mânat¹ sm [At: ȘINCAI, HR. III, 158/6 / Pl: ~ați / E: mâna¹] (Trs) Persoană trimisă cu o misiune Si: sol, trimis.

mânat² sn [At: SBIERA, ap. DDRF / E: mâna¹] 1-2 Mânare (1-2). 3 Stimulare. 4 Îndemn. 5 (Pop) Conducere. 6 (Pop) Pornire. 7 (Pop) Deplasare. 8-9 Mânare (8-9).

mânat n. acțiunea de a mâna: mânatul oilor.

MÎNAT s. n. Acțiunea de a mîna. Mînatul cailor.

mânat s. n.

mânat s. n.

mânat s. n.

MÂNAT s. v. delegat, emisar, împuternicit, mesager, reprezentant, sol, trimis.

mînat s. v. DELEGAT. EMISAR. ÎMPUTERNICIT. MESAGER. REPREZENTANT. SOL. TRIMIS.

MÎNÁT¹ s. m. (Prin Transilv.) Trimis, sol, delegat. Scrisoarea voastră, carea o ați trimis nouă cu numele tuturor prin mînatul la noi, Episcopul din Ienopolia. ȘINCAI, HR. III, 158/6. Io-i făcui peniță verde, N-am pe cine i-o trimete . . . Da eu, zău, că n-am turbat, Să le trimit pe-on mînat. MÎNDRESCU, L. P. 75. - Pl.: mînați. – V. mîna¹.

MÎNÁT² s. n. Acțiunea de a m î n a¹. 1. Imboldire (a unui animal) la drum. Cf. m î n a¹ (1). Să grăbească și el cu mînatul, că altfel le-a pieri iapa de sete. SBIERA, ap. DDRF. 2. Deplasare a unui obiect. Cf. m î n a¹ (5). MÎnatul suveicii. IONESCU-MUSCEL, ȚES. 234. – V. mîna¹.