2 intrări

14 definiții

MANIERÁT, -Ă, manierați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are maniere (1) frumoase, care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportamentul oamenilor) care dovedește bună creștere. 2. (Despre modul de a se manifesta al cuiva) Afectat, căutat. [Pr.: -ni-e-] – Din manieră. Cf. fr. maniéré.

MANIERÁT, -Ă, manierați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are maniere (1) frumoase, care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportamentul oamenilor) care dovedește bună creștere. 2. (Despre modul de a se manifesta al cuiva) Afectat, căutat. [Pr.: -ni-e-] – Din manieră. Cf. fr. maniéré.

MANIERÁT, -Ă, manierați, -te, adj. (Despre oameni) Care are o purtare corectă, cuviincioasă; cu bune maniere. V. politicos. Vîrsta, experiența, o făcuseră deșteaptă, manierată și cuminte. BART, E. 193. Altminteri ce-i lipsea ca să fericească o soție, frumos și tînăr, «manierat» și cult, cum pretindea a fi? M. I. CARAGIALE, C. 99. ♦ (Depreciativ, despre modul de a se exprima al cuiva) Afectat, artificial, căutat. Stil manierat. – Pronunțat: -ni-e-.

manierát (-ni-e-) adj. m., pl. manieráți; f. manierátă, pl. manieráte

manierát adj. m. (sil. -ni-e-), pl. manieráți; f. sg. manierátă, pl. manieráte

MANIERÁT adj. 1. v. binecrescut. 2. v. stilat. 3. v. ales. 4. afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, emfatic, fals, făcut, grandilocvent, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, (fig.) prețios, sunător, umflat. (Stil, limbaj ~.)

Manierat ≠ grosolan, vulgar, mitocănesc, necioplit, neșlefuit

MANIERÁT, -Ă adj. 1. Cuviincios, binecrescut, politicos; cu maniere frumoase. 2. (Despre stil) Afectat; meșteșugit; artificial. [Pron. -ni-e-. / cf. fr. maniéré].

MANIERÁT, -Ă adj. 1. cuviincios, bine crescut, politicos; cu maniere frumoase. 2. (despre stil) afectat; meșteșugit; artificial. (< fr. maniéré)

MANIERÁT ~tă (~ți, ~te) 1) Care se distinge prin purtare aleasă și cuviincioasă; cu maniere frumoase. 2) Care manifestă afecțiune exagerată; lipsit de naturalețe și simplitate. [Sil. -ni-e-] /Din manieră

manierat a. afectat: stil manierat.

*manierát, -ă adj. (fr. maniéré). Care are bune maniere. Fig. Afectat: om, stil manierat. Adv. În mod manierat.

manierá vb., ind. prez. 1 sg. manieréz, 3 sg. și pl. maniereáză


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MANIERÁT adj. 1. binecrescut, civilizat, politicos, (înv.) politicít, (fig.) fin, subțíre, urbán. (E un om ~.) 2. stilat, (fig.) rafinát, șlefuít. (Om ~.) 3. ales, delicat, distins, fin, politicos. (O comportare ~.) 4. afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, emfatic, fals, făcut, grandilocvent, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, (fig.) prețiós, sunătór, umflát. (Stil, limbaj ~.)

Intrare: manierat
manierat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular manierat manieratul maniera manierata
plural manierați manierații manierate manieratele
genitiv-dativ singular manierat manieratului manierate manieratei
plural manierați manieraților manierate manieratelor
vocativ singular
plural
Intrare: maniera
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) maniera manierare manierat manierând singular plural
manierea manierați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) manierez (să) manierez manieram manierai manierasem
a II-a (tu) manierezi (să) manierezi manierai manierași manieraseși
a III-a (el, ea) manierea (să) maniereze maniera manieră manierase
plural I (noi) manierăm (să) manierăm manieram manierarăm manieraserăm, manierasem*
a II-a (voi) manierați (să) manierați manierați manierarăți manieraserăți, manieraseți*
a III-a (ei, ele) manierea (să) maniereze manierau maniera manieraseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)