6 intrări

Articole pe această temă:

40 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

locotenent sm [At: VĂCĂRESCUL, IST. 289 / V: (iuz) laitnant, leitenant, leoitenant, lietenant, lieutenant, liotenant, litinant, ~e, ~ninte, ~cult~, locumtenente, locutenente, locuținent, logotenente, lotenant / Pl: ~nți / E: it locotenente, lm locumtenens] 1 (Înv; îs) ~ domnesc Persoană care ținea locul unui demnitar Vz (înv) caimacam, regent. 2 (Înv) Reprezentant al unui domn român pe lângă Poarta otomană Si: (înv) chehaie. 3 Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior locotenentului-major, corespunzător ca funcție de bază comandantului de pluton Si: (înv) porucic. 4 (Pex) Persoană care are gradul de locotenent (3) Si: (înv) porucic. 5 (Îc) ~-major Grad de ofițer superior locotenentului și inferior căpitanului, corespunzător ca funcție de bază comandantului de pluton sau de companie. 6 (Pex) Persoană care are gradul de locotenent (5). 7 (Îc) ~-colonel Grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului Si: (înv) podpolcovnic. 8 (Pex) Persoană care are gradul de locotenent (7). Si: (înv) podpolcovnic. 9 (Înv; îc) ~-comandor Grad de ofițer din aviația sau marina militară, corespunzător gradului de maior. 10 (Înv) Persoană care avea gradul de locotenent (9).

LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior căpitanului; persoană care are acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. ◊ (Înv.) Locotenent-comandor = grad de ofițer din aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purta acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ținea locul unui demnitar. – Din it. locotenente.

LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior locotenentului-major; persoană care are acest grad. ◊ Locotenent-major = grad de ofițer superior locotenentului și inferior căpitanului; persoană care poartă acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. (Înv.); Locotenent-comandor = grad de ofițer în aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purtă acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ține locul unui demnitar. – Din it. locotenente.

LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad în armată, imediat superior gradului de sublocotenent; ofițer avînd acest grad. Locotenente... De-aici înainte avem de îndeplinit misiuni grele. CAMILAR, N. I 120. Te-am lăsat, locotenente. Așteaptă și alții. C. PETRESCU, Î. II 77. ◊ Locotenent-major = (grad de) ofițer mai mare decît locotenentul și mai mic decît căpitanul. Locotenent-colonel = (grad de) ofițer mai mare decît maiorul și mai mic decît colonelul. (Învechit) Locotenent-comandor = (grad de) ofițer din aviația sau marina militară echivalent cu maiorul. 2. (Învechit) Persoană care ține locul unui demnitar (domn, mitropolit etc.).

locotenént s. m., pl. locotenénți; abr. lt.

LOCOTENÉNT s. (MIL.) 1. (înv.) porucic, porușnic. 2. locotenent-colonel = (rusism înv.) podpolcovnic.

LOCOTENÉNT s.m. 1. Locțiitor. ♦ Comandant ajutor al unei mari unități din armata Romei antice. 2. Grad militar imediat superior gradului de sublocotenent; ofițer care are acest grad. ◊ Locotenent-major = grad de ofițer imediat superior locotenentului; locotenent-colonel = grad de ofițer imediat superior maiorului; (în trecut) locotenent-comandor = grad de ofițer din aviație sau marină, echivalent cu acela de maior din armata de uscat; cel care purta acest grad. [Cf. it. luogotenente, fr. lieutenant, lat. locum tenens].

LOCOTENÉNT s. m. 1. locțiitor. ◊ comandant ajutor al unei mari unități din armata Romei antice. 2. grad de ofițer imediat superior celui de sublocotenent. ♦ ~ -major = grad de ofițer imediat superior locotenentului; ~ -colonel = grad de ofițer imediat superior maiorului. (< it. locotenente)

LOCOTENÉNT ~ți m. Ofițer cu grad imediat superior sublocotenentului. * ~ major ofițer cu grad între locotenent și căpitan. ~-colonel ofițer cu grad între maior și colonel. /<it. locotenente

locotenent m. 1. locțiitor de Domn; 2. ofițer imediat sub un șef pe care îl suplinește în unele cazuri; 3. ofițer mai jos de căpitan: locotenent de artilerie; locotenent colonel, ofițer superior mai jos de colonel.

*locotenént m. (d. it. locotenente și luogotenente, d. luogo, loc, și tenente, care ține; fr. lieutenant. V. loc). Acela care ține locu altuĭa: locotenent de domn. Ofițer între sublocotenent și căpitan. Locotenent-colonel (pl. locotenențĭ-colonelĭ), ofițer între maĭor și colonel.

locotenente sm vz locotenent

locoteninte sm vz locotenent

locultenent sm vz locotenent

locumtenente sm vz locotenent

locutenente sm vz locotenent

locuținent sm vz locotenent

logotenente sm vz locotenent

arată toate definițiile

Intrare: locotenent
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • locotenent
  • locotenentul
  • locotenentu‑
plural
  • locotenenți
  • locotenenții
genitiv-dativ singular
  • locotenent
  • locotenentului
plural
  • locotenenți
  • locotenenților
vocativ singular
  • locotenentule
  • locotenente
plural
  • locotenenților
laitnant
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
locotenente
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
locoteninte
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
locultenent
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
locumtenente
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
locutenente
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
locuținent
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
logotenente
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
lotenant
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: căpitan-locotenent
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpitan-locotenent
  • căpitanul-locotenent
plural
  • căpitani-locotenenți
  • căpitanii-locotenenți
genitiv-dativ singular
  • căpitan-locotenent
  • căpitanului-locotenent
plural
  • căpitani-locotenenți
  • căpitanilor-locotenenți
vocativ singular
  • căpitanule-locotenent
plural
  • căpitanilor-locotenenți
Intrare: general-locotenent
general-locotenent substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • general-locotenent
  • generalul-locotenent
plural
  • generali-locotenenți
  • generalii-locotenenți
genitiv-dativ singular
  • general-locotenent
  • generalului-locotenent
plural
  • generali-locotenenți
  • generalilor-locotenenți
vocativ singular
plural
Intrare: locotenent-colonel
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • locotenent-colonel
  • locotenent-colonelul
plural
  • locotenenți-colonei
  • locotenenți-coloneii
genitiv-dativ singular
  • locotenent-colonel
  • locotenent-colonelului
plural
  • locotenenți-colonei
  • locotenenți-coloneilor
vocativ singular
  • locotenent-colonelule
plural
  • locotenenți-coloneilor
Intrare: locotenent-comandor
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • locotenent-comandor
  • locotenent-comandorul
plural
  • locotenenți-comandori
  • locotenenți-comandorii
genitiv-dativ singular
  • locotenent-comandor
  • locotenent-comandorului
plural
  • locotenenți-comandori
  • locotenenți-comandorilor
vocativ singular
  • locotenent-comandorule
plural
  • locotenenți-comandorilor
Intrare: locotenent-major
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • locotenent-major
  • locotenent-majorul
plural
  • locotenenți-majori
  • locotenenți-majorii
genitiv-dativ singular
  • locotenent-major
  • locotenent-majorului
plural
  • locotenenți-majori
  • locotenenți-majorilor
vocativ singular
  • locotenent-majorule
plural
  • locotenenți-majorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

general-locotenent

  • comentariu abreviere gen.-lt.
    surse: DOOM 2

etimologie: