17 definiții pentru mândrețe


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNDRÉȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe.

mândrețe sf [At: DOSOFTEI, ap. GCR I, 250/3 / V: (reg) ~eață / Pl: ~țe, (reg) ~ți, ~țuri / E: mândru -ețe] 1 (Înv) Mândrie (15). 2 Frumusețe. 3 Strălucire. 4 Splendoare. 5 (Ccr) Ființă cu aspect deosebit de frumos Si: minunăție (2), (reg) mândrenie (2), (reg) mândrulenie (4). 6 Obiect cu aspect deosebit de frumos Si: minunăție (3), (reg) mândrenie (3), (reg) mândrulenie (5). 7 (Înv) Eleganță. 8 (Înv) Lux. 9 (Reg; lpl) Motive ornamentale.

MÂNDRÉȚE, mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe.

MÂNDRÉȚE ~ f. 1) Frumusețe deosebită; splendoare. 2) Ființă sau lucru cu aspect foarte frumos. O ~ de fată. /mândru + suf. ~ețe

mândrețe f. 1. frumusețe: își oglindea mândrețea în luciul apei; 2. splendoare, magnificență: ce mândrețe! [V. mândru].

MÎNDRÉȚE, mîndrețe s. f. Frumusețe, splendoare; (concretizat) ființă, lucru cu aspect frumos, strălucitor, minunat. I-am sădit ca mînile mele, și acum, cînd au ajuns mîndrețe de copaci, să mă puie să-i tai! DUNĂREANU, CH. 31. Crăiasa schimbă fețe, Că n-a văzut în viața ei Inel, și ce mîndrețe! COȘBUC, P. I 67. Sala era pardosită cu oglinzi, păreții de porțelan, ușile de cristal... și alte multe minunății și mîndrețe. NEGRUZZI, S. I 240.

mîndréță f., pl. ĭ (d. mîndru). Frumuseță, splendoare: ce mîndreță de grădină, de armată, de om! – Și -eață în Mold. Trans. Ban.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréți

mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÂNDRÉȚE s. v. aroganță, fală, frumusețe, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, minunăție, minune, mândrie, orgoliu, semeție, splendoare, trufie, vanitate.

MÎNDREȚE s. frumusețe, splendoare, strălucire, (înv. și reg.) mîndrie. (~ peisajului, a unei clădiri.)

mîndrețe s. v. AROGANȚĂ. FALĂ. FRUMUSEȚE. FUDULIE. INFATUARE. ÎNFUMURARE. ÎNGÎMFARE. MINUNĂȚIE. MINUNE. MÎNDRIE. ORGOLIU. SEMEȚIE. SPLENDOARE. TRUFIE. VANITATE.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mândréțe, mândreți, s.f. – (pop.) Frumusețe, splendoare. – Din mândru + suf. -ețe (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

Intrare: mândrețe
mândrețe substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mândrețe
  • mândrețea
plural
  • mândreți
  • mândrețile
genitiv-dativ singular
  • mândreți
  • mândreții
plural
  • mândreți
  • mândreților
vocativ singular
plural

mândrețe

  • exemple
    • I-am sădit ca mînile mele, și acum, cînd au ajuns mîndrețe de copaci, să mă puie să-i tai! DUNĂREANU, CH. 31.
      surse: DLRLC
  • 2. concretizat Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC antonime: pocitanie attach_file 2 exemple
    exemple
    • Crăiasa schimbă fețe, Că n-a văzut în viața ei Inel, și ce mîndrețe! COȘBUC, P. I 67.
      surse: DLRLC
    • Sala era pardosită cu oglinzi, păreții de porțelan, ușile de cristal... și alte multe minunății și mîndrețe. NEGRUZZI, S. I 240.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Mândru + sufix -ețe.
    surse: DEX '98 DEX '09