MARCATÓR, -OARE adj., subst. I. Adj. (Rar) Cu care se face sau se imprimă un semn distinctiv. Cf. LM. II. Subst. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează la marcarea unor produse (industriale); (învechit) marcher. Marcator într-o uzină de mașini. 2. S. n. Unealtă agricolă compusă dintr-o bară cu colți, folosită pentru a marca rîndurile și locul cuiburilor în care se va pune sămînța. Cf. NOM. MIN. I, 15. – Pl. : marcatori, -oare. – Marca + suf. -tor.