MANÉLĂ¹ s. f. Piesă, bară de lemn sau de metal folosită la diverse lucrări de construcție, ca pîrghie etc. V. d r u g, p a r, r u d ă. Cf. SĂGHINESCU, V. 60. Arendașul vine cu o manelă în mină. SANDU-ALDEA, A. M. 219, cf. CIUPALĂ, T. 336. Marinarii escaladară în salturi balustrada punții, înarmați cu lopeți de barcă, capete de frînghie împletite în noduri plumbuite și manelele de la cabestanul ancorei. BART, S. M. 91. Cherestea. . . manele, cărămizi de presă. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4843, cf. CHEST. II 167/176, 282/175, 181, ALR II/I h 293, ALR SN I h 130. Manea lungă Fără umbră (Apa). PAMFILE, C. 16. ♦ (Regional) Rangă (Balș-Craiova). ALR II 6459 bis/876. – Pl.: manele. – Și: maneá s. f. – Din it. manella. – Manea: sg. refăcut după pl.