MAJORAT¹ s. n. 1. Vîrsta la care o persoană devine majoră (1); starea persoanei majore; majoritate, (învechit) majorenitate. Cf. POLIZU, BARCIANU, DDRF. Numără lunile pînă la majorat . .. , făcînd de pe acum planuri asupra viitorului. CĂLINESCU, E. O. I, 75. 2. Instituție feudală din anumite țări, potrivit căreia dreptul de moștenire asupra titlului și averii revenea în întregime primului născut în linie bărbătească. În Germania familiile aristocratice formează majorate, adecă titlul de prinț, conte etc., trece numai la primo-genit. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 202, cf. NEGULICI, COSTINESCU, ALEXI, W. - Pl.: (2) majorate. – Și: (învechit) maiorát s. n. STAMATI, D., COSTINESCU, ALEXI, W. – Din fr. majorat. Cf. germ. M a j o r a t.