3 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MAJORÁT2, -Ă, majorați, -te, adj. (Despre prețuri, impozite etc.) Mărit4, sporit. – V. majora.

MAJORÁT2, -Ă, majorați, -te, adj. (Despre prețuri, impozite etc.) Mărit4, sporit. – V. majora.

MAJORÁT1 s. n. Vârstă la care o persoană devine majoră (1); starea (juridică a) persoanei majore; majoritate civilă. – Din fr. majorat. Cf. germ. Majorat.

majorat2, ~ă a [At: DLR / Pl: ~ați, ~e / E: majora] (D. prețuri, impozite, salarii) Mărit.

majorat1 sn [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 202 / V: (înv) maio~ / Pl: ~e / E: fr majorat, cf ger Majorat] 1 Vârstă la care o persoană devine majoră (1). 2 Stare a persoanei majore (1). 3 (Înv) Majoritate. 4 Instituție feudală din anumite țări, potrivit căreia dreptul de moștenire asupra titlului și averii revenea în întregime primului născut în linie bărbătească.

MAJORÁT1 s. n. Vârstă la care o persoană devine majoră (1); starea (juridică a) persoanei majore; majoritate civilă. – Din fr. majorat.

MAJORÁT 1 s. n. Vîrstă la care o persoană devine majoră; starea persoanei majore.

MAJORÁT, -Ă, majorați, -te, adj. Mărit, sporit, urcat.

MAJORÁT s.n. 1. Vârstă de la care cineva se poate bucura prin lege de drepturi depline civile și politice; starea juridică a celui devenit major; majoritate civilă. 2. (Ist.) Proprietate inalienabilă rezervată primului născut în linie masculină al unei familii nobile. [< fr. majorat, cf. germ. Majorat].

MAJORÁT s. n. 1. proprietate inalienabilă rezervată primului născut în linie masculină al unei familii nobile. 2. vârstă de la care cineva se poate bucura prin lege de drepturi depline civile și politice; starea juridică a celui devenit major. (< fr. majorat, germ. Majorat)

MAJORÁT n. 1) Vârstă la care o persoană beneficiază de toate drepturile civile și politice, devenind totodată responsabilă de acțiunile sale în fața legii. 2) Situație a unei persoane majore. /<fr. majorat

majorat n. starea celui ce are vârsta cerută de lege spre a exercita drepturile civile și politice.

*majorát n., pl. urĭ (d. major). Vîrstnicie, starea omuluĭ major (trecut de 21 de anĭ, cînd are pe deplin drepturile personale). Timpu cît omu e major.

MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

majora vt [At: IORDAN, L. R. 465 / Pzi: ~rez / E: fr majores] 1 (C. i. prețuri, impozite etc.) A mări. 2 (Rar) A pune pe cineva în minoritate, în cadrul unei alegeri, al unei votări etc.

MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu etc.); a spori. – Din fr. majorer.

MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare; a mări, a spori, a urca.

MAJORÁ vb. I. tr. A mări. a spori, a urca. [P.i. -rez. / < fr. majorer].

MAJORÁ vb. tr. a mări, a spori, a urca. (< fr. majorer)

A MAJORÁ ~éz tranz. (prețuri, tarife, taxe, lefuri etc.) A face mai mare în număr, volum sau intensitate; a mări; a spori. ~ producția /<fr. majorer

arată toate definițiile

Intrare: majorat (adj.)
majorat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • majorat
  • majoratul
  • majoratu‑
  • majora
  • majorata
plural
  • majorați
  • majorații
  • majorate
  • majoratele
genitiv-dativ singular
  • majorat
  • majoratului
  • majorate
  • majoratei
plural
  • majorați
  • majoraților
  • majorate
  • majoratelor
vocativ singular
plural
Intrare: majorat (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • majorat
  • majoratul
  • majoratu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • majorat
  • majoratului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: majora
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • majora
  • majorare
  • majorat
  • majoratu‑
  • majorând
  • majorându‑
singular plural
  • majorea
  • majorați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • majorez
(să)
  • majorez
  • majoram
  • majorai
  • majorasem
a II-a (tu)
  • majorezi
(să)
  • majorezi
  • majorai
  • majorași
  • majoraseși
a III-a (el, ea)
  • majorea
(să)
  • majoreze
  • majora
  • majoră
  • majorase
plural I (noi)
  • majorăm
(să)
  • majorăm
  • majoram
  • majorarăm
  • majoraserăm
  • majorasem
a II-a (voi)
  • majorați
(să)
  • majorați
  • majorați
  • majorarăți
  • majoraserăți
  • majoraseți
a III-a (ei, ele)
  • majorea
(să)
  • majoreze
  • majorau
  • majora
  • majoraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

majorat (adj.)

etimologie:

  • vezi majora
    surse: DEX '09 DEX '98

majorat (s.n.)

etimologie:

majora

etimologie: