MÎNÁT¹ s. m. (Prin Transilv.) Trimis, sol, delegat. Scrisoarea voastră, carea o ați trimis nouă cu numele tuturor prin mînatul la noi, Episcopul din Ienopolia. ȘINCAI, HR. III, 158/6. Io-i făcui peniță verde, N-am pe cine i-o trimete . . . Da eu, zău, că n-am turbat, Să le trimit pe-on mînat. MÎNDRESCU, L. P. 75. - Pl.: mînați. – V. mîna¹.