magnetizație [At: ROM. LIT 387/32 / V: (înv) ~iune / E: fr magnétisation] 1 (Înv) Magnetizare (1). 2 Magnetizare (3). 3 Mărime vectorială care caracterizează starea de polarizare magnetică a corpurilor.

MAGNETIZAȚIE s.f. (Rar) Magnetizare. ♦ Mărime vectorială care caracterizează starea de polarizare magnetică a corpurilor. [Gen. -iei. / cf. fr. magnétisation].

MAGNETIZAȚIE s. f. mărime vectorială care caracte-rizează starea de polarizare magnetică a corpurilor; intensitate de magnetizare. (< fr. magnétisation)

MAGNETIZAȚIE f. Mărime prin care se caracterizează starea de magnetizare a unui corp. /<fr. magnétisation

magnetizațiune sf vz magnetizație

*magnetizațiúne f. Acțiunea de a magnetiza. – Și -áție, dar ob. -áre.

magnetizație (desp. -ți-e) s. f., art. magnetizația (desp. -ți-a), g.-d. art. magnetizației; pl. magnetizații, art. magnetizațiile (desp. -ți-i-)

magnetizație (-ți-e) s. f., art. magnetizația (-ți-a), g.-d. art. magnetizației; pl. magnetizații, art. magnetizațiile (-ți-i-)

magnetizație s. f. (sil. -ți-e), art. magnetizația (sil. -ți-a), g.-d. art. magnetizației; pl. magnetizații, art. magnetizațiile (sil. -ți-i-)

MAGNETIZAȚIE s. (FIZ.) intensitate de magnetizare.

MAGNETIZAȚIE s. v. magnetizare, polarizare magnetică.

magnetizație s.f. 1 (fiz.) intensitate de magnetizare. Magnetizația caracterizează starea de magnetizare a unui corp. 2 (med.) magnetizare. 3 (fiz.; înv.) v. Magnetizare. Polarizare magnetică.

magnetizație s. v. MAGNETIZARE.

MAGNETIZAȚIE s. f. (Învechit) 1. Magnetizare (1). Clipelnica magnetizație a ferului fraged prin rîul electric. ROM. LIT. 387¹/32, cf. POLIZU. 2. Magnetizare (2). Cf. COSTINESCU. – Și: (învechit) magnetizațiúne s. f. COSTINESCU. – Din fr. magnétisation.

MAGNETIZAȚIUNE s. f. v. magnetizație.