22 de definiții pentru lingvistică
din care- explicative (16)
- morfologice (4)
- specializate (1)
- enciclopedice (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
LINGVISTICĂ, lingvistici, s. f. Știința care studiază limba și legile ei de dezvoltare. Lucrările tovarășului Stalin cu privire la problemele lingvisticii dau cercetării științifice o temeinică fundamentare filozofică și largi perspective de activitate științifică creatoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 297, 3/5. Înarmată cu concepția materialist-dialectică, lingvistica din țara noastră își desfășoară din plin activitatea. L. ROM. 1955, nr. 5, 9. Lingvistica s-a putut constitui ca știință independentă numai datorită faptului că limba are trăsăturile ei specifice și legile ei proprii de dezvoltare. MACREA, F. 14. ♦ Activitate în cadrul acestei științe. Lingvistica sovietică se găsește astăzi într-o etapă de mare înflorire. L. ROM. 1953, nr. 1, 15. – Variantă: (învechit) limbistică (ODOBESCU, S. II 349) s. f.
LINGVISTICĂ, lingvistici, s. f. Știința care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. [Var.: (înv.) limbistică s. f.] – Fr. linguistique.[1]
- Var. linguistică — LauraGellner
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de deka_u
- acțiuni
LINGVISTICĂ s.f. Știință care studiază limba și legile ei de dezvoltare. ◊ Lingvistică matematică = disciplină care studiază fenomenele de limbă cu mijloace matematice. [Gen. -cii, var. linguistică s.f. / cf. fr. linguistique].[1]
- Var. (înv.) limbistică — LauraGellner
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
LINGVISTICĂ f. Stiință care studiază limba și legile ei de dezvoltare. [G.-D. lingvisticii] /<fr. linguistique, it. linguistica[1]
- Var. linguistică, (înv.) limbistică — LauraGellner
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
LINGUISTIC, -Ă s. f., adj. v. lingvistic.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de gall
- acțiuni
LINGUISTIC, -Ă s. f., adj. v. lingvistic.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cornel
- acțiuni
LINGVISTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ♦ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguistic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
linghistic, ~ă sf, a vz lingvistic
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
linguistic, ~ă sf, a vz lingvistic
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
lingvistic, ~ă [At: CUV. D. BĂTR. III, 15 / V: (iuz) ~ghi~, ~gui- / Pl: ~ici, ~ice / E: fr linguistique] 1 sf Știință care studiază limba (207), aspectele și legile ei de dezvoltare Si: (înv) limbistică (1). 2 sf (Îs) ~ matematică Disciplină care studiază fenomenele de limbă (207) cu mijloace matematice. 3 a Care aparține lingvisticii (1) Si: (înv) limbistic (2). 4 a Referitor la lingvistică (1) Si: (înv) limbistic (3). 5 a Specific lingvisticii (1) Si: (înv) limbistic (4). 6 a De lingvistică (1) Si: (înv) limbistic (5). 7 a Care aparține limbii Si: (înv) limbistic (6). 8 a Referitor la limbă Si: (înv) limbistic (7). 9 a Specific limbii Si: (înv) limbistic (8). 10 a De limbă Si: (înv) limbistic (9).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
LINGVISTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ◊ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguistic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.[1]
- Var. (înv.) limbistică — LauraGellner
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de romac
- acțiuni
LIMBISTICĂ s. f. v. lingvistică.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
LIMBISTICĂ s. f. v. lingvistică.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
LINGUISTICĂ s.f. v. lingvistică.
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
LINGVISTIC, -Ă I. adj. referitor la lingvistică. II. s. f. știință care studiază limba și legile ei de dezvoltare. ♦ ~ generală = disciplină care studiază faptele de limbă din perspectiva trăsăturilor comune mai multor limbi; ~ comparativă = disciplină care studiază comparativ concordanțele fonetice, semantice și gramaticale din mai multe limbi; ~ matematică = disciplină care studiază fenomenele de limbă cu mijloace matematice; ~ structurală = disciplină care studiază relațiile dintre elementele limbii și caracterul sistematic al acesteia. ◊ glotologie. (< fr. linguistique)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
linguistică f. studiul principiilor și raporturilor diferitelor limbi (mai ales inculte).
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*limbíst și -ístică, V. linghist.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*linghístic, -ă adj. (fr. linguistique). Relativ la studiu științific al limbilor: studiĭ linghistice. S. f., pl. ĭ. Studiu științific al limbilor. – Fals limbistic. V. filologie.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
lingvistică s. f., g.-d. art. lingvisticii; pl. lingvistici
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
lingvistică s. f., g.-d. art. lingvisticii; pl. lingvistici
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
lingvistică s. f., g.-d. art. lingvisticii; pl. lingvistici[1]
- Var. linguistică, (înv.) limbistică — LauraGellner
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
lingvistică, gen. lingvisticii
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
LINGVISTlCĂ s. f. (< adj. lingvistic, -ă, cf. fr. linguistique): știință care studiază limba și legile ei de dezvoltare, problemele fundamentale ale acesteia, operând cu noțiunile de lege, metodă, schimbare, cauză, condiție etc. Este o componentă a filologiei. ◊ ~ generală: disciplină care studiază faptele de limbă din perspectiva trăsăturilor comune mai multor limbi (înrudite sau neînrudite). L. generală studiază: originea limbii, legătura dintre limbă și gândire, legătura dintre limbă și societate, caracterul sistematic al limbii, legile de dezvoltare a limbii, rolul analogiei în limbă, clasificarea limbilor, ramificațiile teritoriale și sociale ale limbii, limba literară și stilurile ei funcționale, metodele de cercetare în lingvistică, cele mai generale trăsături ale foneticii, lexicului și gramaticii etc. În l. românească s-au remarcat în acest domeniu: Al. Graur, Lucia Wald, Elena Slave, Sorin Stati etc. ◊ ~ specială: disciplină care studiază faptele de limbă ale unor domenii restrânse, prin aplicarea conceptelor de lingvistică generală (cum ar fi studiul straturilor lingvistice care dau fizionomia unei limbi în diferitele ei etape de dezvoltare). ◊ ~ diacronică (istorică): disciplină care studiază istoric faptele de limbă, adică în evoluția lor. ◊ ~ sincronică (descriptivă): disciplină care studiază faptele de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat, fără a mai ține seama de fazele anterioare. ◊ ~ comparată (comparativă): disciplină care studiază comparativ mai multe limbi (concordanțele fonetice, semantice și gramaticale) pentru a putea explica legăturile istorice dintre ele (mai ales cele de înrudire), cauzele dezvoltării lor paralele, diferențierea și influențele reciproce în cursul istoriei lor. ◊ ~ matematică: disciplină care studiază limba cu mijloace matematice. Ea se ocupă de aspectele algebrice, cantitative și formale ale fenomenelor de limbă. ◊ ~ structuralistă (structurală): disciplină care studiază relațiile dintre elementele limbii și caracterul sistematic al acesteia, independent de sensurile cuvintelor și de istoria societății. ◊ ~ veche: totalitatea preocupărilor lingvistice neorganizate, manifestate în antichitate de vechii indieni, de vechii greci și de romani, în evul mediu de arabi și în perioada Renașterii de europeni (interes pentru studiul limbilor europene și al limbilor indigene din colonii), fără concepții și metode riguroase de cercetare. ◊ ~ modernă: disciplină care se bazează pe un ansamblu organizat de cunoștințe veridice despre limbă și de principii și metode științifice de cercetare. Ea a luat naștere în primul sfert al secolului al XIX-lea, odată cu cercetările istorice și comparative (v. și curent, gramatică). ◊ ~ aplicată: disciplină care studiază aplicațiile cercetărilor lingvistice la domenii practice – în predarea limbilor, în lexicografie, în traducere (inclusiv cu calculatoare), în patologie, în terapia vorbirii etc. Se întrepătrunde cu sociolingvistica, stilistica și teoria informației. ◊ ~ etnografică: disciplină care studiază contextul fizic și cultural al unei comunități de limbi. Studiile sunt realizate de antropologi care folosesc tehnicile cercetării pe teren, pentru a descrie contextele situaționale ale actelor de vorbire. ◊ ~ antropologică: disciplină care folosește tehnicile speciale de cercetare din domeniile antropologiei și lingvisticii, pentru a studia limbile naturale în mediul lor social (limba nu poate fi separată de contextul social). Printre cei mai cunoscuți reprezentanți ai lingvisticii românești amintim pe următorii: Vasile Arvinte, Andrei Avram, Mioara Avram, George Beldescu, Silviu Berejan, Gheorghe Bolocan, Grigore Brâncuș, Marin Bucă, Gheorghe Bulgăr, Petre Cancel, Traian Cantemir, Theodor Capidan, Matilda Caragiu-Marioțeanu, Dumitru Chițoran, Alexandru Cihac, Fulvia Ciobanu, Nicolae Corlăteanu, Eugen Coșeriu, Ion Coteanu, Teodora Cristea, Ion Diaconescu, Paula Diaconescu, Florica Dimitrescu, C. Dimitriu, Lucia Djamo-Diaconiță, Gh. N. Dragomirescu, Arcadie Evdoșenko, Ivan Evseev, Dorin Gămulescu, Ștefan Giosu, George Giuglea, Sanda Golopenția-Eretescu, Alexandru Graur, Victor V. Grecu, Ioan Guția, Valeria Guțu-Romalo, Finuța Hasan, Theodor Hristea, Maria Iliescu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Dumitru Irimia, Ion Ionică, Gavril Istrate, George Ivănescu, Bela Kelemen, Francisc Kiraly, Dimitrie Macrea, Mihaela Mancaș-Zamfir, Constant Maneca, Maria Manoliu-Manea, Lucreția Mareș, Ioan C. Massim, Ion Mării, Paul Miclău, Maria Nagy, Petru Neiescu, Aurel Nicolescu, Alexandru Niculescu, Gabriela Pană-Dindelegan, Tache Papahagi, Giorge Pascu, Ioan Pătruț, Emil Petrovici, Alexandru Philippide, Sever Pop, Iosif Popovici, Aron Pumnul, C-tin Racoviță, I. Rizescu, Valeriu Rusu, Marius Sala, August Scriban, Vasile Scurtu, Mircea Seche, Luiza Seche, Elena Sfârlea, Tatiana Slama-Cazacu, Elena Slave, Dan Slușanschi, Ionel Stan, Szabo Attila, Szabo Zoltan, Vasile Șerban, Ion Șiadbei, Flora Șuteu, Valeriu Șuteu, Teofil Teaha, Hariton Tiktin, Romulus Todoran, Gheorghe Tohăneanu, Mariana Tuțescu, Victor Vascenco, Emanuel Vasiliu, Laura Vasiliu, Anton Vraciu, Magdalena Vulpe, Lucia Wald, Mircea Zdrenghea, Petru Zugun și mulți alții.
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
LINGVÍSTIC, -Ă (< fr.) s.f, adj. 1. S. f. Știință care studiază limba și legile ei de dezvoltare. Preocupări privind limba au apărut încă din Antichitate, în India (Pānini), Grecia (Aristotel) sau Roma antică. În Evul Mediu asemenea preocupări se găsesc mai ales la arabi. Din perioada Renașterii datează interesul pentru studiul limbilor europene, iar expansiunea colonială a dus la studierea, din motive practice, a limbilor indigene. L. ca știință s-a constituit în primul sfert al sec. 19, când s-au pus bazele cercetării istorice și comparative a limbilor (W. Jones, K.K. Rask, W. Humboldt, Fr. Bopp, frații Grimm ș.a.). În a doua jumătate a sec. 19 a luat naștere școala neogramatică. La începutul sec. 20 apar noi metode de cercetare: geografia lingvistică și fonetica experimentală; apar noi școli, cum sunt cea neolingvistică (B. Croce, M. Bartoli), funcțională (Cercul lingvistic de la Praga), generală (F. de Saussure). Dintre curentele lingvistice moderne mai importante sunt: structuralismul, semanticismul, lingvistica matematică, glosematica, transformaționismul. Discipline și domenii ale lingvisticii sunt: fonetica, fonologia, gramatica (morfologia și sintaxa), lexicologia, frazeologia, istorii limbii, dialectologia, stilistica ș.a. În cadrul l. se disting numeroase ramuri: psiholingvistica, sociolingvistica, geolingvistica ș.a. ◊ L. generală = studiul faptelor de limbă privite din punctul de vedere al trăsăturilor comune mai multor limbi (înrudite sau neînrudite). ◊ L. diacronică (sau istorică) = studiul faptelor dintr-o limbă sau din mai multe limbi privite în evoluția lor. ◊ L. sincronică (sau descriptivă) = studiul unei limbi așa cum se prezint ea la un moment dat, fără luarea în considerație a fazelor anterioare. ◊ L. comparativă = studiul comparativ al concordanțelor fonetice, semantice și gramaticale din mai multe limbi, urmărind explicarea legăturilor lor istorice, cercetarea cauzelor dezvoltării lor paralele, a diferențierii și a influenței lor reciproce în cursul istoriei. ◊ L. matematică = disciplină care studiază limba cu mijloace matematice, ocupându-se de aspectele algebrice, cantitative și formale ale fenomenelor de limbă. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv feminin (F46) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F46) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F46) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
lingvistică, lingvisticisubstantiv feminin
- 1. Știință care studiază limba și legile ei de dezvoltare. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- Lucrările tovarășului Stalin cu privire la problemele lingvisticii dau cercetării științifice o temeinică fundamentare filozofică și largi perspective de activitate științifică creatoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 297, 3/5. DLRLC
- Înarmată cu concepția materialist-dialectică, lingvistica din țara noastră își desfășoară din plin activitatea. L. ROM. 1955, nr. 5, 9. DLRLC
- Lingvistica s-a putut constitui ca știință independentă numai datorită faptului că limba are trăsăturile ei specifice și legile ei proprii de dezvoltare. MACREA, F. 14. DLRLC
- 1.1. Activitate în cadrul acestei științe. DLRLC
- Lingvistica sovietică se găsește astăzi într-o etapă de mare înflorire. L. ROM. 1953, nr. 1, 15. DLRLC
-
- 1.2. Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. DEX '09 MDN '00
- 1.3. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. DEX '09
- 1.4. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. DEX '09
- 1.5. Lingvistică matematică = disciplină care studiază fenomenele de limbă cu mijloace matematice. DN
- 1.6. Lingvistică comparativă = disciplină care studiază comparativ concordanțele fonetice, semantice și gramaticale din mai multe limbi. MDN '00
- 1.7. Lingvistică structurală = disciplină care studiază relațiile dintre elementele limbii și caracterul sistematic al acesteia. MDN '00
- 1.8. Glotologie. MDN '00sinonime: glotologie
-
etimologie:
- linguistique DEX '09 DEX '98 DN