magnetizare sf [At: BARASCH, M. III, 61/25 / Pl: ~zări / E: magnetiza] 1 Operație de transformare în magnet a unui corp constituit din material feromagnetic Si: (înv) magnetizație (1). 2 (Pex) Stare a unui corp care a suferit o magnetizare (1). 3 Practică medicală urmărind comunicarea sau dezvoltarea magnetismului animal la o ființă, în scopuri terapeutice. 4 (Fig; înv) Atracție puternică.

MAGNETIZARE, magnetizări, s. f. Acțiunea de a magnetiza și rezultatul ei.

MAGNETIZARE s.f. Acțiunea de a magnetiza și rezultatul ei; polarizare magnetică; magnetizație. [< magnetiza].

magnetiza [At: BARASCH, M. III, 61/22 / Pzi: ~zez / E: fr magnétiser] 1 vt A conferi unui corp proprietăți magnetice Si: (îvr) a magnita. 2-3 vtr A (se) transforma în magnet. 4 vt A utiliza asupra cuiva magnetismul animal în scopuri terapeutice. 5 vr (Pex; gmț) A se îmbăta. 6 vt (Fig) A exercita asupra cuiva o atracție puternică și misterioasă.

MAGNETIZA, magnetizez, vb. I. Tranz. A aduce un corp în starea în care are, permanent sau temporar, proprietăți de magnet. A magnetiza o bară de fier. ♦ Fig. A atrage cu o forță irezistibilă. Eu o urmam, ca și cînd eram magnetizat. BOLINTINEANU, O. 382.

MAGNETIZA vb. I. tr. 1. A da unui metal proprietăți magnetice. 2. (Fig.) A exercita o mare influență asupra cuiva, a atrage puternic, în mod irezistibil. ♦ refl. (fam.) A se îmbăta. [< fr. magnétiser, cf. germ. magnetisieren].

MAGNETIZA vb. I. tr. 1. a da unui metal proprietăți magnetice. 2. (fig.) a exercita o mare influență, o atracție irezistibilă asupra cuiva; a fascina. II. refl. (fam.) a se ameți de băutură. (< fr. magnétiser)

A SE MAGNETIZA se ~ează intranz. (despre corpuri feromagnetice) A căpăta proprietăți de magnet. /<fr. magnétiser

A MAGNETIZA ~ez tranz. 1) (corpuri) A face să se magnetizeze. 2) fig. A pune stăpânire în întregime, exercitând o influență puternică. /<fr. magnétiser

magnetizà v. 1. a. comunica proprietățile magnetului: a magnetiza fierul; 2. a influența fizicește prin procedările magnetismului animal; fig. a dobândi o mare influență asupra cuiva.

*magnetizațiúne f. Acțiunea de a magnetiza. – Și -áție, dar ob. -áre.

*magnetizéz v. tr. (d. magnetic). Comunic proprietățile magnetuluĭ: a magnetiza o lamă de oțel. Influențez în mod fizic pin magnetizm animal (ipnotizez). Fig. Exercit asupra cuĭva o influență puternică și misterioasă.

magnetizare s. f., g.-d. art. magnetizării; pl. magnetizări

magnetizare s. f., g.-d. art. magnetizării; pl. magnetizări

magnetizare s. f., g.-d. art. magnetizării; pl. magnetizări

magnetiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. magnetizez, 3 magnetizează; conj. prez. 1 sg. să magnetizez, 3 să magnetizeze

magnetiza (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizează

magnetiza vb., ind. prez. 1 sg. magnetizez, 3 sg. și pl. magnetizează

magnetizez.

MAGNETIZARE s. (FIZ.) 1. polarizare magnetică, (înv.) magnetizație. 2. magnetizare remanentă v. remanență magnetică; magnetizare reziduală v. remanență magnetică.

magnetizare s.f. I 1 (fiz.) polarizare magnetică, <înv.> magnetizație. Magnetizarea este proprie corpurilor care posedă proprietăți magnetice. 2 (fiz.) magnetizare remanentă = magnetizare reziduală = remanență magnetică. Magnetizarea remanentă este starea de polarizare a unui corp electric, păstrată de acesta după anularea câmpului de magnetizare exterior. 3 (med.) magnetizație. Prin magnetizare se urmărește dezvoltarea magnetismului animal la o ființă, în scopuri terapeutice. II fig. captivare, delectare, desfătare, fascinare¹, fascinație, fermecare, încântare, seducere, seducție, <fig.> cucerire, hipnotizare, hipnoză, răpire, subjugare, vrăjire, <fig.; înv.> piștă, răpitură. Filmul și-a atins scopul: magnetizarea spectatorilor.

MAGNETIZARE s. (FIZ.) (înv.) magnetizație.

MAGNETIZA vb. v. ameți, atrage, captiva, chercheli, cuceri, delecta, desfăta, fascina, fermeca, îmbăta, încânta, răpi, seduce, subjuga, turmenta, vrăji.

magnetiza vb. I. fig. 1 tr. (compl. indică oameni) a amăgi, a atrage, a captiva, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a încânta, a seduce, <fig.> a cuceri, a hipnotiza, a înrobi, a prinde, a răpi, a subjuga, a vrăji, <fig.; rar> a captura, <fig.; înv.> a lănțui. L-a magnetizat pe bătrân cu frumusețea ei și i-a luat banii. 2 tr., refl. (fam.; glum. sau iron.; compl. ori sub. indică oameni) v. Ameți. Griza. Îmbăta. Turmenta.

magnetiza vb. v. AMEȚI. ATRAGE. CAPTIVA. CHERCHELI. CUCERI. DELECTA. DESFĂTA. FASCINA. FERMECA. ÎMBĂTA. ÎNCÎNTA. RĂPI. SEDUCE. SUBJUGA. TURMENTA. VRĂJI.

A magnetiza ≠ a demagnetiza

MAGNETIZARE s. f. Acțiunea de a magnetiza și rezultatul ei. 1. Operație de transformare în magnet a unui corp constituit dintr-un material feromagnetic, (învechit) magnetizație; p. ext. starea unui corp care a suferit această transformare. Felul magnetizării oțelului este în chipul următor. BARASCH, M. III, 61/25. Clipelnica magnetizare a unui fer carele va fi slujit de a trage cătră sine un alt fer. ROM. LIT. 386²/29. Acest fenomen se numește magnetizare prin influență. PONI, F. 236. 2. Practică medicală urmărind comunicarea sau dezvoltarea magnetismului animal la o ființă, în scopuri terapeutice. Cf.: COSTINESCU. 3. F i g. Atracție puternică. Cf. PONTBRIANT, D. – Pl.: magnetizări. – V. magnetiza.

MAGNETIZA vb. I. Tranz. 1. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. E greu de a magnetiza oțelul, și trebuie o lucrare complicată. BARASCH, M. III, 61/22. 2. A comunica cuiva magnetism animal (în scopuri terapeutice). ♦ Refl. A-și stimula magnetismul animal; p. e x t. (glumeț) a se îmbăta. Mănîncă, bea, fă petreceri și magnetizează-te, dar magnetizează-te strașnic cu jamaică. CARAGIALE, O. VI, 205. 3. F i g. A exercita asupra cuiva o atracție puternică (și misterioasă). Cf. PONTBRIANT, D. – Prez. ind.: magnetizez. – Din fr. magnétiser.