37 de definiții pentru mănăstire / mânăstire mânăstire monastire monăstire (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂNĂSTÍRE, mănăstiri, s. f. Așezământ religios în care trăiesc, potrivit unor reguli de viață austere și izolați de lume, călugări sau călugărițe; p. restr. ansamblu de clădiri care alcătuiesc un astfel de așezământ; lăcaș în care serviciul divin este oficiat de călugări. ◊ Expr. A (se) duce sau a (se) închide, a intra, a trimite, a băga etc. la (o) mănăstire = a (se) călugări. [Var.: mânăstire, (înv.) monastíre s. f.] – Din sl. monastyrĭ.

mănăstire sf [At: (a. 1602) CUV. D. BĂTR. I. 127/13 / V: mân~, (înv) monas~, mon~, (reg) mânăștire, (îvr) monastir s / Pl: ~ri / E: slv монастырь] 1 Instituție religioasă în care credincioșii, călugări sau călugărițe, organizați în comunități, trăiesc izolați de lume. 2 Ansamblu de chilii și dependințe grupate în jurul unei biserici, împreună cu călugării sau cu călugărițele care trăiesc acolo Si: chinovie, lavră, metoc, schit. 3-4 (Îe) A se duce sau a (se) închide, a intra, a trimite, a băga la (o) (sau, rar, în) ~ A (se) călugări. 5 (Arg; îe) A se face ~ A se produce învălmășeală, înghesuială. 6 (Îae) A începe bătaia. 7 (Spc) Biserică a unei mănăstiri (1). 8 (Buc) Biserică din piatră sau din cărămidă. 9 (Buc) Mănăstioară (7). 10 (Reg) Joc de copii în care unul, stând pe umerii altor doi jucători, închipuie o clopotniță Si: (reg) mănăstioară (8). 11 (Ast; pop; art.) Constelație din emisfera boreală, alcătuită din cinci stele principale Si: Casiopeea, (pop) Scaunul-lui-Dumnezeu. 12 (Dob; dep) Cal mare, gros și urât.

MĂNĂSTÍRE, mănăstiri, s. f. Instituție religioasă cuprinzând o biserică și mai multe chilii unde trăiesc, potrivit unor reguli de viață austere, călugări sau călugărițe; p. restr. biserică a unei astfel de instituții religioase; locaș unde serviciul divin este oficiat de călugări. ◊ Expr. A (se) duce sau a (se) închide, a intra, a trimite, a băga, etc. la (o) mănăstire = a (se) călugări. [Var.: mânăstire, (înv.) monastire, s. f.] – Din sl. monastyrí.

MĂNĂSTÍRE, mănăstiri, s. f. Instituție religioasă, cuprinzînd o biserică, mai multe chilii și dependințe unde trăiesc, potrivit unor reguli austere de viață, călugări sau călugărițe; p. ext. biserică; locaș în care serviciul divin e făcut de călugări. Vechea mănăstire, cu ziduri înnegrite, cu morminte vechi acoperite de brazde, se înălța fantomatic înainte-mi. SADOVEANU, O. VI 527. Am să durez o mănăstire pe pajiștea asta, de are să se ducă vestea în lume. CREANGĂ, P. 48. S-a pus Mărcuț în silă Să ceară mereu la milă, Precum cer călugării Pe seama mănăstirii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 486. Mănăstire-ntr-un picior, Ghici, ciupercă, ce-i? Mănăstire închinată v. închinat. – Variante: mînăstíre, (învechit) monastíre (ISPIRESCU, E. 295, NEGRUZZI, S. I 143), monăstíre (ALECSANDRI, T. I 85) s. f.

MĂNĂSTÍRE ~i f. 1) Așezământ religios în care trăiesc, după anumite reguli ascetice, călugări sau călugărițe. 2) Ansamblu de clădiri (cu biserica în centru) constituind un astfel de așezământ. [G.-D. mănăstirii; Var. mânăstire] /<sl. monastyri

mănăstire f. locul unde trăiesc călugării; mănăstire închinată, care recunoștea supremația unei lavre (mai ales din muntele Athos) și pe care o ajuta cu daruri, în opozițiune cu mănăstire neatârnată: mănăstirile închinate au fost secularizate sub Cuza-Vodă. [Slav. din gr. MONASTIRION].

MÂNĂSTÍRE s. f. v. mănăstire.

MÂNĂSTÍRE s. f. v. mănăstire.

MONASTÍRE s. f. v. mănăstire.

MÎNĂSTÍRE s. f. v. mănăstire.

Argeș m. 1. râu în Muntenia care se varsă în Dunăre, după ce a percurs un drum de 290 km. 2. județ așezat pe râul cu acelaș nume, în partea muntoasă: 236.800 loc., cu cap. Pitești (Argeșean). ║ (Curtea de), comună urbană în județul Argeș: 6500 loc. Odinioară a doua capitală a Țării după Câmpulung; azi scaunul episcopiei Argeșului. ║ (Mănăstirea de), frumos monument în stil bizantin, ceva mai spre N. de Curtea de Argeș, zidit de Neagoe Vodă în 1518 și restaurat în timpul din urmă.

mînăstíre f. (mgr. monastirion, ngr. -stirĭ, d. mónos, singur; vsl. rus. monastýrĭ, bg. monastir, sîrb. manastir, namastir; turc. monastir; it. monastero, -terio, vfr. moustier, nfr. moutier, germ. münster. V. monah). Biserică afară din oraș și din sat înconjurată de case în care trăĭesc călugăriĭ orĭ călugărițele. V. schit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mănăstíre/mânăstíre s. f., g.-d. art. mănăstírii/mânăstírii; pl. mănăstíri/mânăstíri

mănăstíre/mânăstíre s. f., g.-d. art. mănăstírii/mânăstírii; pl. mănăstíri/mânăstíri

arată toate definițiile

Intrare: mănăstire / mânăstire
mănăstire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mănăstire
  • mănăstirea
plural
  • mănăstiri
  • mănăstirile
genitiv-dativ singular
  • mănăstiri
  • mănăstirii
plural
  • mănăstiri
  • mănăstirilor
vocativ singular
plural
mânăstire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânăstire
  • mânăstirea
plural
  • mânăstiri
  • mânăstirile
genitiv-dativ singular
  • mânăstiri
  • mânăstirii
plural
  • mânăstiri
  • mânăstirilor
vocativ singular
plural
monastire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monastire
  • monastirea
plural
  • monastiri
  • monastirile
genitiv-dativ singular
  • monastiri
  • monastirii
plural
  • monastiri
  • monastirilor
vocativ singular
plural
monăstire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monăstire
  • monăstirea
plural
  • monăstiri
  • monăstirile
genitiv-dativ singular
  • monăstiri
  • monăstirii
plural
  • monăstiri
  • monăstirilor
vocativ singular
plural

mănăstire / mânăstire mânăstire monastire monăstire

  • 1. Așezământ religios în care trăiesc, potrivit unor reguli de viață austere și izolați de lume, călugări sau călugărițe.
    exemple
    • Vechea mănăstire, cu ziduri înnegrite, cu morminte vechi acoperite de brazde, se înălța fantomatic înainte-mi. SADOVEANU, O. VI 527.
      surse: DLRLC
    • Am să durez o mănăstire pe pajiștea asta, de are să se ducă vestea în lume. CREANGĂ, P. 48.
      surse: DLRLC
    • S-a pus Mărcuț în silă Să ceară mereu la milă, Precum cer călugării Pe seama mănăstirii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 486.
      surse: DLRLC
    • Mănăstire-ntr-un picior, Ghici, ciupercă, ce-i?
      surse: DLRLC

etimologie: