3 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂTURÁRE, măturări, s. f. Acțiunea de a mătura; măturat. – V. mătura.

MĂTURÁRE, măturări, s. f. Acțiunea de a mătura; măturat. – V. mătura.

măturare sf [At: POLIZU / Pl: ~rări / E: mătura] 1 Curățare de praf, de gunoi etc. cu mătura (1) Si: măturat1 (1), măturătură (1). 2 Strângere a prafului, a gunoaielor etc. cu mătura (1) Si: măturat1 (2), măturătură (2).

MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

MĂTURÁR, măturari, s. m. (Rar) Persoană care face sau vinde mături (1). – Mătură + suf. -ar.

mătura [At: PSALT. HUR. 1^r/17 / Pzi: mătur / E: mătură] 1-2 vtrm (Fșa) A curăța de praf, de gunoi etc. cu mătura (1). 3-4 vtrm (Fșa) A strânge praful, gunoaiele etc. cu mătura (1). 5 vt (Rar; c. i. coșurile caselor) A curăța de funingine. 6 vt A atinge în trecere. 7 vt (Pan; d. vânt sau apă) A înlătura din cale. 8 vt (Pan; d. vânt sau apă) A purta, a duce cu sine obiecte aflate pe o suprafață. 9 vt (C. i. obiecte) A da la o parte. 10 vt (Rar) A lua. 11 vt (Fig; c. i. oameni) A alunga. 12 (Spc; Mat) A trece peste Si: a parcurge, a străbate.

măturar sm [At: ARDELEANU, D. 14 / Pl: ~i / E: mătură + -ar] Persoană care face sau vinde mături (1).

MĂTURÁR, măturari, s. m. Persoană care face sau vinde mături (1). – Mătură + suf. -ar.

MĂTURÁ, mătur, vb. I. Tranz. 1. A curăța, a șterge cu mătura o suprafață. Dumitrache apuca mătura de coadă și mătura casa mai abitir ca o fată. STANCU, D. 6. Se puse de mătură coliba. ISPIRESCU, E. 396. Iar de cînd m-am măritat Nici un bine n-am aflat. De cu ziua mătur casa, Aprind focul, gătesc masa. ALECSANDRI, P. P. 308. ◊ Fig. [Preotul citea] măturînd cu barba-i căruntă furnicile chirilice de pe ceaslovul dinainte-i. SADOVEANU, O. VII 216. Haina-i măturînd pămîntul Și-o tîrăște-abia, abia. COȘBUC, P. I 224. ♦ A aduna ceva, a strînge cu mătura. Mai întîrzie puțin, ca să curețe blidele și să măture fărîmiturile subt vatră. SADOVEANU, B. 31. Credinciosul împăratului... vine cu gîndul să măture scrumul afară. CREANGĂ, P. 255. ◊ Intranz. Derdicam și măturam prin casă ca o fată mare. CREANGĂ, A. 69. 2. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a alunga, a goni, a face să dispară. A pierit pentru totdeauna, măturată de Marea Revoluție, lumea «Revizorului» și a «Sufletelor moarte». STANCU, U.R.S.S. 96. Aduceți-mi degrabă o putină, o piele de cîne și două bețe, să fac o jucărică cum știu eu, și acuș vi-l mătur de-aici. CREANGĂ, P. 310.

A MĂTURÁ mătur tranz. 1) (case, străzi, drumuri etc.) A face să fie curat (strângând gunoiul cu mătura). 2) fig. (persoane) A da afară dintr-un loc; a izgoni; a alunga; a goni; a fugări. 3) (obiecte) A înlătura complet de pe o suprafață. /Din mătură

MĂTURÁR ~i m. 1) Persoană care face mături. 2) Vânzător de mături. /mătură + suf. ~ar

măturà v. 1. a curăța sau a șterge cu mătura; 2. a goni, a alunga pe cineva; 3. a curăța, a deșerta: artileria mătura tot locul BĂLC. [Tras din mătură].

mắtur, a v. tr. (d. mătură). Curăț cu mătura: a mătura curtea, camera, hornu. Înlătur gunoĭu cu mătura: a mătura gunoĭu. Fig. Iron. Înlătur, daŭ afară: aŭ fost măturațĭ de acolo. Curăț locu, liberez: cînd vom mătura țara de Jidanĭ?

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

măturare s. f., g.-d. art. măturării; pl. măturări

măturáre s. f., g.-d. art. măturării; pl. măturări

mătura (a ~) vb., ind. prez. 3 mătură

măturar (rar) s. m., pl. măturari

măturá vb., ind. prez. 1 sg. mătur, 3 sg. și pl. mătură

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MĂTURARE s. măturat, măturătură. (~ curții.)

MĂTURÁ vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta.

mătura vb. v. ALUNGA. ARUNCA. AZVÎRLI. DEPĂRTA. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a mătura locul expr. (intl.) 1. a fura tot ce se poate de la locul spargerii. 2. a fugi, a pleca, a-și pierde urma.

a mătura pe jos cu hainele expr. a purta îmbrăcăminte exagerat de lungă.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂTURARE s. f. Acțiunea de a m ă t u r a; măturat1, măturătură. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. - Pl. : măturări. – V. mătura.

MĂTURA vb. I. T r a n z. 1. (Folosit și a b s o l.) A curăța de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); (complementul indică gunoaie, resturi, praf, materiale etc. care trebuie curățate) a strînge, aîndepărta cumătura.Popa ce nu-ș va mătura sf[î]nta bisearică și să ocurățească și nu o va înfrămseța. . . să se lase de preoție. PRAV., ap. GCR I, 91/4. Care muiare avînd zeace costande și de va piiarde una dentr-însele au nu aprinde luminarea și mătură casa și caută cu deadinsul pînă o gâseaște? CHEIA ÎN. 64r/5. Ca paiele preste arie măturîndu-le. CANTEMIR, IST. 97, cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX., lb. Ulițile orașului sînt foarte late, pe care le udă și le mătură în toate zilele înaintea vremii plimbării. GOLESCU, Î. 95. Credinciosul împăratului. . . vine cu gîndul să măture scrumul afară, după rînduială. CREANGĂ, P. 255. Biata fata unchiașului torcea, țesea, făcea pline, mătura. ISPIRESCU, L. 347, cf. 149. Mai întîrzie puțin ca să curățe blidele și să măture fărîmiturile subt vatră. SADOVEANU, B. 31. Dumitrache apuca mătura de coadă și mătura casa mai abitir ca o fată. STANCU, D. 6. Iar de cînd m-am măritat, Nici un bine n-am aflat, De cu ziua mătur casa, Aprind focul, gătesc masa. ALECSANDRI, P. P. 308. La mîndruța jucăușă E gunoiul după ușă. . . Curtea nu e măturată. JARNIK-BÎRSEANU, D. 420, cf. ȘEZ. XII, 156. A doua zi iar merge băbîrca la lucrul ei, mătură ce are de măturat și pe când aduna gunoiul la ușă, zdrăng! scapă celalalt inel. MERA, L. B. 57. Măture fiecare la ușa sa. ZANNE, P. III, 227. Albișorii trieră, Socolaiul mătură (Dinții și limba). GOROVEI, C. 135. ◊ (Glumeț) De-o fi soacră-ta cam rea, Mătură casa cu ea. DOINE, 268. ◊ I n t r a n z. Derdicam și măturam prin casă ca o fată mare. CREANGĂ, A. 69. Fata mătura și dereteca prin casă. POPESCU, B. III, 118. ◊ R e f l. i m p e r s. Cu o săptămînă înainte de sf. Andrei. . . nu se mătură, nu se dă gunoiul afară. PAMFILE, S. T. 136. Noaptea nu să mătură casa. ȘEZ. I, 52. ♦ S p e c. (Rar; complementul este coșul casei) A curăța de funingine. Măturătoriul de coșuri (hornuri) dimineața își mătură coșul. ȚICHINDEAL, F. 117/23. ♦ A atinge în trecere. Haina-i măturînd pămîntul Și-o tîrăște. COȘBUC, F. 64. Își ridică ușor rochia să nu măture praful uliței. REBREANU, I. 29. Preotul bătrîn. . . murmura vorbe neînțelese, măturînd cu barba-i căruntă furnicile chirilice de pe ceaslovul dinainte-i. SADOVEANU, O. VII, 317. ◊ (În context figurat) Și iată suflete, începi Cu-aripa stelele să mături. BENIUC, V. 11. 2. P. a n a l. (Despre vînt sau apă) A înlătura din cale ; a purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc. aflate pe o suprafață. Prahul cela ce-l mătură vîntul despre fața pămîntului. PSALT. HUR. 1r/17, cf. PSALT. 1. Cînd crivățul cu iarna din nord vine în spate Și mătură cu-aripa-i cîmpii întinse, late. . . îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră. EMINESCU, O. IV, 81. Să pornești cu două mii de oameni dintr-un colț de țară și să mături ca o apă revărsată, crescînd mereu, tot ceea ce ți-e împotrivă. CAMIL PETRESCU, O. II, 37. Dacă bate vîntul, moleculele ieșite sînt măturate imediat. . . Așadar vîntul activează evaporarea. CIȘMAN, FIZ. I, 406. Pentru Europa, regiunea Islandei este un izvor continuu de cicloane. . . care o mătură dintr-o parte în alta. id. ib. 567. Pe cîmpiile vaste. . . vîntul despletit. . . mătură repede o pajiște. DEMETRIUS, A. 44. Așa zicea el de mulți ani, dar apa tot venea și-i mătura primăvara sâmănăturile și răsadurile. V. ROM. mai 1 955, 22. 3. (Complementul indică obiecte) A înlătura, a îndepărta, a da la o parte ; a arunca, a azvîrli. Mătură jos resturile de gazete ca să-și libereze masa. REBREANU, R. I, 182. Mîna clucerului Neagu mătură, cu latul palmei, de pe masă, răvașul neisprăvit. C. PETRESCU, A. R. 193. Lasă-mă! țipă el și, înfuriat, mătură cu o singură mînă toate paharele și sticlele de pe masă. V. ROM. august 1954, 97. ♦ (Rar) A lua. Unul sau doi jucători mătură toți banii din punga celorlalți. FILIMON, O. I, 180. ♦ F i g. (Complementul indică oameni) A alunga, a goni, a izgoni, a înlătura. Să fac o jucărie cum știu eu și acuși vi-l mătur de-aici. CREANGĂ, P. 310. Duca își mătură ușor potrivnicii din cale. SADOVEANU, O. X, 324. Îi mătur pe toți! se înfurie numai la gîndul că niște negustori ar putea îndrăzni să-i stea în cale. CAMIL PETRESCU, II, 325, cf. STANCU, U.R.S.S. 96. Dracii, văzînd că sfete Ilie o sâ-i măture șî n-o să mai rămîie nici picior dîn ei, au început să strige. ȘEZ. III, 78. 4. S p e c. (Mat.) A trece peste. . ., a parcurge, a străbate. Razele vectoare mătură arii egale în timpuri egale. CIȘMAN, FIZ. I, 207. În cazul particular cînd am putea să mergem în ambele sensuri pe aceeași curbă. . . cele două suprafețe ar fi egale, dar măturate în sens contrar. id. ib. 507. – Prez. ind.: mătur. – V. mătură.

MĂTURÁR s. m. Persoană care face sau vinde mături (1). Văruite în toate culorile și lipite cu pămînt, casele lui Niță măturaru și ale cucoanei Sanda păreau o colivă stricată. ARDELEANU, D. 14, cf. NOM. PROF. 106, LEG. EC. PL. 294. - Pl.: măturări.Mătură + suf. -ar.

Intrare: măturare
măturare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măturare
  • măturarea
plural
  • măturări
  • măturările
genitiv-dativ singular
  • măturări
  • măturării
plural
  • măturări
  • măturărilor
vocativ singular
plural
Intrare: mătura
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mătura
  • măturare
  • măturat
  • măturatu‑
  • măturând
  • măturându‑
singular plural
  • mătură
  • măturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mătur
(să)
  • mătur
  • măturam
  • măturai
  • măturasem
a II-a (tu)
  • mături
(să)
  • mături
  • măturai
  • măturași
  • măturaseși
a III-a (el, ea)
  • mătură
(să)
  • măture
  • mătura
  • mătură
  • măturase
plural I (noi)
  • măturăm
(să)
  • măturăm
  • măturam
  • măturarăm
  • măturaserăm
  • măturasem
a II-a (voi)
  • măturați
(să)
  • măturați
  • măturați
  • măturarăți
  • măturaserăți
  • măturaseți
a III-a (ei, ele)
  • mătură
(să)
  • măture
  • măturau
  • mătura
  • măturaseră
Intrare: măturar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măturar
  • măturarul
  • măturaru‑
plural
  • măturari
  • măturarii
genitiv-dativ singular
  • măturar
  • măturarului
plural
  • măturari
  • măturarilor
vocativ singular
  • măturarule
  • măturare
plural
  • măturarilor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

măturare, măturărisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi mătura DEX '98 DEX '09

mătura, măturverb

  • 1. tranzitiv intranzitiv A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura; a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Dumitrache apuca mătura de coadă și mătura casa mai abitir ca o fată. STANCU, D. 6. DLRLC
    • format_quote Se puse de mătură coliba. ISPIRESCU, E. 396. DLRLC
    • format_quote Iar de cînd m-am măritat Nici un bine n-am aflat. De cu ziua mătur casa, Aprind focul, gătesc masa. ALECSANDRI, P. P. 308. DLRLC
    • format_quote figurat [Preotul citea] măturînd cu barba-i căruntă furnicile chirilice de pe ceaslovul dinainte-i. SADOVEANU, O. VII 216. DLRLC
    • format_quote figurat Haina-i măturînd pămîntul Și-o tîrăște-abia, abia. COȘBUC, P. I 224. DLRLC
    • format_quote Mai întîrzie puțin, ca să curețe blidele și să măture fărîmiturile subt vatră. SADOVEANU, B. 31. DLRLC
    • format_quote Credinciosul împăratului... vine cu gîndul să măture scrumul afară. CREANGĂ, P. 255. DLRLC
    • format_quote Derdicam și măturam prin casă ca o fată mare. CREANGĂ, A. 69. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A atinge în trecere. DEX '09 DEX '98
  • 2. tranzitiv prin analogie (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. DEX '09 DEX '98
  • 3. tranzitiv figurat A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A pierit pentru totdeauna, măturată de Marea Revoluție, lumea «Revizorului» și a «Sufletelor moarte». STANCU, U.R.S.S. 96. DLRLC
    • format_quote Aduceți-mi degrabă o putină, o piele de cîne și două bețe, să fac o jucărică cum știu eu, și acuș vi-l mătur de-aici. CREANGĂ, P. 310. DLRLC
etimologie:
  • mătură DEX '98 DEX '09

măturar, măturarisubstantiv masculin

  • 1. rar Persoană care face sau vinde mături. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • Mătură + sufix -ar. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.