17 definiții pentru majorat (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MAJORAT1 s. n. 1. Vîrsta la care o persoană devine majoră (1); starea persoanei majore; majoritate, (învechit) majorenitate. Cf. POLIZU, BARCIANU, DDRF. Numără lunile pînă la majorat . .. , făcînd de pe acum planuri asupra viitorului. CĂLINESCU, E. O. I, 75. 2. Instituție feudală din anumite țări, potrivit căreia dreptul de moștenire asupra titlului și averii revenea în întregime primului născut în linie bărbătească. În Germania familiile aristocratice formează majorate, adecă titlul de prinț, conte etc., trece numai la primo-genit. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 202, cf. NEGULICI, COSTINESCU, ALEXI, W. - Pl.: (2) majorate. – Și: (învechit) maiorát s. n. STAMATI, D., COSTINESCU, ALEXI, W. – Din fr. majorat. Cf. germ. M a j o r a t.

MAJORÁT1 s. n. Vârstă la care o persoană devine majoră (1); starea (juridică a) persoanei majore; majoritate civilă. – Din fr. majorat. Cf. germ. Majorat.

majorat1 sn [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 202 / V: (înv) maio~ / Pl: ~e / E: fr majorat, cf ger Majorat] 1 Vârstă la care o persoană devine majoră (1). 2 Stare a persoanei majore (1). 3 (Înv) Majoritate. 4 Instituție feudală din anumite țări, potrivit căreia dreptul de moștenire asupra titlului și averii revenea în întregime primului născut în linie bărbătească.

majorat2, ~ă a [At: DLR / Pl: ~ați, ~e / E: majora] (D. prețuri, impozite, salarii) Mărit.

MAJORÁT1 s. n. Vârstă la care o persoană devine majoră (1); starea (juridică a) persoanei majore; majoritate civilă. – Din fr. majorat.

MAJORÁT 1 s. n. Vîrstă la care o persoană devine majoră; starea persoanei majore.

MAJORÁT s.n. 1. Vârstă de la care cineva se poate bucura prin lege de drepturi depline civile și politice; starea juridică a celui devenit major; majoritate civilă. 2. (Ist.) Proprietate inalienabilă rezervată primului născut în linie masculină al unei familii nobile. [< fr. majorat, cf. germ. Majorat].

MAJORÁT s. n. 1. proprietate inalienabilă rezervată primului născut în linie masculină al unei familii nobile. 2. vârstă de la care cineva se poate bucura prin lege de drepturi depline civile și politice; starea juridică a celui devenit major. (< fr. majorat, germ. Majorat)

MAJORÁT n. 1) Vârstă la care o persoană beneficiază de toate drepturile civile și politice, devenind totodată responsabilă de acțiunile sale în fața legii. 2) Situație a unei persoane majore. /<fr. majorat

majorat n. starea celui ce are vârsta cerută de lege spre a exercita drepturile civile și politice.

*majorát n., pl. urĭ (d. major). Vîrstnicie, starea omuluĭ major (trecut de 21 de anĭ, cînd are pe deplin drepturile personale). Timpu cît omu e major.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MAJORÁT s. (JUR.) majoritate, (înv.) majorenitate, vârstnicie. (Tânărul a ajuns la ~.)

MAJORAT s. (JUR.) majoritate, (înv.) majorenitate, vîrstnicie. (Tînărul a ajuns la ~.)

Intrare: majorat (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • majorat
  • majoratul
  • majoratu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • majorat
  • majoratului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

majorat (s.n.)

etimologie: