MĂTURĂTURĂ, măturături, s. f. (Rar) 1. Măturare. 2. (Concr.) Gunoi adunat cu mătura. – Mătura + suf. -ătură.

măturătură sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: mătura + -(ă)tură] 1-2 Măturare (1-2). 3 Gunoi.

MĂTURĂTURĂ, măturături, s. f. 1. Măturare. 2. (Concr.) Gunoi adunat cu mătura. – Mătura + suf. -ătură.

MĂTURĂTURĂ, măturături, s. f. (Rar) Gunoiul adunat cu mătura. Cutia unde cad măturăturile bucătăriei. GALACTION, O. I 130.

MĂTURĂTURĂ ~i f. 1) v. A MĂTURA. 2) Gunoi adunat cu mătura (de pe o suprafață). /a mătura + suf. ~ătură

măturătură f. lucrarea și rezultatul măturării.

măturătúră f., pl. ĭ. Efectu și modu măturăriĭ. Lucru măturat, gunoĭ. V. tîrnomeată.

măturătură (rar) s. f., g.-d. art. măturăturii; pl. măturături

măturătură (rar) s. f., g.-d. art. măturăturii; pl. măturături

măturătură s. f., g.-d. art. măturăturii; pl. măturături

MĂTURĂTURĂ s. v. măturat.

MĂTURĂTURĂ s. măturare, măturat. (~ curții.)

MĂTURĂTURĂ s. f. 1. Măturare. Cf. POLIZU, LM, BARCIANU, ALEXI, W. 2. Ceea ce se adună cu mătura ; gunoi. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ALEXI, W. I se întâmplă să întîlnească în cutia unde cad măturâturile bucătăriei. . . [cîini] cu o înfățișare jalnică. GALACTION, O. 310. Felul materiei prime: rămășițele de la prelucrarea deșeurilor (resturilor) ; măturătura și fibrele scurte de la cardele de vigonie. IONESCU-MUSCEL, FIL. 73. - Pl.: măturături. – Mătura + suf. -(ă)tură.