MARGRAF, margrafi, s. m. Titlu purtat în Evul Mediu de unii principi germani, ale căror principate erau (sau fuseseră cândva) mărci³; persoană care avea acest titlu. [Var.: marcgraf s. m.] – Din germ. Markgraf, fr. margrave.^[1]

margraf sm [At: NEGULICI / V: rcg~, ~av / Pl: ~i / E: ger Markgraf, fr margrave] 1 Titlu purtat în Evul Mediu de unii principi germani ale căror principate erau sau fuseseră cândva mărci⁴ . 2 Persoană cu titlu de margraf (1).

MARGRAF, margrafi, s. m. Titlu purtat în evul mediu de unii principi germani, ale căror principate erau (sau fuseseră cândva) mărci³; persoană care avea acest titlu. [Var.: marcgraf s. m.] – Din germ. Markgraf, fr. margrave.

MARGRAF, margrafi, s. m. Titlu purtat în orînduirea feudală de unii demnitari sau nobili feudali germani, ale căror țări erau (sau fuseseră cîndva) mărci³. Prințișorii și margrafii nemțești... voiră să țină și ei haite luxoase de vînătoare. ODOBESCU, S. III 142. – Variantă: marcgraf (CONTEMPORANUL, II 247) s. m.

MARGRAF s.m. Titlu dat principilor feudali germani care conduceau o marcă³; persoană care avea acest titlu. [Var. margrav s.m. / < germ. Markgraf, cf. fr. margrave].

MARGRAF s. m. principe feudal german care conducea o marcă⁴. (< germ. Markgraf, fr. margrave)

marcgraf sn vz margraf

margrav sm vz margraf

MARGRAV s.m. v. margraf.

margrav m. titlu dat odinioară unor mici principi germani.

*margráv m. (fr. margrave, d. germ. márk-graf, adică „conte de la hotar, de la margine”, decĭ „marchiz”. V. graf). Titlu dat în vechea Germanie șefilor de provinciĭ de la hotar: margravu Brandenburguluĭ.

margraf (persoană) (înv.) s. m., pl. margrafi

margraf (persoană) s. m., pl. margrafi

margraf s. m., pl. margrafi

MARGRAF s. marchiz, (înv.) marchion. (L-a înnobilat ~.)

MARGRAF s. marchiz, (înv.) marchion. (L-a înnobilat ~.)

MARGRAF s. m. Titlu de noblețe al unor principi germani din orînduirea feudală, ale căror principate erau (sau fuseseră cîndva) mărci⁴; persoană care avea acest titlu. Cf. NEGULICI. Orașul. . . rămase tot în starea aceasta pînă ce veni Leopold cel Vestit, primul margrav al Austriei, ieșit din casa de Babenberg. FILIMON, O. II, 65, cf. COSTINESCU. Prințișorii și margrafii nemțești. . . voiră să țină și ei haite luxoase de vînătoare. ODOBESCU, S. III, 142. Vechii noștri landgrafi, marcgrafi. . . mai toți mureau de podagră ori de vrun atac fulgerătoriu. CONTEMPORANUL, II, 247, cf. BARCIANU, ALEXI, W. - Pl.: margrafi. – Și: (învechit, rar) marcgráf, margráv s. m. – Din germ. Markgraf. – Margrav < fr. margrave.

MARCGRÁF s. m. v. margraf.

MARGRÁV s. m. v. margraf.