manea¹ sf [At: NEGRUZZI, S. II, 29 / Pl: ~ele / E: tc mani] Cântec de dragoste, de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată.

manea² sf [At: DLR / Pl: ~ele / E: ct] (Reg) Topor.

MANEA, manele, s. f. (Învechit) Cîntec melancolic de origine orientală. Pe drum l-a-ngrijit căpitanul ca un frate, ziua și noaptea, cîntîndu-i din gură și cu tambura manele turcești. CARAGIALE, S. N. 63. Mlădiindu-și glasul pe tonul lenos al manelelor orientale. ODOBESCU, S. II 521. Deșert pline pahare, Apoi încep să cînt vreo manea. NEGRUZZI, S. II 29.

MANEA ~ele f. Cântec de dragoste cu melodie duioasă și tărăgănată, caracteristic popoarelor orientale. /<turc. mani

manea f. cântec turcesc ce exprimă melancolie și amor: încep să cânte vre-o manea NEGR. prin sunet de tambură și glasuri de manele AL. [Turc. MANÈ, melodie].

maneá f., pl. ele (turc. mane). Cîntec turcesc melancolic.

manea (cântec) s. f., art. maneaua, g.-d. art. manelei; pl. manele

manea (cântec) s. f., art. maneaua, g.-d. art. manelei; pl. manele, art. manelele

manea (cântec) s. f., art.. maneaua, g.-d. art. manelei; pl. manele

MANEA s. v. topor.

manea s. v. TOPOR.

manea (manele), s. f. – Melodie turcească. Tc. mane (Șeineanu, II, 246; Tiktin), cf. bg. mane.

maneá (tc. mani „catren popular, cântec”, de la interj. aman „vai!, aoleu!”; pl. manéle), cântec liric turcesc, cu conținut erotic, întâlnit și în țările române. Meterhaneaua* de pe lângă Curtea domnească îl executa și numai instr. Lăutarii din Muntenia îl cântă la vl., în octave, acompaniați fiind de un „bas ostinat” (v. ostinato), acesta din urmă susținut de o vl. secundă, uneori și de cobză*. Începând din anii ’90 ai sec. 20, reintră în atenția lăutarilor din România și dobândește, în pofida originii tc. a termenului, statutul de „muzică amestecată (de metisaj), [...] adică [de muzică ce] rezultă din varii încrucișări ale muzicilor sârbească, gr., tc., indiană etc.” (Speranța Rădulescu).

MANEA, Norman (n. 1936, Suceava), scriitor român. Emigrat în Germania, stabilit în S.U.A. (1986). Nuvele („Octombrie ora opt”) și romane („Captiv”, „Cartea fiului”, „Plicul negru”) într-o formulă narativă modernă. Eseuri („Anii de ucenicie ai lui August Prostul”, „Despre clovni: dictatorul și artistul”); traduceri.

MANEA, Gheorghe (1904-1978, n. Râmnicu Sărat), inginer român. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la București. Contribuții la studiul proceselor curgerii prin rotoarele turbinelor de apă; cercetări în domeniul lagărelor hidrostatice, al organelor de mașini și maselor plastice („Elemente de amenajare, organizare și exploatare a fabricilor”, „Organe de mașini”, „Prelucrarea prin injecție a maselor plastice”).

MANEA (sec. 17), meșter constructor român. Principalul realizator al ansamblului monastic Hurez (1690-1697); i se atribuie conducerea lucrărilor bisericii și a hanului Sf. Gheorghe Nou din București.

MANOLIU-MANEA, Maria (n. 1934, Galați), Lingvistă română. Stabilită în S.U.A. (1979). Membru de onoare a Acad. (1993), prof. univ. la București, Chicago și Univ. Davis (California). Lucrări de romanistică („Introducere În lingvistica romanică”, „Gramatica comparată a limbilor romanice”, „Structuralismul lingvistic”, „Tipologia e historia”, „Elementos de sintaxis comparada romanica”).

MANEA¹ s. f. Cîntec de dragoste, de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată. Deșert pline pahare, Apoi încep să cînt vreo manea și sînt tot beat. NEGEUZZI, S. II, 29. Cine n-a rîs din inimă. . . de nespusul parapon al bietului coconu Gligorașcu, cînd auzeau strigîn-du-se din țara Românească răsunetul manelelor și a stihurilor fanarioțești. ODOBESCU, S. I, 244. Tonul lenos al manelelor orientale, id. ib. II, 521. Era o manea de cele vechi turcești, lungă, tărăgănată, în care numai un ah! ținea o jumătate de oră. GANE, N. II, 195. Pe drum, l-a-ngrijit căpitanul ca un frate, ziua și noaptea, cîntîndu-i din gură și cu tambura manele turcești. CARAGIALE, S. N. 63. - Pl.: manele. – Din tc. mani.

MANEA² s. f. (Regional) Topor. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. - Etimologia necunoscută.