MÎNDREȚE, mîndrețe s. f. Frumusețe, splendoare; (concretizat) ființă, lucru cu aspect frumos, strălucitor, minunat. I-am sădit ca mînile mele, și acum, cînd au ajuns mîndrețe de copaci, să mă puie să-i tai! DUNĂREANU, CH. 31. Crăiasa schimbă fețe, Că n-a văzut în viața ei Inel, și ce mîndrețe! COȘBUC, P. I 67. Sala era pardosită cu oglinzi, păreții de porțelan, ușile de cristal... și alte multe minunății și mîndrețe. NEGRUZZI, S. I 240.