MAGNETIZARE s. f. Acțiunea de a magnetiza și rezultatul ei. 1. Operație de transformare în magnet a unui corp constituit dintr-un material feromagnetic, (învechit) magnetizație; p. ext. starea unui corp care a suferit această transformare. Felul magnetizării oțelului este în chipul următor. BARASCH, M. III, 61/25. Clipelnica magnetizare a unui fer carele va fi slujit de a trage cătră sine un alt fer. ROM. LIT. 386²/29. Acest fenomen se numește magnetizare prin influență. PONI, F. 236. 2. Practică medicală urmărind comunicarea sau dezvoltarea magnetismului animal la o ființă, în scopuri terapeutice. Cf.: COSTINESCU. 3. F i g. Atracție puternică. Cf. PONTBRIANT, D. – Pl.: magnetizări. – V. magnetiza.