2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MARCATÓR, -OÁRE, marcatori, -oare, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. Unealtă agricolă folosită pentru a marca rândurile și locul cuiburilor în care se va pune sămânța ori răsadul. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează la marcarea unor produse (industriale). 3. S. m. (Sport) Persoană care marchează (4) puncte sau goluri pentru echipa sa. – Marca + suf. -tor.

marcator, ~oare [At: LM / Pl: ~i, ~oare / E: marca + -tor] 1 a Cu care se face sau se imprimă un semn distinctiv. 2 smf Persoană care lucrează la marcarea unor produse industriale Si: (înv) marcher (2). 3 sn Unealtă agricolă compusă dintr-o bară cu colți, folosită pentru a marca rândurile și locul cuiburilor în care se va pune sămânța. 4 smf Sportiv care marchează (9).

MARCATÓR, -OARE, marcatori, -oare, subst. 1. S. n. Unealtă agricolă folosită pentru a marca rândurile și locul cuiburilor în care se va pune sămânța sau răsadul. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează la marcarea unor produse (industriale). 3. S. m. (Sport) Persoană care marchează (4) puncte sau goluri pentru echipa sa. – Marca + suf. -tor.

MARCATÓR1, marcatoare, s. n. Unealtă folosită în agricultură pentru a trasa rîndurile pe răzoare și pentru a însemna locul în care urmează să se pună sămînța plantelor care se seamănă rar.

MARCATÓR2, -OÁRE, marcatori, -oare, s. m. și f. Persoană care marchează (1) un obiect.

MARCATÓR s.n. 1. Unealtă folosită pentru a fixa locurile cuiburilor de însămânțare. 2. Dispozitiv electronic care produce semnale pentru marcarea intervalelor de timp la oscilatoarele catodice. [< marca + -tor].

MARCATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care marchează un obiect. [< marca + -tor].

MARCATÓR, -OÁRE I. s. m. f. cel care jalonează un teren, un traseu. II. s. n. 1. unealtă agricolă pentru fixat locurile cuiburilor de însămânțare. 2. dispozitiv al unei mașini de semănat etc. care servește la menținerea distanței constante între rânduri. 3. dispozitiv electronic care produce semnale pentru marcarea intervalelor de timp la oscilatoarele catodice. 4. glonț trasor. III. s. m. (sport) cel care marchează puncte, goluri pentru echipa sa. (< marca + -tor)

marcatór s. m. (sport) Autor al unor goluri sau puncte pentru echipa sa ◊ „Doar 2 spanioli [...] fac parte din primii 8 jucători de pe lista marcatorilor actualului campionat spaniol.” Săpt. 15 IX 85 p. 8; v. și portret-robot (din marca + -tor; DN, DEX, DN3 – alte sensuri, DEX-S)

MARCATÓR1 ~oáre n. Unealtă pentru marcarea locului de plantare sau de semănare a culturilor agricole. /a marca + suf. ~tor

MARCATÓR2 ~i m. Persoană specializată în lucrările de marcare. /a marca + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

marcatór2 (unealtă) s. n., pl. marcatoáre

marcatór1 (persoană) s. m., pl. marcatóri

marcatór (unealtă) s. n., pl. marcatoáre

marcatór (persoană) s. m., pl. marcatóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MARCATÓR s. (înv.) marcher. (~ de produse industriale.)

MARCATOR s. (înv.) marcher. (~ de produse industriale.)


Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MARCATÓR, -OARE adj., subst. I. Adj. (Rar) Cu care se face sau se imprimă un semn distinctiv. Cf. LM. II. Subst. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează la marcarea unor produse (industriale); (învechit) marcher. Marcator într-o uzină de mașini. 2. S. n. Unealtă agricolă compusă dintr-o bară cu colți, folosită pentru a marca rîndurile și locul cuiburilor în care se va pune sămînța. Cf. NOM. MIN. I, 15. – Pl. : marcatori, -oare.Marca + suf. -tor.

Intrare: marcator (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marcator
  • marcatorul
  • marcatoru‑
plural
  • marcatori
  • marcatorii
genitiv-dativ singular
  • marcator
  • marcatorului
plural
  • marcatori
  • marcatorilor
vocativ singular
  • marcatorule
plural
  • marcatorilor
Intrare: marcator (s.n.)
marcator2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marcator
  • marcatorul
  • marcatoru‑
plural
  • marcatoare
  • marcatoarele
genitiv-dativ singular
  • marcator
  • marcatorului
plural
  • marcatoare
  • marcatoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

marcator, -oare (persoană) marcatoare

  • 1. Persoană care lucrează la marcarea unor produse (industriale).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. sport Persoană care marchează puncte sau goluri pentru echipa sa.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

etimologie:

  • Marca + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

marcator (unealtă)

  • 1. Unealtă agricolă folosită pentru a marca rândurile și locul cuiburilor în care se va pune sămânța ori răsadul.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
  • 2. Dispozitiv al unei mașini de semănat etc. care servește la menținerea distanței constante între rânduri.
    surse: MDN '00
  • 3. Dispozitiv electronic care produce semnale pentru marcarea intervalelor de timp la oscilatoarele catodice.
    surse: DN
  • 4. Glonț trasor.
    surse: MDN '00

etimologie:

  • Marca + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN