2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂHNÍRE, mâhniri, s. f. Faptul de a (se) mâhni; sentiment de întristare, îndurerare, amărăciune, supărare; mâhniciune. – V. mâhni.

MÂHNÍRE, mâhniri, s. f. Faptul de a (se) mâhni; sentiment de întristare, îndurerare, amărăciune, supărare; mâhniciune. – V. mâhni.

mâhnire sf [At: (a. 1648) GCR I, 133/35 / V: (reg) măcn~, mâg~ / Pl: ~ri / E: mâhni] 1 Întristare. 2 (Înv) Enervare. 3 (Bis; înv) Pocăire.

MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec.

MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec.

mâhni vr [At: PSALT. HUR. 50v/3, cf 120v/1 / Pzi: ~nesc / E: nct] 1 A se întrista. 2 (Înv; cu determinări în genitiv sau udp „despre”, „asupra”) A se mânia. 3 (Bis; înv) A se pocăi.

MÎHNÍ, mîhnesc, vb. IV. Tranz. A pricinui cuiva o supărare; a întrista, a îndurera. Parc-aș plînge viața toată Dac-aș ști că te-am mîhnit. COȘBUC, P. I 178. Niciodată plecarea lui Gheorghe la școală nu mîhnise casa atît de adînc. VLAHUȚĂ, O. A. I 120. Laudele lor, desigur, m-ar mîhni peste măsură. EMINESCU, O. I 141. ♦ Refl. A se întrista, a deveni trist. Cic, auzind moș Nichifor de aceasta, cumplit s-ar fi mîhnit în sufletul său. CREANGĂ, P. 110. Toderică se mîhnea că n-are vin mai bun. NEGRUZZI, S. I 82.

MÎHNÍRE, mîhniri, s. f. Întristare; tristețe. Catrina sta cu buzele strînse... legănîndu-și, în umbletul rădvanului, amarele ei mîhniri. SADOVEANU, Z. C. 327. Avea multe cuvinte de mîhnire în ziua aceea. BASSARABESCU, S. N. 54. Scump suvenir de fericire, Cu.glasul tău de nălucire Alungi ades a mea mîhnire. ALECSANDRI, T. I 183.

A MÂHNÍ ~ésc tranz. A face să se mâhnească; a amărî; a întrista; a scârbi. /Orig. nec.

A SE MÂHNÍ mă ~ésc intranz. (despre persoane) A deveni trist; a simți o durere sufletească; a se amărî; a se întrista; a se scârbi. /Orig. nec.

mâhnì v. a (se) întrista foarte. [Origină necunoscută].

măhnésc (est) și mîhnésc (vest) v. tr. (vsl. *mahnonti, mahati, a agita, a vîntura; sîrb. mahnuti, mahati, bg. mahnuvam, rus. mahnútĭ, mahátĭ). Întristez adînc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mâhníre s. f., g.-d. art. mâhnírii; pl. mâhníri

mâhníre s. f., g.-d. art. mâhnírii; pl. mâhníri

mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 mâhneáscă

mâhní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 sg. și pl. mâhneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÂHNÍRE s. 1. amărăciune, întristare, necaz, supărare, tristețe, (înv. și pop.) obidire, (pop.) obidă, (înv. și reg.) scârbă, (Transilv., Mold. și Bucov.) bănat, (înv.) mâhneală, mâhniciune, scârbie, (fig.) cătrănire. (Ți-a trecut ~?) 2. îndurerare, întristare, (fig.) rănire. (~ unei persoane.) 3. v. întristare. 4. v. posomoreală.

Mâhnire ≠ plăcere, veselie, voioșie

MÂHNÍ vb. 1. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scârbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) râvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai mâhnit pe tata cu vorbele tale.) 2. v. întrista. 3. v. posomorî.

arată toate definițiile

Intrare: mâhnire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mâhnire
  • mâhnirea
plural
  • mâhniri
  • mâhnirile
genitiv-dativ singular
  • mâhniri
  • mâhnirii
plural
  • mâhniri
  • mâhnirilor
vocativ singular
plural
Intrare: mâhni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mâhni
  • mâhnire
  • mâhnit
  • mâhnitu‑
  • mâhnind
  • mâhnindu‑
singular plural
  • mâhnește
  • mâhniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mâhnesc
(să)
  • mâhnesc
  • mâhneam
  • mâhnii
  • mâhnisem
a II-a (tu)
  • mâhnești
(să)
  • mâhnești
  • mâhneai
  • mâhniși
  • mâhniseși
a III-a (el, ea)
  • mâhnește
(să)
  • mâhnească
  • mâhnea
  • mâhni
  • mâhnise
plural I (noi)
  • mâhnim
(să)
  • mâhnim
  • mâhneam
  • mâhnirăm
  • mâhniserăm
  • mâhnisem
a II-a (voi)
  • mâhniți
(să)
  • mâhniți
  • mâhneați
  • mâhnirăți
  • mâhniserăți
  • mâhniseți
a III-a (ei, ele)
  • mâhnesc
(să)
  • mâhnească
  • mâhneau
  • mâhni
  • mâhniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mâhnire

etimologie:

  • vezi mâhni
    surse: DEX '98 DEX '09

mâhni

  • 1. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra.
    exemple
    • Parc-aș plînge viața toată Dac-aș ști că te-am mîhnit. COȘBUC, P. I 178.
      surse: DLRLC
    • Niciodată plecarea lui Gheorghe la școală nu mîhnise casa atît de adînc. VLAHUȚĂ, O. A. I 120.
      surse: DLRLC
    • Laudele lor, desigur, m-ar mîhni peste măsură. EMINESCU, O. I 141.
      surse: DLRLC
    • Cic, auzind moș Nichifor de aceasta, cumplit s-ar fi mîhnit în sufletul său. CREANGĂ, P. 110.
      surse: DLRLC
    • Toderică se mîhnea că n-are vin mai bun. NEGRUZZI, S. I 82.
      surse: DLRLC

etimologie: