m., pl. marchizi

marchiză s. f., g.-d. art. marchizei; pl. marchize

marchiz s. m., pl. marchizi

marchiză s. f., g.-d. art. marchizei; pl. marchize

marchiz, -zi.

marchiz (marchizi), s. m. – Titlu nobiliar între duce și conte. Fr. marquis, cu fonetismul reconstituit pe baza f. – Der. marchiză, s. f. (nevasta marchizului; antreu), din fr. marquise; marchizat, s. n.

MARCHIZE (MARQUISES, Îles ~) [i:l markí:z], arhipelag vulcanic în centrul Oc. Pacific, în Polinezia Franceză, alcătuit din 10 ins. (Nuku-Hiva, Ua-Poa, Hiva-Oa, Tahuata, Fatu-Hiva, Ua-Uka ș.a.); 1,3 mii km². Centrul ad-tiv: Taiohae (în ins. Nuku-Hiva). Relief muntos vulcanic, cu alt. max. de 1.260 m (în ins. Hiva-Oa). Climă tropicală umedă. Păduri tropicale, cu lemn de esențe prețioase. Palmieri, bumbac, cafea, vanilie. Pescuit de perle. Descoperit în 1595 de exploratorul spaniol Álvaro de Mendaña de Neira (partea de S) și vizitat de James Cook în 1774; în 1791, navigatorul francez Étienne Marchand descoperă insulele din partea de N a arhipelagului. Anexat de Franța în 1842.

MARCHIZ s. margraf, (înv.) marchion. (A fost înnobilat ~.)

MARCHIZ s. margraf, (înv.) marchion. (A fost înnobilat ~.)

MARCHÉZ s. m. v. marchiz.

MARCHÉZĂ s. f. v. marchiză.

MARCHÍZ s. m. Titlu purtat în orînduirea feudală apuseană de către conducătorul unui ținut de la graniță din unele state; titlu de noblețe superior aceluia de conte și inferior aceluia de duce; persoană care poartă unul dintre aceste titluri. V. m a r g r a f. Mulțime de conte a Italiii, de marchez[i] a Franției, de baroni a Alamanii, de gentelomi a Engleterii. CUGETĂRI, I, 9^v/23. Orinduind intr-aceste eparhii marchezi. IST. UNIV. III, 80/8. Fie cît de nenvățați, Cît neghiobi, cît desfrînați, L-e destul că-s neam mărit, Dintr-un sînge strălucit, D-un marchez, graf lăudat. MUMULEANU, C. 84/17. Marchezul de Valmi. . . au purces tot cu acel scopos să voroveascâ cu gheneralul Ghilmino. AR (1829), 38¹/37. Marchizul Mezon . . . să află la Moreea. CR (1829), 56²/34. Dama asta mică . . . dă brațul marchizului de Chabannes. NEGRUZZI, S. I, 328. Personalul civil obicinuit. . . se compunea din vicomtele de Reculot, de marchizul de Massignac, de Edm. de Bourqueney și vreo șase, șapte atașați și dragomani. GHICA, A. 19. Se investește pe marchizul de Brandenburg, Ioachim, cu comanda supremă a oștirei. XENOPOL, I. R. iv, 256. Ce e muzeul acesta de conți, contese, marchizi, marchize. . . , viconți, vicontese? C. PETRESCU, Î. II, 55. - Pl.: marchizi. – Și: (învechit) marchéz s. m. – Din fr. marquis. – Pentru varianta marchez, cf. it. m a r c h e s e.

MARCHIZĂ s. f. I. Soție sau fiică de marchiz. Doamna marcheza de Fouroze. CALENDAR BUDA (1818), 21. Marchiza. . . se socotea una din cele. . . mai învățate femei. CALENDAR (1852), 75/5. Freza unei marcheze din veacul XIV. NEGRUZZI, S. I, 195, cf. PONTBRIANT, D., C. PETRESCU, Î. II, 55. II. 1. Acoperiș (de sticlă fixată îritr-o armătură de fier), deasupra intrării principale a unor case. Cf. ȘĂINEANU, D. U. Urcară scara de marmură sub marchiza uriașă de sticlă. VORNIC, P. 128. Ușa înaltă, cu un fel de marchiză în miniatură, era deschisă. T. POPOVICI, s. 381. 2. Mică încăpere cu pereții (în întregime sau numai în partea lor superioară) de sticlă, care protejează de intemperii intrarea principală a unei locuințe. Un domn se dă jos din trăsură și cu pas moleșit s-apropie de ușa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. CARAGIALE, O. II, 101, cf. id. M. 330. Casa lui este nouă, încăpătoare, cu o marchiză în față și învelită cu tinichea. DELAVRANCEA, H. T. 216. Domnul Niță ocupă apartamentul de la stradă; îi spune apartament pentru că, pe lîngă odaie, în fața ușii are un fel de cutie ca o gheretă, ce servă de „marchiză”. ARDELEANU, D. 14. După ce îi deschisese o slujnică ușa de la marchiză, se trezise în sala din mijloc. CAMIL PETRESCU, O. II, 71. 3. Cabină situată în partea de dinapoi a locomotivelor cu aburi, în care stau mecanicul și ajutoarele lui. DICȚ. III. (Rar) Inel cu montura de formă ovală. Cf. ȘĂINEANU, D. U., CADE. - Pl.: marchize. – Și: (învechit, I) marchéză s. f. – Din fr. marquise. – Pentru varianta marcheză, cf. it. m a r c h e s a.