MANELĂ, manele, s. f. Piesă de lemn brut, cu lungime variind după întrebuințări, folosită mai ales în construcții. ♦ Manetă. – Din it. manella.

manea² sf [At: DLR / Pl: ~ele / E: ct] (Reg) Topor.

manea³ sf vz manelă¹

manea¹ sf [At: NEGRUZZI, S. II, 29 / Pl: ~ele / E: tc mani] Cântec de dragoste, de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată.

manelă¹ sf [At: SĂGHINESCU, V. 60 / V: manea / Pl: ~le / E: it manella] 1 Bară de lemn sau de metal folosită la diverse lucrări de construcție, ca pârghie etc. Vz drug, par, rudă. 2 (Reg) Rangă.

manelă² sf [At: H III, 141 / E: nct] (Reg; pbl) Gât al viorii.

MANELĂ, manele, s. f. Piesă de lemn brut, cu lungime variind după întrebuințări, folosită mai ales în construcții. – Din it. manella.

MANEA, manele, s. f. (Învechit) Cîntec melancolic de origine orientală. Pe drum l-a-ngrijit căpitanul ca un frate, ziua și noaptea, cîntîndu-i din gură și cu tambura manele turcești. CARAGIALE, S. N. 63. Mlădiindu-și glasul pe tonul lenos al manelelor orientale. ODOBESCU, S. II 521. Deșert pline pahare, Apoi încep să cînt vreo manea. NEGRUZZI, S. II 29.

MANELĂ, manele, s. f. Piesă de lemn, rotundă și subțire, folosită la executarea schelelor în construcții, ca drug de căruță etc. ♦ Bară scurtă de lemn sau de metal, folosită ca pîrghie pentru a pune în mișcare un mecanism sau un dispozitiv (cabestan, teasc de struguri etc.).

MANELĂ s.f. (Constr.) Piesă de lemn brut rotund, folosită la cofraje, schele etc. ♦ Manetă. [< it. manella].

MANELĂ s. f. bară de lemn folosită la cofrage, schele etc. (< it. manella)

MANEA ~ele f. Cântec de dragoste cu melodie duioasă și tărăgănată, caracteristic popoarelor orientale. /<turc. mani

manea f. cântec turcesc ce exprimă melancolie și amor: încep să cânte vre-o manea NEGR. prin sunet de tambură și glasuri de manele AL. [Turc. MANÈ, melodie].

maneá f., pl. ele (turc. mane). Cîntec turcesc melancolic.

manélă f., pl. e (ngr. manéla, d. it. manella, care vine d. mano, mînă). Sud. Drug de lemn, ca de vre-un metru și ceva, care se pune de-a curmezișu ușiĭ și se prinde în ceva pin ăuntru ca s’o ție bine încuĭată. Pîrghie de rîdicat greutățĭ. În scîndurărie, prăjină de brad lungă de vre-o 4 metri.

manea (cântec) s. f., art. maneaua, g.-d. art. manelei; pl. manele

+manelă (piesă de lemn) s. f., g.-d. art. manelei; pl. manele

manea (cântec) s. f., art. maneaua, g.-d. art. manelei; pl. manele, art. manelele

manelă (piesă de lemn) s. f., g.-d. art. manelei; pl. manele

manea (cântec) s. f., art.. maneaua, g.-d. art. manelei; pl. manele

manelă (tehn.) s. f., g.-d. art. manelei; pl. manele

manea (manele), s. f. – Melodie turcească. Tc. mane (Șeineanu, II, 246; Tiktin), cf. bg. mane.

manelă (manele), s. f. – 1. Manivelă. – 2. Zăvor. Ngr. μανέλα (Scriban).

maneá (tc. mani „catren popular, cântec”, de la interj. aman „vai!, aoleu!”; pl. manéle), cântec liric turcesc, cu conținut erotic, întâlnit și în țările române. Meterhaneaua* de pe lângă Curtea domnească îl executa și numai instr. Lăutarii din Muntenia îl cântă la vl., în octave, acompaniați fiind de un „bas ostinat” (v. ostinato), acesta din urmă susținut de o vl. secundă, uneori și de cobză*. Începând din anii ’90 ai sec. 20, reintră în atenția lăutarilor din România și dobândește, în pofida originii tc. a termenului, statutul de „muzică amestecată (de metisaj), [...] adică [de muzică ce] rezultă din varii încrucișări ale muzicilor sârbească, gr., tc., indiană etc.” (Speranța Rădulescu).

