MANIERAT, -Ă adj. 1. Afectat, artificial, căutat. Ca actor nu ne-a dat decît gesturi manierate și o mulțime de mișcări silite. FILIMON, O. II, 251. 2. (Rar) Care caracterizează stilul particular al unui artist. Tablourile și crizantemele se sintetizează într-o armonie superioară, manierată ca un tablou de Watteau. PETICĂ, O. 296. 3. (Despre oameni) Care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportarea oamenilor) care dovedește bună creștere. V. p o l i t i c o s, e d u c a t. Altmintreli ce-i lipsea ca să fericească o soție, frumos și tînăr, „manierat și cult”, cum pretindea a fi? M. I. CARAGIALE, C. 99. Vîrsta, experiența, o făcuseră deșteaptă, manierată și cuminte. BART, E. 193, cf. PAS, Z. IV, 28. ◊ (Adverbial) Vorbesc manierat, pășind pe nisipul aleei. BACOVIA, O. 234. – Pronunțat: -ni-e-. – Pl.: manierați, -te. – De la manieră.