3 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LICENȚIÁT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a obținut o licență (1). 2. (Jur.) Persoană autorizată printr-un contract de licență să utilizeze un brevet de invenție sau o marcă, de către titularii acestora. [Pr.: -ți-at] – Din fr. licencié, it. licenziato.

licențiat, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / V: (îvr) lițe~ / P: ~ți-at / Pl: ~ați, ~e / E: fr licencié, ger Lizenziat, lat licentiatus] 1-2 smf, a (Persoană) care a obținut o licență1 (14) Si: (rar) licent (1-2). 3 a (Înv) Eliberat din armată, funcție, serviciu etc. Si: concediat.

LICENȚIÁT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. Persoană care a obținut o licență (1). [Pr.: -ți-at] – Din fr. licencié, it. licenziato.

LICENȚIÁT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. (În vechea organizare a învățămîntului) Persoană care a trecut examenul de licență al unei instituții de învățămînt superior și a obținut titlul respectiv. După trei ani era licențiat în drept. VLAHUȚĂ, O. A. III 22. – Pronunțat: -ți-at.

LICENȚIÁT, -Ă s.m. și f. Posesor al unui titlu sau al unei diplome de licență. [Pron. -ți-at. / cf. fr. licencié].

LICENȚIÁT, -Ă s. m. f. posesor al unui titlu, al unei diplome de licență. (< fr. licencié, it. licenziato)

LICENȚIÁT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care a obținut diplomă de licență. [Sil. -ți-at] /<fr. licencié, it. licenziato

licențiat a. concediat: trupe licențiate. ║ m. cel ce a luat gradul de licență într’o facultate: licențiat în drept, litere, științe.

*licențiát, -ă adj. Care a fost licențiat, congediat: soldațĭ, elevĭ licențiațĭ. Subst. Care a obținut licența universitară: licențiat în filologie.

LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

licenția [At: BĂLCESCU, M. V. 292 / P: ~ți-a / Pzi: ~iez / E: fr licencier, lat licentiare] 1 vt (Înv; c. i. persoane din armată sau subunități militare) A elibera din armată Si: a libera. 2 vt (Asr; c. i. persoane încadrate într-un serviciu) A concedia. 3 vt (Iuz) A acorda cuiva licența1 (14). 4 vr (Iuz) A ieși din limitele bunei-cuviințe și ale moralei. 5 vr (Iuz) A abuza de libertatea individuală.

LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. A concedia (pe cineva) dintr-un serviciu. – Pronunțat: -ți-a.

LICENȚIÁ vb. I. tr. A concedia, a da afară din serviciu pe cineva. [Pron. -ți-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. licencier, it. licenziare].

LICENȚIÁ vb. tr. a concedia pe cineva din serviciu. (< fr. licencier)

A LICENȚIÁ ~éz tranz. rar (persoane) A da afară dintr-o funcție, dintr-un post ca fiind necorespunzător; a concedia; a elibera; a destitui. /<fr. licencier

licențià v. a concedia, vorbind de trupe.

*licențiéz v. tr. (mlat. licentiare, fr. licencier). Congediez, daŭ drumu (vorbind de trupe).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

licențiát (-ți-at) s. m., pl. licențiáți

licențiát s. m. (sil. -ți-at), pl. licențiáți

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

arată toate definițiile

Intrare: licențiat (part.)
licențiat1 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • licențiat
  • licențiatul
  • licenția
  • licențiata
plural
  • licențiați
  • licențiații
  • licențiate
  • licențiatele
genitiv-dativ singular
  • licențiat
  • licențiatului
  • licențiate
  • licențiatei
plural
  • licențiați
  • licențiaților
  • licențiate
  • licențiatelor
vocativ singular
plural
Intrare: licențiat (s.m.)
  • silabație: -ți-at
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • licențiat
  • licențiatul
  • licențiatu‑
plural
  • licențiați
  • licențiații
genitiv-dativ singular
  • licențiat
  • licențiatului
plural
  • licențiați
  • licențiaților
vocativ singular
  • licențiatule
  • licențiate
plural
  • licențiaților
Intrare: licenția
  • silabație: -ți-a
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • licenția
  • licențiere
  • licențiat
  • licențiatu‑
  • licențiind
  • licențiindu‑
singular plural
  • licenția
  • licențiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • licențiez
(să)
  • licențiez
  • licențiam
  • licențiai
  • licențiasem
a II-a (tu)
  • licențiezi
(să)
  • licențiezi
  • licențiai
  • licențiași
  • licențiaseși
a III-a (el, ea)
  • licenția
(să)
  • licențieze
  • licenția
  • licenție
  • licențiase
plural I (noi)
  • licențiem
(să)
  • licențiem
  • licențiam
  • licențiarăm
  • licențiaserăm
  • licențiasem
a II-a (voi)
  • licențiați
(să)
  • licențiați
  • licențiați
  • licențiarăți
  • licențiaserăți
  • licențiaseți
a III-a (ei, ele)
  • licenția
(să)
  • licențieze
  • licențiau
  • licenția
  • licențiaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

licențiat, -ă (persoană) licențiată

  • 1. Persoană care a obținut o licență.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: titrat, -ă (persoană) un exemplu
    exemple
    • După trei ani era licențiat în drept. VLAHUȚĂ, O. A. III 22.
      surse: DLRLC
  • 2. științe juridice Persoană autorizată printr-un contract de licență să utilizeze un brevet de invenție sau o marcă, de către titularii acestora.
    surse: DEX '09

etimologie:

licenția

etimologie: