6 intrări

39 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LINGUISTIC, -Ă s. f., adj. v. lingvistic.

LINGUISTIC, -Ă s. f., adj. v. lingvistic.

LINGVISTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ♦ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguistic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

limbistic, ~ă a [At: RUSSO, S. 43 / Pl: ~ici, ~ice / E: limbă + -istic] 1 Lingvistic.

linghistic, ~ă sf, a vz lingvistic

linguistic, ~ă sf, a vz lingvistic

lingvistic, ~ă [At: CUV. D. BĂTR. III, 15 / V: (iuz) ~ghi~, ~gui- / Pl: ~ici, ~ice / E: fr linguistique] 1 sf Știință care studiază limba (207), aspectele și legile ei de dezvoltare Si: (înv) limbistică (1). 2 sf (Îs) ~ matematică Disciplină care studiază fenomenele de limbă (207) cu mijloace matematice. 3 a Care aparține lingvisticii (1) Si: (înv) limbistic (2). 4 a Referitor la lingvistică (1) Si: (înv) limbistic (3). 5 a Specific lingvisticii (1) Si: (înv) limbistic (4). 6 a De lingvistică (1) Si: (înv) limbistic (5). 7 a Care aparține limbii Si: (înv) limbistic (6). 8 a Referitor la limbă Si: (înv) limbistic (7). 9 a Specific limbii Si: (înv) limbistic (8). 10 a De limbă Si: (înv) limbistic (9).

LINGVISTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ◊ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguistic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.[1]

  1. Var. (înv.) limbistică LauraGellner

LIMBISTICĂ s. f. v. lingvistică.

LIMBISTICĂ s. f. v. lingvistică.

LINGVISTIC, -Ă, lingvistici, -e, adj. Referitor la lingvistică, de lingvistică. Studii lingvistice. Cercetări lingvistice.Încă din veacul al XIX-lea, unii oameni de știință romîni s-au format la școlile lingvistice din Rusia. L. ROM. 1953, nr. 5, 8. – Variantă: (învechit) limbistic, -ă (RUSSO, O. 57) adj.

LINGVISTICĂ, lingvistici, s. f. Știința care studiază limba și legile ei de dezvoltare. Lucrările tovarășului Stalin cu privire la problemele lingvisticii dau cercetării științifice o temeinică fundamentare filozofică și largi perspective de activitate științifică creatoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 297, 3/5. Înarmată cu concepția materialist-dialectică, lingvistica din țara noastră își desfășoară din plin activitatea. L. ROM. 1955, nr. 5, 9. Lingvistica s-a putut constitui ca știință independentă numai datorită faptului că limba are trăsăturile ei specifice și legile ei proprii de dezvoltare. MACREA, F. 14. ♦ Activitate în cadrul acestei științe. Lingvistica sovietică se găsește astăzi într-o etapă de mare înflorire. L. ROM. 1953, nr. 1, 15. – Variantă: (învechit) limbistică (ODOBESCU, S. II 349) s. f.

LINGVISTICĂ, lingvistici, s. f. Știința care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. [Var.: (înv.) limbistică s. f.] – Fr. linguistique.[1]

  1. Var. linguistică LauraGellner

LINGUISTIC, -Ă adj. v. lingvistic.

LINGUISTICĂ s.f. v. lingvistică.

LINGVISTIC, -Ă adj. Referitor la lingvistică. [Var. linguistic, -ă adj. / cf. fr. linguistique].

LINGVISTICĂ s.f. Știință care studiază limba și legile ei de dezvoltare. ◊ Lingvistică matematică = disciplină care studiază fenomenele de limbă cu mijloace matematice. [Gen. -cii, var. linguistică s.f. / cf. fr. linguistique].[1]

  1. Var. (înv.) limbistică LauraGellner

LINGVISTIC, -Ă I. adj. referitor la lingvistică. II. s. f. știință care studiază limba și legile ei de dezvoltare. ♦ ~ generală = disciplină care studiază faptele de limbă din perspectiva trăsăturilor comune mai multor limbi; ~ comparativă = disciplină care studiază comparativ concordanțele fonetice, semantice și gramaticale din mai multe limbi; ~ matematică = disciplină care studiază fenomenele de limbă cu mijloace matematice; ~ structurală = disciplină care studiază relațiile dintre elementele limbii și caracterul sistematic al acesteia. ◊ glotologie. (< fr. linguistique)

LINGVISTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de lingvistică; propriu lingvisticii. Studiu ~. [Sil. lin-gvis-] /<fr. linguistique[1]

  1. Var.: linguistic LauraGellner

LINGVISTICĂ f. Stiință care studiază limba și legile ei de dezvoltare. [G.-D. lingvisticii] /<fr. linguistique, it. linguistica[1]

  1. Var. linguistică, (înv.) limbistică LauraGellner

linguistică f. studiul principiilor și raporturilor diferitelor limbi (mai ales inculte).

*limbíst și -ístică, V. linghist.

*linghístic, -ă adj. (fr. linguistique). Relativ la studiu științific al limbilor: studiĭ linghistice. S. f., pl. ĭ. Studiu științific al limbilor. – Fals limbistic. V. filologie.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

lingvistic adj. m., pl. lingvistici; f. lingvistică, pl. lingvistice

lingvistică s. f., g.-d. art. lingvisticii; pl. lingvistici

lingvistic adj. m., pl. lingvistici; f. lingvistică, pl. lingvistice

lingvistică s. f., g.-d. art. lingvisticii; pl. lingvistici

lingvistic adj. m., pl. lingvistici; f. sg. lingvistică, pl. lingvistice[1]

  1. Var.: linguistic LauraGellner

lingvistică s. f., g.-d. art. lingvisticii; pl. lingvistici[1]

  1. Var. linguistică, (înv.) limbistică LauraGellner

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

semn lingvistic Termen fundamental în orice știință a limbajului, utilizat cu accepții mai mult sau mai puțin diferite: ♦ reuniunea celor două laturi, semnificant și semnificat; ♦ relația dintre semnificant și semnificat; ♦ în interpretări mai izolate, semnul se reduce la semnificant;

ARBITRARUL SEMNULUI LINGVISTIC s. n. (< fr. l’arbitraire du signe linguistique): (în concepția saussuriană) lipsa de legătură dintre conținutul exprimat de semnul lingvistic (v.) și forma sa (forma semnului este întâmplătoare în raport cu conținutul acestuia, nu depinde de el).

ATLAS LINGVISTIC s. n. + adj. (cf. fr. atlas linguistique): corpus(colecție)de hărți lingvistice prezentate fie în ordinea alfabetică a cuvintelor-titlu, fie în ordinea întrebărilor din chestionarul folosit la culegerea materialului, fie pe sfere semantice etc. A.l. poate fi publicat într-unul sau în mai multe volume. El poate cuprinde: o introducere (expunere de principii), transcrierea fonetică utilizată, hărți introductive, hărți propriu-zise, material necartografiat (sub formă de liste) și hărți interpretative (analitice și sintetice). După natura materialului înfățișat, a.l. sunt de mai multe feluri: fonetice, fonologice, lexicale și morfologice. După întinderea domeniului explorat ele sunt: regionale (cum este Noul atlas lingvistic român – NALR), naționale (cum este Atlasul lingvistic român – ALR), zonale (cum este Atlasul lingvistic mediteranean – ALM) și continentale (cum este Atlasul lingvistic ai Europei – ALE). De obicei, a.l. regionale elaborate în prezent sunt și atlase etnografice, datorită datelor de acest gen pe care le cuprind. În general, a.l. au un caracter onomasiologic, în sensul că hărțile prezintă termenii folosiți pentru denumirea anumitor noțiuni; câteva hărți din aceste a.l. sunt hărți semasiologice (prezintă sensurile unor cuvinte și expresii, mai ales arhaice). În mod obișnuit, anchetatorii sunt și autori ai a.l. Sunt recunoscute ca modele ale genului următoarele a.l.: Atlas linguistique de la France (ALF) („Atlas lingvistic al Franței”) de Jules Gilliéron și Edmond Edmont (1902-1910) pe baza anchetei dialectale efectuate între 1897-1901 de Edmont în 639 de localități, cu un chestionar de 1400 de cuvinte și fraze; Sprachatlas von Nord- und Mitteldeutschland („Atlas lingvistic al Germaniei de Nord și de Centru”), primele 6 hărți, de G. Wenker (1881), pe baza unui chestionar de 40 de fraze-test, în 4.000 de localități anchetate. Primul a.l. românesc (fonetic) este Lingvistischer Atlas des dacorumänischen Sprachgebietes („Atlas lingvistic al graiurilor dacoromâne”), Leipzig, 1909, de Gustav Weigand, realizat prin anchete pe teren, întreprinse între 1896 și 1909, cu un chestionar de 114 cuvinte, care a permis atunci înregistrarea celor mai importante particularități de pronunțare ale graiurilor românești. Au urmat apoi Atlasul lingvistic român (ALR), publicat de Muzeul limbii române din Cluj, Partea I (ALR I) de Sever Pop, Vol. I, Cluj, 1938 și Vol. II, Sibiu – Leipzig, 1942, iar Partea a II-a (ALR II) de Emil Petrovici, Vol. I, Sibiu – Leipzig, 1940; Micul atlas lingvistic român (ALRM), publicat de Muzeul limbii române din Cluj, Partea I (ALRM I), Vol. I de Sever Pop, Cluj – Brașov, 1938, iar Partea a II-a (ALRM II), Vol. I de Emil Petrovici, Sibiu – Leipzig, 1940; Atlasul lingvistic român, Serie nouă (ALR, s. n.) întocmit de Institutul de lingvistică al Filialei din Cluj a Academiei Române, sub redacția lui Emil Petrovici, Vol. I și II, 1956, și Vol. III, 1962; Micul atlas lingvistic român, Serie nouă (ALRM, s. n.) întocmit de Institutul de lingvistică al Filialei din Cluj a Academiei Române, 1956, sub redacția lui Emil Petrovici; Atlasul lingvistic român, Partea II (ALR II). Serie nouă, Voi. IV, București, EA, 1965 și Vol. V, București, EA, 1966, ambele sub redacția lui Emil Petrovici; Micul atlas lingvistic român, Partea II (ALRM II), Serie nouă, Vol. II și III, București, EA, 1967, sub redacția lui Emil Petrovici; Noul atlas lingvistic român pe regiuni. I. Oltenia, de Teofil Teaha, Ionică Ion și Valeriu Rusu, sub redacția lui Boris Cazacu, București, 1967; Atlasul lingvistic român, Serie nouă, Partea II, Vol. VI, sub redacția lui Emil Petrovici, București, 1969; Atlasul lingvistic pe regiuni. Maramureș, Institutul de lingvistică al Filialei Cluj a Academiei Române, de Petru Neiescu, Grigore Rusu, Ionel Stan, București, 1969; Noul atlas lingvistic pe regiuni. Oltenia. II, de Teofil Teaha, Ionică Ion și Valeriu Rusu, Centrul de cercetări fonetice și dialectale al Academiei Române, București, EA, 1970; Atlasul lingvistic român Serie nouă; Verbul, Institutul de lingvistică din Cluj al Filialei Academiei Române, Vol. VII, Cluj-Napoca, EA, 1972.; Noul atlas lingvistic pe regiuni. Oltenia. III, de Teofil Teaha, Ionică Ion și Valeriu Rusu, sub redacția lui Boris Cazacu, Centrul de cercetări fonetice și dialectale al Academiei Române; București, EA, 1974; Noul atlas lingvistic român pe regiuni. Banat I, sub redacția lui Petru Neiescu, Institutul de lingvistică din Cluj, Cluj-Napoca, EA, 1980; Noul atlas lingvistic român pe regiuni. Banat. Date despre localități și informatori, de Eugen Beltechi, Ioan Faiciuc și Nicolae Mocanu, sub conducerea lui Petru Neiescu, Cluj-Napoca, 1980; Noul atlas lingvistic român pe regiuni, Oltenia IV, de Teofil Teaha, Ion Ionică și Valeriu Rusu, București, EA, 1980; Micul atlas lingvistic român, Partea II (ALRM II), Serie nouă, Vol. IV, Institutul de lingvistică din Cluj. Redactor principal: Ioan Pătruț. Redactori: Doina Grecu, Ion Marin și Rodica Orza, București, EA, 1981; Noul atlas lingvistic pe regiuni. Oltenia. V., de Teofil Teaha, Ion Ionică și Valeriu Rusu, București, EA, 1984; Noul atlas lingvistic al României. Moldova și Bucovina. Vol. I, de Vasile Arvinte, Stelian Dumistrăcel, Ion A. Florea, Ion Nuță și Adrian Turculeț, București, EA, 1987; Noul atlas lingvistic al României. Moldova și Bucovina. Date despre localități și informatori, de Vasile Arvinte, Stelian Dumistrăcel, Ion A. Florea, Ion Nuță și Adrian Turculeț, București, EA, 1987; Atlasul lingvistic român. Transilvania. Date despre localități și informatori, de Grigore Rusu, Viorel Bidian și Dumitru Loșonți, București, EA, 1992; Noul atlas lingvistic român pe regiuni. Moldova și Bucovina. Texte dialectale, Vol. I, Partea I. Culese de Stelian Dumistrăcel și publicate de Doina Hreapcă și Ion-Horia Bârleanu, Iași, EA, 1993; Atlasul lingvistic român pe regiuni. Transilvania (I), de Grigore Rusu, Viorel Bidian și Dumitru Loșonți, București, EA, 1993.

LINGVISTIC, -Ă adj. (cf. fr. linguistique): în sintagmele curent lingvistic, dicționar lingvistic, lege lingvistică, tabu lingvistic, teorie lingvistică și termen lingvistic (v.).

LINGVISTlCĂ s. f. (< adj. lingvistic, -ă, cf. fr. linguistique): știință care studiază limba și legile ei de dezvoltare, problemele fundamentale ale acesteia, operând cu noțiunile de lege, metodă, schimbare, cauză, condiție etc. Este o componentă a filologiei. ◊ ~ generală: disciplină care studiază faptele de limbă din perspectiva trăsăturilor comune mai multor limbi (înrudite sau neînrudite). L. generală studiază: originea limbii, legătura dintre limbă și gândire, legătura dintre limbă și societate, caracterul sistematic al limbii, legile de dezvoltare a limbii, rolul analogiei în limbă, clasificarea limbilor, ramificațiile teritoriale și sociale ale limbii, limba literară și stilurile ei funcționale, metodele de cercetare în lingvistică, cele mai generale trăsături ale foneticii, lexicului și gramaticii etc. În l. românească s-au remarcat în acest domeniu: Al. Graur, Lucia Wald, Elena Slave, Sorin Stati etc. ◊ ~ specială: disciplină care studiază faptele de limbă ale unor domenii restrânse, prin aplicarea conceptelor de lingvistică generală (cum ar fi studiul straturilor lingvistice care dau fizionomia unei limbi în diferitele ei etape de dezvoltare). ◊ ~ diacronică (istorică): disciplină care studiază istoric faptele de limbă, adică în evoluția lor. ◊ ~ sincronică (descriptivă): disciplină care studiază faptele de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat, fără a mai ține seama de fazele anterioare. ◊ ~ comparată (comparativă): disciplină care studiază comparativ mai multe limbi (concordanțele fonetice, semantice și gramaticale) pentru a putea explica legăturile istorice dintre ele (mai ales cele de înrudire), cauzele dezvoltării lor paralele, diferențierea și influențele reciproce în cursul istoriei lor. ◊ ~ matematică: disciplină care studiază limba cu mijloace matematice. Ea se ocupă de aspectele algebrice, cantitative și formale ale fenomenelor de limbă. ◊ ~ structuralistă (structurală): disciplină care studiază relațiile dintre elementele limbii și caracterul sistematic al acesteia, independent de sensurile cuvintelor și de istoria societății. ◊ ~ veche: totalitatea preocupărilor lingvistice neorganizate, manifestate în antichitate de vechii indieni, de vechii greci și de romani, în evul mediu de arabi și în perioada Renașterii de europeni (interes pentru studiul limbilor europene și al limbilor indigene din colonii), fără concepții și metode riguroase de cercetare. ◊ ~ modernă: disciplină care se bazează pe un ansamblu organizat de cunoștințe veridice despre limbă și de principii și metode științifice de cercetare. Ea a luat naștere în primul sfert al secolului al XIX-lea, odată cu cercetările istorice și comparative (v. și curent, gramatică). ◊ ~ aplicată: disciplină care studiază aplicațiile cercetărilor lingvistice la domenii practice – în predarea limbilor, în lexicografie, în traducere (inclusiv cu calculatoare), în patologie, în terapia vorbirii etc. Se întrepătrunde cu sociolingvistica, stilistica și teoria informației. ◊ ~ etnografică: disciplină care studiază contextul fizic și cultural al unei comunități de limbi. Studiile sunt realizate de antropologi care folosesc tehnicile cercetării pe teren, pentru a descrie contextele situaționale ale actelor de vorbire. ◊ ~ antropologică: disciplină care folosește tehnicile speciale de cercetare din domeniile antropologiei și lingvisticii, pentru a studia limbile naturale în mediul lor social (limba nu poate fi separată de contextul social). Printre cei mai cunoscuți reprezentanți ai lingvisticii românești amintim pe următorii: Vasile Arvinte, Andrei Avram, Mioara Avram, George Beldescu, Silviu Berejan, Gheorghe Bolocan, Grigore Brâncuș, Marin Bucă, Gheorghe Bulgăr, Petre Cancel, Traian Cantemir, Theodor Capidan, Matilda Caragiu-Marioțeanu, Dumitru Chițoran, Alexandru Cihac, Fulvia Ciobanu, Nicolae Corlăteanu, Eugen Coșeriu, Ion Coteanu, Teodora Cristea, Ion Diaconescu, Paula Diaconescu, Florica Dimitrescu, C. Dimitriu, Lucia Djamo-Diaconiță, Gh. N. Dragomirescu, Arcadie Evdoșenko, Ivan Evseev, Dorin Gămulescu, Ștefan Giosu, George Giuglea, Sanda Golopenția-Eretescu, Alexandru Graur, Victor V. Grecu, Ioan Guția, Valeria Guțu-Romalo, Finuța Hasan, Theodor Hristea, Maria Iliescu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Dumitru Irimia, Ion Ionică, Gavril Istrate, George Ivănescu, Bela Kelemen, Francisc Kiraly, Dimitrie Macrea, Mihaela Mancaș-Zamfir, Constant Maneca, Maria Manoliu-Manea, Lucreția Mareș, Ioan C. Massim, Ion Mării, Paul Miclău, Maria Nagy, Petru Neiescu, Aurel Nicolescu, Alexandru Niculescu, Gabriela Pană-Dindelegan, Tache Papahagi, Giorge Pascu, Ioan Pătruț, Emil Petrovici, Alexandru Philippide, Sever Pop, Iosif Popovici, Aron Pumnul, C-tin Racoviță, I. Rizescu, Valeriu Rusu, Marius Sala, August Scriban, Vasile Scurtu, Mircea Seche, Luiza Seche, Elena Sfârlea, Tatiana Slama-Cazacu, Elena Slave, Dan Slușanschi, Ionel Stan, Szabo Attila, Szabo Zoltan, Vasile Șerban, Ion Șiadbei, Flora Șuteu, Valeriu Șuteu, Teofil Teaha, Hariton Tiktin, Romulus Todoran, Gheorghe Tohăneanu, Mariana Tuțescu, Victor Vascenco, Emanuel Vasiliu, Laura Vasiliu, Anton Vraciu, Magdalena Vulpe, Lucia Wald, Mircea Zdrenghea, Petru Zugun și mulți alții.

STRATIGRAFIE LINGVISTICĂ s. f. + adj. (cf. fr. stratigraphie linguistique): dispunere pe o axă verticală în perspectivă cronologică (în evoluție) sau socială a unor fapte de limbă, subsisteme sau sisteme lingvistice. În studierea unui idiom, perspectiva stratigrafică este complementară cu perspectiva geografică sau spațială. Ea poate fi aplicată pe o hartă lingvistică ce înfățișează sincronic faptele înregistrate într-un anumit teritoriu: se trasează arii arhaice și arii inovatoare care reprezintă faze diferite de evoluție a unui anumit fenomen lingvistic.

ȘCOALĂ LINGVISTICĂ s. f. + adj. (cf. bg., scr. škola, pol. szkola, rus. škola, lat. schola + fr. linguistique): v. curent.

TABU LINGVISTIC s. n. + adj. (< fr. tabou linguistique, cf. polinez. tabu < ta „sacru”, „sfințit” + bu „foarte”): tip de interdicție de vocabular care duce la înlocuirea unui cuvânt cu un altul sau cu o perifrază metaforică ori cu o variantă formală, datorită unor motive mistico-religioase sau de pudoare; în acest caz, vorbitorii consideră cuvântul fie „sacru”, fie indecent. Există deci un t.l. pozitiv și un t.l. negativ (v. interdicție de vocabular).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CERCUL LINGVISTIC DE LA PRAGA, școală lingvistică structuralistă înființată în 1926. Reprezentanți: N. Mathesius, N.S. Trubetzkoy, R. Jakobson. A.I. Isacenco ș.a. V. structuralism.

LINGVÍSTIC, -Ă (< fr.) s.f, adj. 1. S. f. Știință care studiază limba și legile ei de dezvoltare. Preocupări privind limba au apărut încă din Antichitate, în India (Pānini), Grecia (Aristotel) sau Roma antică. În Evul Mediu asemenea preocupări se găsesc mai ales la arabi. Din perioada Renașterii datează interesul pentru studiul limbilor europene, iar expansiunea colonială a dus la studierea, din motive practice, a limbilor indigene. L. ca știință s-a constituit în primul sfert al sec. 19, când s-au pus bazele cercetării istorice și comparative a limbilor (W. Jones, K.K. Rask, W. Humboldt, Fr. Bopp, frații Grimm ș.a.). În a doua jumătate a sec. 19 a luat naștere școala neogramatică. La începutul sec. 20 apar noi metode de cercetare: geografia lingvistică și fonetica experimentală; apar noi școli, cum sunt cea neolingvistică (B. Croce, M. Bartoli), funcțională (Cercul lingvistic de la Praga), generală (F. de Saussure). Dintre curentele lingvistice moderne mai importante sunt: structuralismul, semanticismul, lingvistica matematică, glosematica, transformaționismul. Discipline și domenii ale lingvisticii sunt: fonetica, fonologia, gramatica (morfologia și sintaxa), lexicologia, frazeologia, istorii limbii, dialectologia, stilistica ș.a. În cadrul l. se disting numeroase ramuri: psiholingvistica, sociolingvistica, geolingvistica ș.a. ◊ L. generală = studiul faptelor de limbă privite din punctul de vedere al trăsăturilor comune mai multor limbi (înrudite sau neînrudite). ◊ L. diacronică (sau istorică) = studiul faptelor dintr-o limbă sau din mai multe limbi privite în evoluția lor. ◊ L. sincronică (sau descriptivă) = studiul unei limbi așa cum se prezint ea la un moment dat, fără luarea în considerație a fazelor anterioare. ◊ L. comparativă = studiul comparativ al concordanțelor fonetice, semantice și gramaticale din mai multe limbi, urmărind explicarea legăturilor lor istorice, cercetarea cauzelor dezvoltării lor paralele, a diferențierii și a influenței lor reciproce în cursul istoriei. ◊ L. matematică = disciplină care studiază limba cu mijloace matematice, ocupându-se de aspectele algebrice, cantitative și formale ale fenomenelor de limbă. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică.

Intrare: arbitrarul semnului lingvistic
arbitrarul semnului lingvistic substantiv neutru articulat
substantiv neutru compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arbitrarul semnului lingvistic
plural
  • arbitrarurile semnului lingvistic
genitiv-dativ singular
  • arbitrarului semnului lingvistic
plural
  • arbitrarurilor semnului lingvistic
vocativ singular
plural
Intrare: lingvistic
lingvistic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lingvistic
  • lingvisticul
  • lingvisticu‑
  • lingvistică
  • lingvistica
plural
  • lingvistici
  • lingvisticii
  • lingvistice
  • lingvisticele
genitiv-dativ singular
  • lingvistic
  • lingvisticului
  • lingvistice
  • lingvisticei
plural
  • lingvistici
  • lingvisticilor
  • lingvistice
  • lingvisticelor
vocativ singular
plural
limbistic adjectiv
adjectiv (A10)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • limbistic
  • limbisticul
  • limbistică
  • limbistica
plural
  • limbistici
  • limbisticii
  • limbistice
  • limbisticele
genitiv-dativ singular
  • limbistic
  • limbisticului
  • limbistice
  • limbisticei
plural
  • limbistici
  • limbisticilor
  • limbistice
  • limbisticelor
vocativ singular
plural
linguistic adjectiv
adjectiv (A10)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • linguistic
  • linguisticul
  • linguisticu‑
  • linguistică
  • linguistica
plural
  • linguistici
  • linguisticii
  • linguistice
  • linguisticele
genitiv-dativ singular
  • linguistic
  • linguisticului
  • linguistice
  • linguisticei
plural
  • linguistici
  • linguisticilor
  • linguistice
  • linguisticelor
vocativ singular
plural
linghistic
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: lingvistică
lingvistică substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lingvistică
  • lingvistica
plural
  • lingvistici
  • lingvisticile
genitiv-dativ singular
  • lingvistici
  • lingvisticii
plural
  • lingvistici
  • lingvisticilor
vocativ singular
plural
limbistică substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • limbistică
  • limbistica
plural
  • limbistici
  • limbisticile
genitiv-dativ singular
  • limbistici
  • limbisticii
plural
  • limbistici
  • limbisticilor
vocativ singular
plural
linguistică substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • linguistică
  • linguistica
plural
  • linguistici
  • linguisticile
genitiv-dativ singular
  • linguistici
  • linguisticii
plural
  • linguistici
  • linguisticilor
vocativ singular
plural
Intrare: stratigrafie lingvistică
stratigrafie lingvistică substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stratigrafie lingvistică
  • stratigrafia lingvistică
plural
  • stratigrafii lingvistice
  • stratigrafiile lingvistice
genitiv-dativ singular
  • stratigrafii lingvistice
  • stratigrafiei lingvistice
plural
  • stratigrafii lingvistice
  • stratigrafiilor lingvistice
vocativ singular
plural
Intrare: școală lingvistică
școală lingvistică substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • școală lingvistică
  • școala lingvistică
plural
  • școli lingvistice
  • școlile lingvistice
genitiv-dativ singular
  • școli lingvistice
  • școlii lingvistice
plural
  • școli lingvistice
  • școlilor lingvistice
vocativ singular
plural
Intrare: tabu lingvistic
tabu lingvistic substantiv neutru
substantiv neutru compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tabu lingvistic
  • tabuul lingvistic
plural
  • tabuuri lingvistice
  • tabuurile lingvistice
genitiv-dativ singular
  • tabu lingvistic
  • tabuului lingvistic
plural
  • tabuuri lingvistice
  • tabuurilor lingvistice
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

lingvistic, lingvisticăadjectiv

  • 1. Care aparține lingvisticii, privitor la lingvistică. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Studii lingvistice. Cercetări lingvistice. DLRLC
    • format_quote Încă din veacul al XIX-lea, unii oameni de știință romîni s-au format la școlile lingvistice din Rusia. L. ROM. 1953, nr. 5, 8. DLRLC
etimologie:

lingvistică, lingvisticisubstantiv feminin

  • 1. Știință care studiază limba și legile ei de dezvoltare. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Lucrările tovarășului Stalin cu privire la problemele lingvisticii dau cercetării științifice o temeinică fundamentare filozofică și largi perspective de activitate științifică creatoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 297, 3/5. DLRLC
    • format_quote Înarmată cu concepția materialist-dialectică, lingvistica din țara noastră își desfășoară din plin activitatea. L. ROM. 1955, nr. 5, 9. DLRLC
    • format_quote Lingvistica s-a putut constitui ca știință independentă numai datorită faptului că limba are trăsăturile ei specifice și legile ei proprii de dezvoltare. MACREA, F. 14. DLRLC
    • 1.1. Activitate în cadrul acestei științe. DLRLC
      • format_quote Lingvistica sovietică se găsește astăzi într-o etapă de mare înflorire. L. ROM. 1953, nr. 1, 15. DLRLC
    • 1.2. Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. DEX '09 MDN '00
    • 1.3. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. DEX '09
    • 1.4. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. DEX '09
    • 1.5. Lingvistică matematică = disciplină care studiază fenomenele de limbă cu mijloace matematice. DN
    • 1.6. Lingvistică comparativă = disciplină care studiază comparativ concordanțele fonetice, semantice și gramaticale din mai multe limbi. MDN '00
    • 1.7. Lingvistică structurală = disciplină care studiază relațiile dintre elementele limbii și caracterul sistematic al acesteia. MDN '00
    • 1.8. Glotologie. MDN '00
      sinonime: glotologie
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.