manierat, ~ă [At: FILIMON, O. II, 251 / P: ~ni-e~ / Pl: ~ați, ~e / E: manieră] 1 Afectat. 2 (Rar) Care caracterizează stilul particular al unui artist. 3 (D. oameni) Care are o purtare aleasă și cuviincioasă. 4 (D. comportarea oamenilor) Care dovedește bună creștere Vz educat, politicos.

MANIERAT, -Ă, manierați, -te, adj. (Despre oameni) Care are o purtare corectă, cuviincioasă; cu bune maniere. V. politicos. Vîrsta, experiența, o făcuseră deșteaptă, manierată și cuminte. BART, E. 193. Altminteri ce-i lipsea ca să fericească o soție, frumos și tînăr, «manierat» și cult, cum pretindea a fi? M. I. CARAGIALE, C. 99. ♦ (Depreciativ, despre modul de a se exprima al cuiva) Afectat, artificial, căutat. Stil manierat. – Pronunțat: -ni-e-.

MANIERAT, -Ă adj. 1. Cuviincios, binecrescut, politicos; cu maniere frumoase. 2. (Despre stil) Afectat; meșteșugit; artificial. [Pron. -ni-e-. / cf. fr. maniéré].

MANIERAT, -Ă adj. 1. cuviincios, bine crescut, politicos; cu maniere frumoase. 2. (despre stil) afectat; meșteșugit; artificial. (< fr. maniéré)

MANIERAT ~tă (~ți, ~te) 1) Care se distinge prin purtare aleasă și cuviincioasă; cu maniere frumoase. 2) Care manifestă afecțiune exagerată; lipsit de naturalețe și simplitate. [Sil. -ni-e-] /Din manieră

manierat a. afectat: stil manierat.

*manierát, -ă adj. (fr. maniéré). Care are bune maniere. Fig. Afectat: om, stil manierat. Adv. În mod manierat.

manierat (desp. -ni-e-) adj. m., pl. manierați; f. manierată, pl. manierate

manierat (-ni-e-) adj. m., pl. manierați; f. manierată, pl. manierate

manierat adj. m. (sil. -ni-e-), pl. manierați; f. sg. manierată, pl. manierate

maniera vb., ind. prez. 1 sg. manierez, 3 sg. și pl. manierează

MANIERAT adj. 1. v. binecrescut. 2. v. stilat. 3. v. ales. 4. afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, emfatic, fals, făcut, grandilocvent, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, (fig.) prețios, sunător, umflat. (Stil, limbaj ~.)

MANIERAT adj. 1. binecrescut, civilizat, politicos, (înv.) politicit, (fig.) fin, subțire, urban. (E un om ~.) 2. stilat, (fig.) rafinat, șlefuit. (Om ~.) 3. ales, delicat, distins, fin, politicos. (O comportare ~.) 4. afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, emfatic, fals, făcut, grandilocvent, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, (fig.) prețios, sunător, umflat. (Stil, limbaj ~.)

Manierat ≠ grosolan, vulgar, mitocănesc, necioplit, neșlefuit

MANIERAT, -Ă adj. 1. Afectat, artificial, căutat. Ca actor nu ne-a dat decît gesturi manierate și o mulțime de mișcări silite. FILIMON, O. II, 251. 2. (Rar) Care caracterizează stilul particular al unui artist. Tablourile și crizantemele se sintetizează într-o armonie superioară, manierată ca un tablou de Watteau. PETICĂ, O. 296. 3. (Despre oameni) Care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportarea oamenilor) care dovedește bună creștere. V. p o l i t i c o s, e d u c a t. Altmintreli ce-i lipsea ca să fericească o soție, frumos și tînăr, „manierat și cult”, cum pretindea a fi? M. I. CARAGIALE, C. 99. Vîrsta, experiența, o făcuseră deșteaptă, manierată și cuminte. BART, E. 193, cf. PAS, Z. IV, 28. ◊ (Adverbial) Vorbesc manierat, pășind pe nisipul aleei. BACOVIA, O. 234. – Pronunțat: -ni-e-. – Pl.: manierați, -te. – De la manieră.