2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MANIERAT, -Ă adj. 1. Afectat, artificial, căutat. Ca actor nu ne-a dat decît gesturi manierate și o mulțime de mișcări silite. FILIMON, O. II, 251. 2. (Rar) Care caracterizează stilul particular al unui artist. Tablourile și crizantemele se sintetizează într-o armonie superioară, manierată ca un tablou de Watteau. PETICĂ, O. 296. 3. (Despre oameni) Care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportarea oamenilor) care dovedește bună creștere. V. p o l i t i c o s, e d u c a t. Altmintreli ce-i lipsea ca să fericească o soție, frumos și tînăr, „manierat și cult”, cum pretindea a fi? M. I. CARAGIALE, C. 99. Vîrsta, experiența, o făcuseră deșteaptă, manierată și cuminte. BART, E. 193, cf. PAS, Z. IV, 28. ◊ (Adverbial) Vorbesc manierat, pășind pe nisipul aleei. BACOVIA, O. 234. – Pronunțat: -ni-e-. – Pl.: manierați, -te. – De la manieră.

MANIERÁT, -Ă, manierați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are maniere (1) frumoase, care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportamentul oamenilor) care dovedește bună creștere. 2. (Despre modul de a se manifesta al cuiva) Afectat, căutat. [Pr.: -ni-e-] – Din manieră. Cf. fr. maniéré.

MANIERÁT, -Ă, manierați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are maniere (1) frumoase, care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportamentul oamenilor) care dovedește bună creștere. 2. (Despre modul de a se manifesta al cuiva) Afectat, căutat. [Pr.: -ni-e-] – Din manieră. Cf. fr. maniéré.

manierat, ~ă [At: FILIMON, O. II, 251 / P: ~ni-e~ / Pl: ~ați, ~e / E: manieră] 1 Afectat. 2 (Rar) Care caracterizează stilul particular al unui artist. 3 (D. oameni) Care are o purtare aleasă și cuviincioasă. 4 (D. comportarea oamenilor) Care dovedește bună creștere Vz educat, politicos.

MANIERÁT, -Ă, manierați, -te, adj. (Despre oameni) Care are o purtare corectă, cuviincioasă; cu bune maniere. V. politicos. Vîrsta, experiența, o făcuseră deșteaptă, manierată și cuminte. BART, E. 193. Altminteri ce-i lipsea ca să fericească o soție, frumos și tînăr, «manierat» și cult, cum pretindea a fi? M. I. CARAGIALE, C. 99. ♦ (Depreciativ, despre modul de a se exprima al cuiva) Afectat, artificial, căutat. Stil manierat. – Pronunțat: -ni-e-.

MANIERÁT, -Ă adj. 1. Cuviincios, binecrescut, politicos; cu maniere frumoase. 2. (Despre stil) Afectat; meșteșugit; artificial. [Pron. -ni-e-. / cf. fr. maniéré].

MANIERÁT, -Ă adj. 1. cuviincios, bine crescut, politicos; cu maniere frumoase. 2. (despre stil) afectat; meșteșugit; artificial. (< fr. maniéré)

MANIERÁT ~tă (~ți, ~te) 1) Care se distinge prin purtare aleasă și cuviincioasă; cu maniere frumoase. 2) Care manifestă afecțiune exagerată; lipsit de naturalețe și simplitate. [Sil. -ni-e-] /Din manieră

*manierát, -ă adj. (fr. maniéré). Care are bune maniere. Fig. Afectat: om, stil manierat. Adv. În mod manierat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

manierát (-ni-e-) adj. m., pl. manieráți; f. manierátă, pl. manieráte

manierát adj. m. (sil. -ni-e-), pl. manieráți; f. sg. manierátă, pl. manieráte

manierá vb., ind. prez. 1 sg. manieréz, 3 sg. și pl. maniereáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MANIERÁT adj. 1. v. binecrescut. 2. v. stilat. 3. v. ales. 4. afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, emfatic, fals, făcut, grandilocvent, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, (fig.) prețios, sunător, umflat. (Stil, limbaj ~.)

MANIERAT adj. 1. binecrescut, civilizat, politicos, (înv.) politicit, (fig.) fin, subțire, urban. (E un om ~.) 2. stilat, (fig.) rafinat, șlefuit. (Om ~.) 3. ales, delicat, distins, fin, politicos. (O comportare ~.) 4. afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, emfatic, fals, făcut, grandilocvent, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, (fig.) prețios, sunător, umflat. (Stil, limbaj ~.)

Manierat ≠ grosolan, vulgar, mitocănesc, necioplit, neșlefuit

Intrare: manierat
manierat adjectiv
  • silabație: ma-ni-e-rat info
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • manierat
  • manieratul
  • manieratu‑
  • maniera
  • manierata
plural
  • manierați
  • manierații
  • manierate
  • manieratele
genitiv-dativ singular
  • manierat
  • manieratului
  • manierate
  • manieratei
plural
  • manierați
  • manieraților
  • manierate
  • manieratelor
vocativ singular
plural
Intrare: maniera
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • maniera
  • manierare
  • manierat
  • manieratu‑
  • manierând
  • manierându‑
singular plural
  • manierea
  • manierați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • manierez
(să)
  • manierez
  • manieram
  • manierai
  • manierasem
a II-a (tu)
  • manierezi
(să)
  • manierezi
  • manierai
  • manierași
  • manieraseși
a III-a (el, ea)
  • manierea
(să)
  • maniereze
  • maniera
  • manieră
  • manierase
plural I (noi)
  • manierăm
(să)
  • manierăm
  • manieram
  • manierarăm
  • manieraserăm
  • manierasem
a II-a (voi)
  • manierați
(să)
  • manierați
  • manierați
  • manierarăți
  • manieraserăți
  • manieraseți
a III-a (ei, ele)
  • manierea
(să)
  • maniereze
  • manierau
  • maniera
  • manieraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

manierat

etimologie: