lotri [At: ANON. CAR. / Pzi: ~resc / E: lotru] (Îvp) 1 vi A duce viață de lotru (1) Si: (pop) a tâlhări. 2-3 vr (A se face sau) a ajunge lotru (1).

loatră sf vz lotru

loitru sm vz lotru

lotru, loatră [At: (a. 1521) DOC. Î. (XVI), 95 / V: (înv) loit~ sm / Pl: ~ri, loatre / E: ns cf pn lotr] 1 smf (Îvp) Persoană care fură Si: hoț, tâlhar, (pop) lotrean¹, (pop) lotreț. 2 smf (Pfm; gmț) Ștrengar. 3 smf (Pop) Haiduc. 4 smf (Înv) Răufăcător. 5 a (Reg) Iute în mișcări Si: energic, sprinten, vioi. 6 a (Reg; mai ales d. copii) Neastâmpărat. 7 a (Reg) Care nu poate păstra un secret. 8 a (Reg) Flecar. 9 a (Reg) Isteț. 10 a (Reg) Șmecher. 11 a (Reg) Gospodar. 12 a (Reg) Vesel. 13 a (Reg) Frumos îmbrăcat. 14 a (Reg) Chipeș. 15 a (Reg; d. oameni) Mândru de cineva, de ceva sau de sine însuși Si: arogant, încrezut. 16 a (Reg; d. oameni) Orgolios. 17 a (Trs; d. câini) Sprinten. 18 a (Trs; d. câini) Rău. 19 a (Reg; d. câini) Bucuros. 20 a (Reg; d. vipere) Vicleană.

LOTRU, lotri, s. m. (Învechit și popular) Hoț (de codru, de drumul mare), bandit, tîlhar. Mari lotri cu nume temut Cercat-au pe zînă s-o fure. BENIUC, V. 85. Uite așa, domnule prefect... pot veni asupra lor niște lotri. SADOVEANU, P. M. 94. ♦ (Popular) Persoană isteață și șireată; ștrengar, șmecher. Un cîne fuge spăriet, Șuieră-un lotru de băiet. EMINESCU, O. IV 195.

lotru m. și a. 1. tălhar: lotrii stau la poartă OD.; 2. Mold. arțăgos (epitet dat mai ales haiducilor): lotrii, puișori de smei POP.; 3. Tr. ager, iute, viu. [Vechiu-rom. (document 1602) lotru, om fără căpătâiu = pol. LOTR, ștrengar, hoț (din nemț. Lotter)].

loátră, V. lotru.

lótru m. (sîrb. lotar, gen. lotra, haĭmana, bețivan; slovac loter, lotra, ceh. pol. lotr, d. germ. lotter, om leneș, de unde și ung. lator. V. lotroman). Vechĭ. Azĭ. Trans. Hoț, șarlatan. Mîndru, fudul. Suc. Vesel, vioĭ. – Fem. loatră.

lotru (înv., pop.) (desp. lo-tru) adj. m., s. m., pl. lotri; adj. f., s. f. loatră, pl. loatre

lotru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lotri; adj. f., s. f. loatră, pl. loatre

lotru s. m., adj. m. (sil. -tru), art. lotrul, pl. lotri, art. lotrii; f. sg. loatră, pl. loatre

lotru (lotri), s. m. – Hoț, bandit. Sl. lotrŭ (Miklosich, Fremdw., 106; Cihac, II, 176; Tiktin), cf. sb. lotar, slov. loter, ceh., pol. lotr. – Der. lotroman, s. m. (Trans. de V., bandit), cu suf. -man. Mag. lator poate să provină din rom. (Candrea, Elemente, 408).

lotri vb. IV. I intr. (înv. și pop.; despre oameni) 1 v. Tâlhări. 2 (în trecut) v. Haiduci. II tr. (compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică obiectul deposedării) v. Deposeda. Despuia. Jefui. Prăda. Spolia. Tâlhări.

LOTRU s. v. bandit, hoț, pungaș, tâlhar.

lotru, loatră s.m., s.f., adj. I 1 s.m. (în trecut; înv. și pop.) v. Haiduc. 2 s.m., s.f. (înv. și reg.) v. Hoț. Pungaș. 3 s.m. (reg.) v. Bandit. Tâlhar. 4 s.m. (jur.; înv.) v. Făptaș. Făptuitor. Infractor. Răufăcător. II adj. (reg.) 1 (despre ființe, mai ales despre oameni) v. Ager. Agil. Iute. Repede. Sprinten. Ușor². Vioi. Vivace. Zglobiu. 2 (despre oameni) v. Ager. Agil. Comprehensiv. Deștept. Dibaci. Inteligent. Iscusit. Isteț. Îndemânatic. Priceput. 3 (despre oameni) v. Șiret³. Șmecher. Viclean. 4 (despre ființe) v. Drăcos. Neastâmpărat. Nebun. Nebunatic. Sprințar. Vioi. Zăpăcit. Zbenguit². Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpăiat. Zvânturat. Zvânturatic. 5 (despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. Închipuit. Încrezut. Înfumurat. Îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumțios. Semeț. Suficient. Trufaș¹. Țanțoș. Vanitos.

lotru s. v. BANDIT. HOȚ. PUNGAȘ. TÎLHAR.

LOTRI vb. (Ban.) A face hoții; a deveni lotru. Lotresk. Latrocinor. Lotresku-mĕ. Lotro fio. AC, 351. Etimologie: lotru + suf. -i. Vezi și lotrame, lotrie, lotru. Cf. jăcui, tîlhui.

LOTRU s.m. (ȚR, Ban., Criș., Trans. S) Hoț, tîlhar. B: Atuncea iar să sculase niște lotri cu un domn despre Olt. LET. ȚR, 72^v; cf. LET. ȚR, 33^r, 33^v. C: Te faci gazdă de furi și de lotri. C 1692, 506^r. Lotru. Latro. AC, 351; cf. MCCR, 84. ◊ (Adjectival) Au fost un om foarte lotru si rău. S, 96^v. Etimologie: sl. lotrŭ, ceh., pol. lotr, scr. lotar, (gen.) lotra. Vezi și lotrame, lotri, lotrie. Cf. h î n s a r (1), j ă c a ș.

lótru, loatră, lotri, loatre, s.m.f. și adj. 1. Hoț, bandit, tâlhar. 2. (adj.) Glumeț, bun de gură, meșter la vorbă: „Cel mai lotru dintre ei devine pețitorul” (Calendar, 1980: 121). 3. Șmecher, tupeist: „Gura mé din ce-i făcută? / Dint-on măr și dint-o turtă, / Care-i lotru, o sărută” (Bilțiu, 2006: 51). 4. Isteț: „Am gândit io că-s judecători, da fata dumneatale-i mai loatră” (Bilțiu, 2007: 186). – Din sl. lotrǔ (Tiktin, după DER); cf. pol. lotr „ștrengar, hoț” (Șăineanu, MDA).

lotru, -i, s.m. – 1. Hoț, bandit, tâlhar. 2. (adj.) Glumeț, bun de gură, meșter la vorbă: „Cel mai lotru dintre ei devine pețitorul” (Calendar 1980: 121). – Din sl. lotrǔ.