MARCHIZĂ s. f. I. Soție sau fiică de marchiz. Doamna marcheza de Fouroze. CALENDAR BUDA (1818), 21. Marchiza. . . se socotea una din cele. . . mai învățate femei. CALENDAR (1852), 75/5. Freza unei marcheze din veacul XIV. NEGRUZZI, S. I, 195, cf. PONTBRIANT, D., C. PETRESCU, Î. II, 55. II. 1. Acoperiș (de sticlă fixată îritr-o armătură de fier), deasupra intrării principale a unor case. Cf. ȘĂINEANU, D. U. Urcară scara de marmură sub marchiza uriașă de sticlă. VORNIC, P. 128. Ușa înaltă, cu un fel de marchiză în miniatură, era deschisă. T. POPOVICI, s. 381. 2. Mică încăpere cu pereții (în întregime sau numai în partea lor superioară) de sticlă, care protejează de intemperii intrarea principală a unei locuințe. Un domn se dă jos din trăsură și cu pas moleșit s-apropie de ușa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. CARAGIALE, O. II, 101, cf. id. M. 330. Casa lui este nouă, încăpătoare, cu o marchiză în față și învelită cu tinichea. DELAVRANCEA, H. T. 216. Domnul Niță ocupă apartamentul de la stradă; îi spune apartament pentru că, pe lîngă odaie, în fața ușii are un fel de cutie ca o gheretă, ce servă de „marchiză”. ARDELEANU, D. 14. După ce îi deschisese o slujnică ușa de la marchiză, se trezise în sala din mijloc. CAMIL PETRESCU, O. II, 71. 3. Cabină situată în partea de dinapoi a locomotivelor cu aburi, în care stau mecanicul și ajutoarele lui. DICȚ. III. (Rar) Inel cu montura de formă ovală. Cf. ȘĂINEANU, D. U., CADE. - Pl.: marchize. – Și: (învechit, I) marchéză s. f. – Din fr. marquise. – Pentru varianta marcheză, cf. it. m a r c h e s a.