MANEA, Norman (n. 1936, Suceava), scriitor român. Emigrat în Germania, stabilit în S.U.A. (1986). Nuvele („Octombrie ora opt”) și romane („Captiv”, „Cartea fiului”, „Plicul negru”) într-o formulă narativă modernă. Eseuri („Anii de ucenicie ai lui August Prostul”, „Despre clovni: dictatorul și artistul”); traduceri.

MANEA, Gheorghe (1904-1978, n. Râmnicu Sărat), inginer român. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la București. Contribuții la studiul proceselor curgerii prin rotoarele turbinelor de apă; cercetări în domeniul lagărelor hidrostatice, al organelor de mașini și maselor plastice („Elemente de amenajare, organizare și exploatare a fabricilor”, „Organe de mașini”, „Prelucrarea prin injecție a maselor plastice”).

MANEA (sec. 17), meșter constructor român. Principalul realizator al ansamblului monastic Hurez (1690-1697); i se atribuie conducerea lucrărilor bisericii și a hanului Sf. Gheorghe Nou din București.

MANOLIU-MANEA, Maria (n. 1934, Galați), Lingvistă română. Stabilită în S.U.A. (1979). Membru de onoare a Acad. (1993), prof. univ. la București, Chicago și Univ. Davis (California). Lucrări de romanistică („Introducere În lingvistica romanică”, „Gramatica comparată a limbilor romanice”, „Structuralismul lingvistic”, „Tipologia e historia”, „Elementos de sintaxis comparada romanica”).

MANEA s. v. topor.

MANELĂ s. v. rangă.

manea s.f. (reg.) v. Topor.

manelă s.f. (reg.) v. Rangă.

manea s. v. TOPOR.

manelă s. v. RANGĂ.

MANEA² s. f. (Regional) Topor. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. - Etimologia necunoscută.

MANEA¹ s. f. Cîntec de dragoste, de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată. Deșert pline pahare, Apoi încep să cînt vreo manea și sînt tot beat. NEGEUZZI, S. II, 29. Cine n-a rîs din inimă. . . de nespusul parapon al bietului coconu Gligorașcu, cînd auzeau strigîn-du-se din țara Românească răsunetul manelelor și a stihurilor fanarioțești. ODOBESCU, S. I, 244. Tonul lenos al manelelor orientale, id. ib. II, 521. Era o manea de cele vechi turcești, lungă, tărăgănată, în care numai un ah! ținea o jumătate de oră. GANE, N. II, 195. Pe drum, l-a-ngrijit căpitanul ca un frate, ziua și noaptea, cîntîndu-i din gură și cu tambura manele turcești. CARAGIALE, S. N. 63. - Pl.: manele. – Din tc. mani.

MANEA{3} s. f. v. manelă¹.

MANÉLĂ¹ s. f. Piesă, bară de lemn sau de metal folosită la diverse lucrări de construcție, ca pîrghie etc. V. d r u g, p a r, r u d ă. Cf. SĂGHINESCU, V. 60. Arendașul vine cu o manelă în mină. SANDU-ALDEA, A. M. 219, cf. CIUPALĂ, T. 336. Marinarii escaladară în salturi balustrada punții, înarmați cu lopeți de barcă, capete de frînghie împletite în noduri plumbuite și manelele de la cabestanul ancorei. BART, S. M. 91. Cherestea. . . manele, cărămizi de presă. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4843, cf. CHEST. II 167/176, 282/175, 181, ALR II/I h 293, ALR SN I h 130. Manea lungă Fără umbră (Apa). PAMFILE, C. 16. ♦ (Regional) Rangă (Balș-Craiova). ALR II 6459 bis/876. – Pl.: manele. – Și: maneá s. f. – Din it. manella. – Manea: sg. refăcut după pl.

MANÉLĂ² s. f. (Regional) Parte a viorii nedefinită mai de aproape, (probabil) gîtul viorii (Drăgușeni-Galați). Cf. H III 141. Scripcă cu părțile ei: arcuș, strune, manelă, ib. - Étimologia necunoscută.