3 intrări

28 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna.

MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna.

mânat3, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: mâna] 1-2 (D. animale sau vehicule cu tracțiune animală) Dirijat. 3 Stimulat 4 Îndemnat. 5 (Pop) Condus. 6 (Pop) Deplasat. 7-8 Obligat să meargă undeva sau să facă ceva.

mânat2 sn [At: SBIERA, ap. DDRF / E: mâna1] 1-2 Mânare (1-2). 3 Stimulare. 4 Îndemn. 5 (Pop) Conducere. 6 (Pop) Pornire. 7 (Pop) Deplasare. 8-9 Mânare (8-9).

mânat1 sm [At: ȘINCAI, HR. III, 158/6 / Pl: ~ați / E: mâna1] (Trs) Persoană trimisă cu o misiune Si: sol, trimis.

mânat n. acțiunea de a mâna: mânatul oilor.

MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”.

MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”.

mâna2 vt [At: ARH. FOLK. III, 113 / Pzi: mân / E: ns cf mână1] (Pop; în superstiții) A fermeca.

mâna1 [At: PSALT. 166 / Pzi: mân și mâi; Cj: să mân, să mâi; Grz: mânând, (pop) ind / E: ml minari „a amenința”] 1 vt (Fșa) A dirija mersul unui animal. 2 vt (Fșa) A dirija mersul unui vehicul cu tracțiune animală. 3 vt (Fșa) A stimula la mers. 4 vt (Fam; îe) A ~ porcii (la jir sau, rar, la Brașov) A sforăi în somn. 5 vt (Îe) Mână măgaru'! Pleacă de aici! 6 vt (Fig) A determina să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel. 7 vt (Pop; pan; c. i. vehicule cu diferite genuri de tracțiune) A conduce. 8 vi (Abs) A pomi. 9 vi (Abs) A se deplasa. 10 vi (Abs) A grăbi. 11-12 vti (Indicând o deplasare în spațiu) A duce pe cineva la... 13-14 vti (Indicând o deplasare în spațiu) A îndruma pe cineva spre... 15-16 vi, vr (Înv) A (se) deplasa spre... 17 vt (Pop) A lua cu sine. 18 vt (Îvr) A pune pe fugă. 19 vt (Reg) A îndepărta. 20 vt (Reg; c. i. un animal sălbatic, un vânat) A hăitui. 21 vt (Reg, c. i. un animal sălbatic, un vânat) A adulmeca. 22 vt (Îvp) A trimite pe cineva undeva. 23 vt (Reg; îe) A-l ~ (pe cineva) afară sau a-l ~ burduhanul A avea diaree. 24 vt (Îvr; c. i. o scrisoare, o petiție etc.) A expedia. 25 vt A pune în mișcare. 26 vt A mișca din loc Si: a deplasa, a împinge. 27 vr (Reg) A aluneca. 28 vt (Înv; Ban) A da în judecată. 29 vrr (Ban) A se ciorovăi. 30 vr (Înv) A duce mai departe. 31 vt (Îe) A(-și) ~ viața sau a o ~ A-și duce viața. 32 vr (D. timp) A trece. 33 vt (Mun) A înainta cu săpatul într-o mină, într-o galerie etc.

MÎNÁ, mîn, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la animale de tracțiune) A îndemna la mers (trăgînd de hățuri, îmboldind, strigînd), a conduce pe un drum, a face să urmeze o anumită direcție. E-n amurg. Pe deal bulgarul liniștit își mînă carul. COȘBUC, P. II 27. Frate, mai fă-mi bine și cu iapa, să mîn boii d-a călare. CREANGĂ, P. 47. Încălecînd pe una din iepe, mînă pe celelalte. EMINESCU, N. 20. Aud moara vîjîind Pe badea boii mînînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. ◊ (Rar, cu privire la alte animale) Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile să pască. COȘBUC, P. II 167. O nuia lungă... cu care mătură fundul apei de pe lîngă maluri, mînînd peștele-n calea volocului. ȘEZ. IV 115. ◊ Absol. Rădvanul zbura pe cale. Surugiii mînau din șele și chiuiau. GALACTION, O. I 74. Te rog să mîi cu băgare de samă, ca să nu-mi prăvăli nora. CREANGĂ, P. 115 Stați puțin și nu mînați, Lîngă boi v-alăturați. ALECSANDRI, P. P. 387. ◊ Expr. (Familiar) A mîna porcii la jir v. jir. A mîna pe tînjală v. tînjală. ♦ (Cu privire la obiecte) A împinge, a face să alunece. Oltule cu repezi valuri! Multe, mîndre flori dezmierzi... Du-le Oltule, le mînă Mîndru tresărind mereu! Numai una să-mi rămînă: Floarea sufletului meu. CERNA, P. 144. ♦ A goni (animale sălbatice). Leoaica mînă, gonește pe ciuta cea îngrozită. CONACHI, P. 269. 2. (Cu privire la persoane) A sili să meargă undeva, a îmboldi, a îndemna, a împinge spre o țintă. Cîțiva ostași cu baionetele la puști coborîră în șlep și-i mînară sus pe prizonieri. DUMITRIU, N. 140. Tatarii începeau a mîna pe cei prinși. SADOVEANU, O. VII 15. Ei brațul tău înarmă ca să lovești în tine, Și pe voi contra voastră la luptă ei vă mîn'! EMINESCU, O. I 59. ◊ Fig. (Subiectul este un abstract) Poate-i vrun bătut de soartă, Care-aleargă pe cîmpie... Dor îl mînă, griji îl poartă. COȘBUC, P. I 221. Gheorghe, Gheorghe, ce păcat te mînă pe tine! CARAGIALE, O. I 249. Năvălesc dușmani mereu... Păcatu-i mînă din urmă. Mulți au mai venit la noi, Puțini s-au dus înapoi. ALECSANDRI, P. P. 172. ♦ A conduce. (Fig.) Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare. EMINESCU, O. I 148. ♦ (Regional) A trimite pe cineva undeva, a spune sau a porunci cuiva să se ducă undeva sau să facă ceva. M-o mînat pe mine ingineru să le arăt. DEMETRIUS, V. 88. Directorul, foarte nervos, mînă un vătășel călare. CARAGIALE, N. S. 63. M-a mînat maica să țăs. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 428. 3. (Subiectul este o forță oarecare) A pune în mișcare, a mișca din loc, a face să înainteze, a împinge din urmă, a duce. Cu grabă, a pornit un vînt învierșunat mînînd vîrtejuri de pulbere. SADOVEANU, E. 5. Un vînt cald mînă norii spre miazănoapte. C. PETRESCU, Î. II 69. În luntre era un turc care o mîna. RETEGANUL, P. III 5. ♦ Intranz. (Neobișnuit) A merge repede, a se grăbi. Secerătorii mînau năvală spre bordeiele lor. DELAVRANCEA, S. 195. Mîndra-n urmă-i se lua Și mîna, măre, mîna. TEODORESCU, P. P. 629.

MÎNÁT s. n. Acțiunea de a mîna. Mînatul cailor.

A MÂNÁ mân tranz. 1) (animale, mai ales de tracțiune) A îndemna la mers; a sili să urmeze un anumit traseu. * ~ porcii la jir a sforăi în timpul somnului. 2) pop. (vehicule, mai ales cu tracțiune animală) A face să se miște conducând într-o anumită direcție. 3) pop. (persoane) A obliga cu forța la ceva. 4) A mișca din loc, ducând (cu sine) într-o anumită direcție. Vântul mână frunzele uscate. /<lat. minari

mânà v. 1. a face să meargă înainte, vorbind mai ales de animale: mână boii la apă, mână calul iute; 2. fig. a îmboldi: ce-i mâna pe ei în luptă? EM. [Lat. MINARI].

1) mîn, a v. tr. (lat. mĭnare, a mîna, a conduce [minare plaustrum, a duce caru]; it. menare, pv. cat. vsp. menar, fr. mener. V. îndemn). Fac animalele să meargă, maĭ ales vorbind de cele înhămate: a mîna caiĭ, boiĭ. Fig. Îndemn: furia îĭ mînă. A mîna ca pe Bărăgan, a mîna caiĭ foarte răpede ca cum aĭ fi în pustia Bărăganuluĭ, unde nu țĭ-e frică că veĭ călca lumea.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mâna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mână; conj. prez. 3 să mâne; ger. mânând

mâná vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 sg. și pl. mână; conj. prez. 3 sg. și pl. mâne; ger. mânând

mân (animalul), mâni 2, mâne 3 conj., mânând ger.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MÂNÁT s. v. delegat, emisar, împuternicit, mesager, reprezentant, sol, trimis.

MÂNÁ vb. 1. a conduce, (rar) a mânui. (~ pluta, trăsura, caii.) 2. a deplasa, a împinge. (Vântul ~ departe frunzele căzute.)

MÂNÁ vb. v. adresa, alunga, depărta, expedia, goni, izgoni, îndepărta, scoate, scrie, târî, trimite.

mîna vb. v. ADRESA. ALUNGA. DEPĂRTA. EXPEDIA. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA. SCOATE. SCRIE. TÎRÎ. TRIMITE.

MÎNA vb. 1. a conduce, (rar) a mînui. (~ pluta, trăsura, caii.) 2. a deplasa. (Vîntul ~ departe frunzele.)

mînat s. v. DELEGAT. EMISAR. ÎMPUTERNICIT. MESAGER. REPREZENTANT. SOL. TRIMIS.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mîná (mấn, mânát), vb.1. (Înv.) A urmări. – 2. A izgoni. – 3. A trimite. – 4. A conduce turmele, carul. Mr. min, minare, istr. mir. Lat. mĭnāre „a amenința” (Diez, I, 270; Pușcariu 1077; Candrea-Dens., 1119; REW 5585), cf. it. menare, prov., cat., v. sp. menar, fr. mener (pentru sp., cf. A. Carballo Picazo, RFE, XXXVI, 100-112).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a mâna porcii la jir expr. a sforăi în somn.[1]

  1. Nu e argotic, e popular — Alexutsu

mână măgaru’! expr. pleacă de-aici!, ia-o din loc!

Intrare: mânat (adj.)
mânat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânat
  • mânatul
  • mânatu‑
  • mâna
  • mânata
plural
  • mânați
  • mânații
  • mânate
  • mânatele
genitiv-dativ singular
  • mânat
  • mânatului
  • mânate
  • mânatei
plural
  • mânați
  • mânaților
  • mânate
  • mânatelor
vocativ singular
plural
Intrare: mânat (s.n.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânat
  • mânatul
  • mânatu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • mânat
  • mânatului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mâna
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mâna
  • mânare
  • mânat
  • mânatu‑
  • mânând
  • mânându‑
singular plural
  • mâ
  • mânați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mân
(să)
  • mân
  • mânam
  • mânai
  • mânasem
a II-a (tu)
  • mâni
(să)
  • mâni
  • mânai
  • mânași
  • mânaseși
a III-a (el, ea)
  • mâ
(să)
  • mâne
  • mâna
  • mână
  • mânase
plural I (noi)
  • mânăm
(să)
  • mânăm
  • mânam
  • mânarăm
  • mânaserăm
  • mânasem
a II-a (voi)
  • mânați
(să)
  • mânați
  • mânați
  • mânarăți
  • mânaserăți
  • mânaseți
a III-a (ei, ele)
  • mâ
(să)
  • mâne
  • mânau
  • mâna
  • mânaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mânatsubstantiv neutru

  • 1. Mânare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: mânare
    • format_quote Mânatul cailor. DLRLC
etimologie:
  • vezi mâna DEX '98 DEX '09

mâna, mânverb

  • 1. A dirija mersul unui animal sau, prin extensiune, al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote E-n amurg. Pe deal bulgarul liniștit își mînă carul. COȘBUC, P. II 27. DLRLC
    • format_quote Frate, mai fă-mi bine și cu iapa, să mîn boii d-a călare. CREANGĂ, P. 47. DLRLC
    • format_quote Încălecînd pe una din iepe, mînă pe celelalte. EMINESCU, N. 20. DLRLC
    • format_quote Aud moara vîjîind Pe badea boii mînînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. DLRLC
    • format_quote rar Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile să pască. COȘBUC, P. II 167. DLRLC
    • format_quote rar O nuia lungă... cu care mătură fundul apei de pe lîngă maluri, mînînd peștele-n calea volocului. ȘEZ. IV 115. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Rădvanul zbura pe cale. Surugiii mînau din șele și chiuiau. GALACTION, O. I 74. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Te rog să mîi cu băgare de samă, ca să nu-mi prăvăli nora. CREANGĂ, P. 115. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Stați puțin și nu mînați, Lîngă boi v-alăturați. ALECSANDRI, P. P. 387. DLRLC
    • 1.1. (Cu privire la obiecte) A face să alunece. DLRLC
      sinonime: împinge
      • format_quote Oltule cu repezi valuri! Multe, mîndre flori dezmierzi... Du-le Oltule, le mînă Mîndru tresărind mereu! Numai una să-mi rămînă: Floarea sufletului meu. CERNA, P. 144. DLRLC
    • 1.2. A goni (animale sălbatice). DLRLC
      sinonime: goni
      • format_quote Leoaica mînă, gonește pe ciuta cea îngrozită. CONACHI, P. 269. DLRLC
    • 1.3. figurat familiar A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel. DEX '09 DEX '98
    • 1.4. intranzitiv popular A se grăbi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mâna cât putea de repede. DEX '09 DEX '98
      • format_quote Secerătorii mînau năvală spre bordeiele lor. DELAVRANCEA, S. 195. DLRLC
      • format_quote Mîndra-n urmă-i se lua Și mîna, măre, mîna. TEODORESCU, P. P. 629. DLRLC
    • chat_bubble familiar A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: sforăi
    • chat_bubble familiar A mâna pe tânjală. DLRLC
    • chat_bubble familiar Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! DEX '09 DEX '98
  • 2. popular A lua, a duce, a târî cu sine. DEX '09 DEX '98
  • 3. popular A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cîțiva ostași cu baionetele la puști coborîră în șlep și-i mînară sus pe prizonieri. DUMITRIU, N. 140. DLRLC
    • format_quote Tatarii începeau a mîna pe cei prinși. SADOVEANU, O. VII 15. DLRLC
    • format_quote Ei brațul tău înarmă ca să lovești în tine, Și pe voi contra voastră la luptă ei vă mîn’! EMINESCU, O. I 59. DLRLC
    • format_quote figurat Poate-i vrun bătut de soartă, Care-aleargă pe cîmpie... Dor îl mînă, griji îl poartă. COȘBUC, P. I 221. DLRLC
    • format_quote figurat Gheorghe, Gheorghe, ce păcat te mînă pe tine! CARAGIALE, O. I 249. DLRLC
    • format_quote figurat Năvălesc dușmani mereu... Păcatu-i mînă din urmă. Mulți au mai venit la noi, Puțini s-au dus înapoi. ALECSANDRI, P. P. 172. DLRLC
    • format_quote M-o mînat pe mine ingineru să le arăt. DEMETRIUS, V. 88. DLRLC
    • format_quote Directorul, foarte nervos, mînă un vătășel călare. CARAGIALE, N. S. 63. DLRLC
    • format_quote M-a mînat maica să țăs. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 428. DLRLC
    • 3.1. Conduce. DLRLC
      sinonime: conduce
      • format_quote figurat Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare. EMINESCU, O. I 148. DLRLC
  • 4. popular A pune în mișcare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cu grabă, a pornit un vînt învierșunat mînînd vîrtejuri de pulbere. SADOVEANU, E. 5. DLRLC
    • format_quote Un vînt cald mînă norii spre miazănoapte. C. PETRESCU, Î. II 69. DLRLC
    • format_quote În luntre era un turc care o mîna. RETEGANUL, P. III 5. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.