2 intrări

20 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂSEÁ, măsele, s. f. 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar1. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. ◊ Expr. (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător; a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foarte puțin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.). – Lat. maxilla „maxilar”.

MĂSEÁ, măsele, s. f. 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar1. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. ◊ Expr. (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător; a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foarte puțin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.). – Lat. maxilla „maxilar”.

măsea sf [At: PSALT. 110 / V: (reg) ~sa (Pl: măsa) mășa / Pl: ~ele / E: ml maxilla „maxilar”] 1 Fiecare dintre dinții situați în partea posterioară a maxilarelor, după canini Si: molar (1). 2 (Îs) ~ de minte sau ~ua minții (ori, pop, ~ întreagă, din capăt, din fund, din urmă, cea tânără, a ochiului) Fiecare dintre cele patru măsele situate la capătul interior al maxilarelor, care apar la sfârșitul adolescenței. 3 (Reg; îs) ~ua cățelii (sau cățelească) Măsea de lângă dintele canin Si: premolar. 4 (Îe) A clănțăni din ~ele A tremura de frig. 5 (Îe) A-i crăpa (sau, rar, a-i scăpăra) ~aua sau ~elele (în gură) A fi foarte nerăbdător să... 6 (Îae) A avea mare nevoie (de...). 7 (Îe) A nu avea ce pune (nici) pe o ~ sau a pune abia pe o ~ ori (nici) cât (să) pui pe o ~ A avea foarte puțin de mâncare. 8 (Pop; îe) A nu avea cu ce-și stropi ~ua A nu avea ce bea. 9 (Îae) A fi sărac. 10 (Îe) A trage (sau a o lua, a suge) la ~ sau a pune (ori, pop, a-și încălzi, a-și pili, a-și stropi) ~ua A bea mult băuturi alcoolice. 11 (Pop; îe) A nu-l durea (pe cineva) -ua (de ceva) A nu-i păsa de ceva. 12 (Pop; îe) Fiecare știe unde-l doare ~ua Fiecare om își cunoaște necazurile. 13 (În legătură cu „a bate”, „a pălmui”; îlav) De-i sar (sau crapă, trosnesc) ~elele sau de-și culege ~elele (de pe jos) Extrem de tare, de mult etc. 14 (Îe) A lepăda (pe cineva sau ceva) ca pe o ~ stricată A se debarasa de cineva sau de ceva fără părere de rău. 15 (Pfm; îe) A-i scoate (sau a-i vinde) (cuiva) și ~elele (din gură) A-i lua cuiva tot ce are Si: a sărăci. 16 (Pop; îlav) Cât te-ai scobi în ~ Repede. 17 (Îs) Oltean (sau, rar, mehedințean) cu douăzeci și patru de ~ele Se spune despre un oltean aprig, îndărătnic. 18 (Pgn; îae) Om voinic și isteț. 19 (Îc) ~ua-ciutei Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori mari, roși Si: (reg) cocorei, cocoșei, ghicitori, turcarete (Erythronium dens canis). 20 (Bot; reg; îae) Brândușă-de-primăvară (Crocus heuffelianus). 21 (Reg; îae) Ghiocel (Galanthus nivalis). 22 (Bot; reg; îc) ~ua-calului Varietate de porumb mare în bob. 23 (Reg) Fiecare dintre penele de lemn dreptunghiulare înfipte în obada roții morii, cu ajutorul cărora se pune în mișcare prâsnelul. 24 (Reg) Fiecare dintre bucățile de lemn prinse în jurul roții sau al carului, care pune în mișcare joagărul Si: (reg) șiștori. 25 (Îs) Roata cu ~ele (pe dungă) Roată dințată a joagărului Si: (reg) șuștorar. 26 Fiecare dintre penele grindeiului la piuă. 27 Cui din capătul grindeiului la plug, care prinde grindeiul de rotile sau care prinde cârligul de jug Si: (reg) ciocâlteu, ciocârlie, cocoș, cui, popă. 28 Fiecare dintre colții grapei Si: dinte. 29 Parte a custurii la coasă, care se leagă de toporâște Si: (reg) coadă, mănușă (16), mână. 30 Dinte la coasă care intră într-o gaură din toporâște, numită locul măselei Si: (reg) bonțoc, cățel. 31 Colț la capătul de sus al leucii carului, de care se leagă lanțul sau cârligul care prinde loitra de leucă Si: (reg) boț, burete, ceafă, clenci, coilul de jos, creastă, crestușnod, gât, umăr, ureche. 32 Cui cu care sunt prinse cele două scânduri la sanie prin care se leagă tălpile de proțap. 33 Fiecare dintre dinții rupți la colț ai ferăstrăului, ca să se facă mai largă tăietura în lemn și să meargă ferăstrăul mai ușor. 34 (Olt) Cep de lemn care se bate în bârnă, în dosul canatului care trebuie să rămână fix. 35 (Reg) Înfloritură de pe ștergare.

MĂSEÁ, măsele, s. f. 1. Dinte mare, de obicei terminat cu o suprafață lată, fixat în partea posterioară a maxilarelor, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și măcinarea alimentelor. V. molar. O durea îngrozitor o măsea de sus. CARAGIALE, P. 21. De vorbit, nu poate vorbi, că măselele și dinții i-au căzut. CREANGĂ, P. 52. Nu știu cine mă oprește să nu-ți sfărîm măselele din gură cu buzduganul. NEGRUZZI, S. I 139. Că din sus Măsele nu-s Și din jos Dinții i-am scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 447. ◊ Măsea de minte v. minte. ◊ Expr. (Familiar) Oltean cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = om vioi, isteț și priceput să se descurce; abil, șmecher. Tinerețea aceasta înflăcărată, prisosul acesta de viață au făcut să se zică despre olteni că au «douăzeci și patru de măsele»). VLAHUȚĂ, la TDRG. A nu-l durea pe cineva măselele (sau măseaua) de ceva = a nu-i păsa. De te-ar calici numai pe tine... nu m-ar durea măseaua. ALECSANDRI, T. 1232. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele în gură) = a fi foarte nerăbdător; a dori mult ceva; a avea mare nevoie de ceva. Mă uitam.. așteptînd cu neastîmpăr să vie un lainic de școlar de afară... și-mi crăpa măseaua-n gură cînd vedeam că nu mai vine. CREANGĂ, A. 5. A trage (sau a lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-are ce pune(n-ajunge) nici pe-o măsea sau nici cît să puie pe-o măsea = prea puțin, foarte puțin, insuficient. Îi rîdea mustața cînd vedea atîta hoit: lua tot, și oamenilor nu le lăsa nici măcar cît să puie p-o măsea. Vedeți lăcomie de zeu! ISPIRESCU, U. 84. Și nici una, nici două, haț! pe ied de gît, îi reteză capul pe loc, și-l mînîncă așa de iute și cu așa poftă, de-ți părea că nici pe-o măsea n-are ce pune. CREANGĂ, P. 23. ◊ Compus: măseaua-ciutei = mică plantă erbacee, din familia liliaceelor, cu flori frumoase roșii-purpurii aplecate și frunze cu pete roșii-brune (Erythronium dens canis). 2. Fiecare dintre bucățile de lemn dreptunghiulare prinse, la distanțe egale, de jur împrejurul obezilor roții care învîrtește piatra de deasupra morii. Lovi c-un ciocan în șele De o dete pe măsele; Atunci moara s-a pornit Roțile și le-a-nvîrtit. ALECSANDRI, P. P. 103. 3. Colț, dinte de fier ascuțit al grapei, ia încrucișarea legăturilor de la chingi. Grapa pe părete-o stat, Cinci măsele i-o picat. ȘEZ. XXI 83. 4. Proeminență în formă de cîrlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă; ureche. ♦ Cui cu care sînt prinse cele două blăni care leagă tălpile săniei de-a dreptul de proțap. 5. Cui cu o floare colțuroasă și ascuțită care se fixează de jur împrejur pe tălpile bocancilor.

MĂSEÁ ~éle f. 1) Fiecare dintre dinții mari, cu suprafață plată, situați în părțile laterale ale maxilarelor; molar. * ~ de minte fiecare din utlimele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. A trage (sau a lua) la ~ a consuma băuturi spirtoase în cantități mari; a avea slăbiciunea băutului. Nici pe o ~ (sau nici cât a-i pune pe o ~) foarte puțin; o nimica toată. A clănțăni din ~ele a tremura de frig. 2) Obiect sau unealtă asemănătoare cu un dinte de acest fel. 3): ~eaua-ciutei mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori divers colorate și frunze cu pete roșii-brune. [G.-D. măselei] /<lat. maxilla

măsea f. 1. dinte molar: durere de măsele; a trage la măsea, a bea vârtos; 2. dinte de roată, în special, părțile roții de lemn cari trec prin șiștorile fusului de moară; 3. cuiul ce prinde cele două blăni legând tălpile de proțapul săniei. [Lat. MAXILLA].

măseá f., pl. ele (lat. maxĭlla, falcă, d. mála [ca axilla d. ala, aripă. V. supsuoară]; it. mascella, piemontez massella, pv. maisselle, vfr. maisselle, sp. mejilla; ngr. maséla. V. maxilar). Dinte molar, dinte cu care mestecĭ. A trage la măsea, a bea țeapăn (vin, rachiŭ). A nu pune mîncare nicĭ pe o măsea, a nu te sătura cu cît aĭ avut de mîncat.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

măsea s. f., art. măseaua, g.-d. art. măselei; pl. măsele, art. măselele

măseá s. f., art. măseáua, g.-d. art. măsélei; pl. măséle

!măseaua-ciutei (plantă) s. f. art., g.-d. art. măselei-ciutei

măseáua-ciútei (bot.) s. f., g.-d. art. măsélei- ciútei

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MĂSEÁ s. 1. (ANAT.) molar. 2. (TEHN.) (reg.) bot, boț, burete, ceafă, cioc, clenci, creastă, crestuș, gât, nod, umăr, ureche. (~ la leuca carului.) 3. (TEHN.) (reg.) ciocâlteu, ciocârlie, cocoș, cui, popă. (~ la plug.) 4. (TEHN.) colț, dinte. (~ la grapă.) 5. (TEHN.) (reg.) bonțoc, cățel, coadă, mănușă, mână. (~ la coasă.) 6. (TEHN.) (reg.) șiștoare. (~ la joagăr.) 7. (TEHN.) pană. (~ la grindeiul de la piuă.) 8. (BOT.) măseaua-ciutei (Erythronium dens canis) = (reg.) cocorei (pl.), cocoșei (pl.), ghicitori (pl.), turcarete.

MĂSEA s. 1. (ANAT.) molar. 2. (TEHN.) (reg.) bot, boț, burete, ceafă, cioc, clenci, creastă, crestuș, gît, nod, umăr, ureche. (~ la leuca carului.) 3. (TEHN.) (reg.) ciocîlteu, ciocîrlie, cocoș, cui, popă. (~ la plug.) 4. (TEHN.) colț, dinte. (~ la grapă.) 5. (TEHN.) (reg.) bonțoc, cățel, coadă, mănușă, mînă. (~ la coasă.) 6. (TEHN.) (reg.) șiștoare. (~ la joagăr.) 7. (TEHN.) pană. (~ la grindeiul de la piuă.) 8. (BOT.) măseaua-ciutei (Erythronium dens canis) = (reg.) cocorei (pl.), cocoșei (pl.), ghicitori (pl.), turcarete.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

măseá (măséle), s. f.1. Dinte, molar. – 2. Dinte de roată. – Mr., megl. măseauă. Lat. maxila (Pușcariu 1045; Candrea-Dens., 1067; REW 5443), cf. ngr. µασέλλα „maxilar”, it. mascella, prov., v. fr. maiselle, sp. mejilla. Cuvînt de uz general (ALR, I, 30). – Der. măselar (var. măsălar), s. m. (măselariță neagră, Myoscianus niger; august); măselariță, s. f. (plantă); măselat, adj. (varietate de porumb). Denumirea de măselariță se aplică prin întrebuințarea populară, contra durerilor de măsele, datorată proprietăților sale narcotice (după Conev 46, din bg. maslar(n)ica „fabrica de ulei”). Numele lunii august e mai puțin clar și a fost pus în legătură cu lat. messis „recoltă” de Pușcariu 1042, cf. Tiktin.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Erythronium dens-canis L. Specie care înflorește primăvara. Flori mari (perigon cu 6 foliole, petale lanceolate, ascuțite, stamine cu antere maronii), mirositoare, roșii-purpurii, liliachii sau albe și un inel oranj la bază, solitare, pendente, la extremitatea tulpinii. Fructe, capsule cu puține semințe. Frunze bazale scurt-pețiolate, oblong-eliptice, marmorat-bruniu-pătate. Planta (cca 18 cm înălțime) erbacee, perenă cu bulbi (Pl. 32, fig. 186).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a lepăda (pe cineva) ca pe o măsea stricată expr. a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău.

a trage la măsea / la mustață expr. a consuma băuturi alcoolice în exces, a fi bețiv.

a-i trage (cuiva) una de adoarme în Gara de Nord / de joacă zaruri cu măselele din gură / de se plictisește în aer expr. (adol.) a lovi (pe cineva), a bate (pe cineva) rău.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂSEÁ s. f. I. 1. Fiecare dintre dinții situați în partea posterioară a maxilarelor, după canini; molar. Măsealele leilor frînse. PSALT. Ochii lui sînt di mascur și dinții mari și măsălile după cum iaste și mărimea trupului. HERODOT (1 645), 112, cf. 499, ANON. CAR. Măsele vrăjmașilor săi zdrobia (sec. XVIII). ARHIVA R. I, 46. Nu știu cine mă oprește să nu-ți sfărăm măselele din gură cu buzduganul. NEGRUZZI, S. I, 139. Și tot toarce, cloanța toarce, Din măsele clănțănind Și din degete plesnind. ALECSANDRI, P. I, 6, cf. id. T. I, 106. Măselele și dinții i-au căzut mai bine de o mie de ani. CREANGĂ, P. 52. O durea îngrozitor o măsea de sus. CARAGIALE, O. I, 137. Este bună la pregătirea aburului care va tămădui măselele. PAMFILE, VĂZD. 90. Se uita la Dănuț ca la mîna dentistului după ce ți-a scos măseaua. TEODOREANU, M. II, 18, cf. 136. Că din sus Măsele nu-s Și din jos Dinții i-am scos. JARNIK-BÎRSEANU, D. 447, cf. 449. RETEGANUL, TR. 44. Tu tînără cu mărgele, El bătrîn fără măsele. HODOȘ, P. P. 158. În țevile plămânilor, În gingiile măselelor. ȘEZ. II, 92, cf. 20, 182. Urechile ca leucile, Măselele ca piuele, Mînile ca bîrnele. BIBICESCU, P. P. 304, cf. MAT. FOLK. 1436. Mă doare măsaua. ALR II 2 946/848. De ai venituri mititele Mai oprește din măsele, se spune ca îndemn la economie și cumpătare. Cf. ZANNE, P. V, 654. De la noi și pînă la voi, Tot în zele Și-n măsele Și-n parale mărunțele (Cîntarul). GOROVEI, C. 61. ◊ Măsea de minte sau măseaua minții (sau, popular, întreagă, din capăt, din fund, din urmă, cea tînără, a ochiului) = fiecare dintre cele patru măsele situate la capătul interior al maxilarelor și care apar la sfîrșitul adolescenței. Cf. DR. V, 289, 816, ALR II/I MN 16, 6 922. (Regional) Măseaua cățelii (sau cățelească) = măseaua de lîngă dintele canin; premolar. Cf. ALR II 2 943/310, 836, 848. ◊ Fig. Directorul se lăsă pe-o enormă măsea de stîncă. AGÎRBICEANU, A. 380. ◊ E x p r. A clănțăni din măsele = a tremura de frig. Doar s-a încălzi cîtuși de cît și n-a mai clănțăni atîta din măsele. CREANGĂ, P. 246. A-i crăpa (sau, rar, a-i pocni, a-i scăpăra) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi foarte nerăbdător (să. . .); a avea mare nevoie (de. . .). Mă uitam. . . așteptînd cu neastîmpăr să vie un lainic de școlar de afară. . . și-mi crăpa măseaua-n gură cînd vedeam că nu mai vine. CREANGĂ, A. 5, cf. ZANNE, P. II, 269. A nu avea ce pune (nici) pe o măsea sau a pune abia pe o măsea sau (nici) cît () pui pe o măsea = (a avea) foarte puțin de mîncare. [Lupul] îl mîncă așa de iute și cu așa poftă, de-ți părea că nici pe-o măsea n-are ce pune. CREANGĂ, P. 23. Dară de unde să le ajungă ce bruma le aducea el? Abia puneau p-o măsea. ISPIRESCU, L. 174, cf. ZANNE, P. II, 267, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. A nu avea cu ce-și stropi măseaua = a nu avea ce bea ; a fi sărac. Cf. BARONZI, L. 43, ZANNE, P. II, 268. A trage (sau a o lua, a suge) la măsea sau a pune (ori a-și încălzi, a-și pili, a-și stropi) măseaua = a bea mult (băuturi alcoolice). Ercule își încălzi măseaua și se cam turlăci. ISPIRESCU, U. 33, cf. 103. Vorbele dascălului Pândele păreau rostite în vînt, potrivite cu felul său de a fi cînd o lua la măsea. PAS, Z. I, 225, cf. ZANNE, P. II, 267, 268, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. A nu-l durea (pe cineva) măseaua (de ceva) = a nu-i păsa (de ceva). De te-ar calici numai pe tine. . . nu m-ar durea măsaua. CONV. LIT. IV, 310, cf. ZANNE, P. II, 269. Fiecare știe undel doare măseaua = fiecare om își cunoaște păsurile, ZANNE, P. II, 266. (În legătură cu diverse verbe, mai ales cu „a bate”, „a pălmui”, pe lîngă care expresia capătă valoare adverbială) De-i sar (sau crapă, trosnesc) măselele sau de-și culege măselele (de pe jos) = extrem de tare, de mult etc. Cf. id. ib. 269. A lepăda (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau de ceva) fără părere de rău. id. ib. 266. A-i scoate (sau a-i vinde) (cuiva) și măselele (din gură) = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. Cu sila-ți vinde și măselili din gură. JIPESCU, O. 62, cf. ZANNE, P. II, 268. Cît te-ai scobi în măsea = repede. ZANNE, P. II, 268. Oltean (sau, rar, mehedințean) cu douăzeci și patru de măsele, se spune despre un oltean sau, p. gener., despre un om voinic și isteț. Cf. BARONZI, L. 42, ZANNE, P. VI, 201, 244. 2. C o m p u s e: măseaua-ciutei = nume dat mai multor plante: a) plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori mari, roșii; (regional) cocorei, cocoșei, ghicitori, turcarete (Erythronium dens canis); b) (regional) brîndușă-de-primăvară (Crocus heuffelianus). ALR SN III h 643; c) (regional) ghiocel (Gálanthus nivalis). aALR I 1932/200. Măseaua-ciuti, chipărușu, bune de vătămătură. JIPESCU, O. 73, cf. H IV 44, IX 49, 141, 306, XI 311, 327 ; măseaua-calului = varietate de porumb mare în bob. Com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ. II. (Regional) 1. Nume dat la diferite părți ale unor obiecte sau unelte, asemănătoare cu măseaua (I 1). a) (La moară) Fiecare dintre penele de lemn dreptunghiulare înfipte în obada roții, cu ajutorul căreia se pune în mișcare prîsnelul. De obezile roții sînt prinse măselele. Cînd se rupe o măsea se zice că este o știrbină sau o știrbitură la roată. DAMÉ, T. 152, cf. 151, 159, PAMFILE, C. 185, 189. Lovi c-un ciocan în șele, De o dete pe măsele; Atunci moara s-a pornit, Roțile și le-a-nvîrtit. ALECSANDRI, P. P. 103, cf. VASILIU, C. 183, ȘEZ. VII, 188, H II 13, 81, 186, 214, 244, 254, III 18, IV 11, XIV 248, ALR SN I h 163, ALR II 6 749/95, 141, 886. b) (La joagăr) Fiecare dintre bucățile de lemn prinse în jurul roții sau al carului, care pune în mișcare joagărul; (regional) șiștori. Cf. ALR II 6437 bis/228, 365. Roata cu măsele (pe dungă) = roata dințată a joagărului; (regional) șuștorar. Cf. ib. 3 437/310, 353, 6 456/27, 265. c) (La piuă) Fiecare dintre penele grindeiului. În curtea fostului primar se învîrtea încet o roată de piue și trei „săgeți” izbeau pe rînd cu măselele lor de cremene. AGÎRBICEANU, A. 529, cf. ALR II 6471/172, 250, 260. d) (La plug) Cuiul din capătul grindeiului, care prinde grindeiul de roțile sau care prinde cîrligul de jug ; (regional) ciocîlteu, ciocîrlie, popă, cui, cocoș. Cf. ECONOMIA, 21/18, H II 282, IX 6, 123, XI 7, XIV 16, 210, XVII 234, LIUBA-IANA, M. 167, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, LEXIC REG. 82. e) (La grapă) Fiecare dintre colți; dinte. Grapa de părete-o stat, Cinci măsele i-o picat. ȘEZ, XXI, 83, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR I 898/347, ALRM SN I h 30. f) (La coasă) Parte a custurii care se leagă de toporîște, (regional) coadă, mănușă, mînă; dintele care intră într-o gaură din toporîște (numită locul măselei). (regional) b o n ț o c, c ă ț e l. Prinde coasa de măsea, o pleacă puțin cu vîrful în jos. MARIAN, NA. 15, cf. I. CR. III, 226, PAMFILE, A. R. 125, id. I. C. 141. Luăi coasa di Uicior, Ș-o izbii di-un păducel Ș-o rupsăi di prin cățel Ș-am făcut din cățel un băltăgel Și din măsea o securice. CARDAȘ, C. P. 80, cf. ALR SN I h 50, A I 22, 23, 26, III 2, 4, 16, 17, 18, 19, 23, 25, IV 5. g) (La car) Colț la capătul de sus al leucii, de care se leagă lanțul sau cîrligul care prinde loitra de leucă; (regional) ureche, clenci, burete, creastă, crestuș, boț, nod, umăr, gît, ceafă, copilul de jos. Cf. DAMÉ, T. 11, PAMFILE, C. 134. h) (La sanie) Cui cu care sînt prinse cele două scînduri prin care se leagă tălpile de proțap. Cf. DAMÉ, T. 22, A III 3. i) (La ferăstrău) Fiecare dintre dinții rupți la colț, ca să se facă mai largă tăietura în lemn și să meargă ferăstrăul mai ușor. Cf. PRIBEAGUL, P. N. 61. j) (Prin nord-estul Olt.) Cep de lemn care se bate în bîrnă, în dosul canatului care trebuie să rămînă fix. CIAUȘANU, V. 178. 2. (Regional) Numele unei înflorituri de pe ștergare (Brașov). Cf. PITIȘ, ȘCH. 111. – Pl.: măsele. – Și: (regional) măsáuă (pl. și măsauă ALR II 2 946/2, 29, 64, 76, 3253 202/2, ALR II/I h 42/64, ib. h 43, A I 23, II 12, III 12, 13, 16, 18, 19, IV 5), mășáuă (ALR II 2 943/272) s. f. – Lat. maxilla „maxilar”. – Măsauă: refăcut după forma articulată.

Intrare: măsea
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măsea
  • măseaua
plural
  • măsele
  • măselele
genitiv-dativ singular
  • măsele
  • măselei
plural
  • măsele
  • măselelor
vocativ singular
plural
Intrare: măseaua-ciutei
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măseaua-ciutei
plural
genitiv-dativ singular
  • măselei-ciutei
plural
vocativ singular
plural
Erythronium dens-canis park  nomenclatura binară
compus
  • Erythronium dens-canis
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

măsea, măselesubstantiv feminin

  • 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: molar diminutive: măseluță
    • format_quote O durea îngrozitor o măsea de sus. CARAGIALE, P. 21. DLRLC
    • format_quote De vorbit, nu poate vorbi, că măselele și dinții i-au căzut. CREANGĂ, P. 52. DLRLC
    • format_quote Nu știu cine mă oprește să nu-ți sfărîm măselele din gură cu buzduganul. NEGRUZZI, S. I 139. DLRLC
    • format_quote Că din sus Măsele nu-s Și din jos Dinții i-am scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 447. DLRLC
    • 1.1. Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • chat_bubble (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil, șmecher. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Tinerețea aceasta înflăcărată, prisosul acesta de viață au făcut să se zică despre olteni că au «douăzeci și patru de măsele»). VLAHUȚĂ, la TDRG. DLRLC
    • chat_bubble A nu-l durea pe cineva măselele (sau măseaua) de ceva = a nu-i păsa. DLRLC
      • format_quote De te-ar calici numai pe tine... nu m-ar durea măseaua. ALECSANDRI, T. 1232. DLRLC
    • chat_bubble A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător; a avea mare nevoie de ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mă uitam... așteptînd cu neastîmpăr să vie un lainic de școlar de afară... și-mi crăpa măseaua-n gură cînd vedeam că nu mai vine. CREANGĂ, A. 5. DLRLC
    • chat_bubble A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • chat_bubble N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, insuficient. DEX '09 DEX '98 NODEX
    • chat_bubble A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foarte puțin (de mâncare). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Îi rîdea mustața cînd vedea atîta hoit: lua tot, și oamenilor nu le lăsa nici măcar cît să puie p-o măsea. Vedeți lăcomie de zeu! ISPIRESCU, U. 84. DLRLC
      • format_quote Și nici una, nici două, haț! pe ied de gît, îi reteză capul pe loc, și-l mînîncă așa de iute și cu așa poftă, de-ți părea că nici pe-o măsea n-are ce pune. CREANGĂ, P. 23. DLRLC
    • chat_bubble A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A clănțăni din măsele = a tremura de frig. NODEX
  • 2. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.). DEX '09 DEX '98 NODEX
    • 2.1. Fiecare dintre bucățile de lemn dreptunghiulare prinse, la distanțe egale, de jur împrejurul obezilor roții care învârtește piatra de deasupra morii. DLRLC
      • format_quote Lovi c-un ciocan în șele De o dete pe măsele; Atunci moara s-a pornit Roțile și le-a-nvîrtit. ALECSANDRI, P. P. 103. DLRLC
    • 2.2. Colț, dinte de fier ascuțit al grapei, la încrucișarea legăturilor de la chingi. DLRLC
      • format_quote Grapa pe părete-o stat, Cinci măsele i-o picat. ȘEZ. XXI 83. DLRLC
    • 2.3. Proeminență în formă de cârlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă. DLRLC
      sinonime: ureche
      • 2.3.1. Cui cu care sunt prinse cele două blăni care leagă tălpile săniei de-a dreptul de proțap. DLRLC
    • 2.4. Cui cu o floare colțuroasă și ascuțită care se fixează de jur împrejur pe tălpile bocancilor. DLRLC
etimologie:

măseaua-ciuteisubstantiv feminin articulat

  • chat_bubble compus botanică Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). DEX '09 DLRLC NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic