licăi¹ [At: LB / V: (reg) ~ări / Pzi: ~esc / E: fo] 1 vi (Trs; d. animale) A scoate un sunet caracteristic, cu limba, atunci când bea sau mănâncă Si: a lipăi. 2 vi (Pex; d. oameni) A mânca cu poftă, cu lăcomie, în grabă etc. 3-4 vi (Pex;d. oameni) (A sorbi sau) a linge ultimele resturi ale unui aliment, făcând un zgomot caracteristic. 5 vr (Reg) A-și strica pofta de mâncare prin consumarea unor dulciuri. 6 vi (Reg; d. frunze) A fâșâi.

licăi² v vz licări¹

licăì v. a linge într’una. [Cf. nemț. LECKEN].

licăra v vz licări¹

licări¹ [At: HELIADE, O. I, 129 / V: (îvp) licuri, (reg) ~căi, (cscj) ~ra / Pzi: ~resc și licăr / E: pbl fo cf licăi¹] 1-3 vi A emite (brusc) o lumină de intensitate (scăzută sau) variabilă. 4 vi (Reg) A fulgera. 5 vi (Reg; d. foc) A mocni. 6 vi (Mun) A clipi. 7 vi A reflecta cu intermitență lumina Si: a luci, a sclipi, a străluci. 8 vi (D. ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 9 vi (Olt; îe) A-i ~ ochii după ceva A dori ceva foarte mult. 10 vi (Fig) A se manifesta. 11 vi (Reg) A se mișca repede și neregulat. 12 vt (Mun) A provoca o senzație dureroasă bruscă Si: a săgeta. 13 vt (Ban) A produce un fior prin atingeri ușoare asupra unor părți ale corpului. 14 vi (Mol; d. ape curgătoare) A face zgomot prin lovirea de pietre sau de maluri Si: a clipoci¹ (1).

licări² v vz licăi¹

licura v vz licări¹ corectat(ă)

licuri v vz licări¹

LICĂRI, licăresc, vb. IV. Intranz. 1. A răspîndi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente; a lumina slab cu o flacără pîlpîitore. V. pîlpîi, miji. Stele rari licăreau departe, printre îngrămădiri negre de nouri. SADOVEANU, O. VI 64. Felinarele slabe licăreau ca niște semne fantastice în șanțurile întortocheate. REBREANU, N. 48. Cîteva geamuri mai licăresc în beznă. VLAHUȚĂ, O. A. 153. ◊ Fig. Nădejdea ta a licărit un moment. PAS, Z. I 230. Din soarele copilăriei mele În ochiul tău mai licărește-o rază. GOGA, P. 26. Nimic, nici chiar speranța în ochi nu licărește. MACEDONSKI, O. I 219. 2. A sclipi, a luci, a străluci. Focul se aprinse și vărsă o dungă lată de lumină în tufișuri; frunzele luncii licăreau. SADOVEANU, O. I 17. [Pîrăul] intra iarăși în pădure și de aci înainte licărea tot printre rădăcini. GALACTION, O. I 293. Dintre rîndurile plicticoase licăreau neîncetat ochii verzi ai Tanței. REBREANU, R. I 183. Ochii îi licăriră în cap ca două mărgele de sticlă. VLAHUȚĂ, O. A. 132. – Prez. ind. pers. 3 sg. și: licăre (DEȘLIU, M. 49, STANCU, D. 376, IOSIF, PATR. 54). – Variante: licura (ODOBESCU, S. I 144) vb. I, licuri (EMINESCU, O. I 76, ODOBESCU, S. III 48, ALEXANDRESCU, M. 19) vb. IV.

A LICĂRI pers. 3 ~ește intranz. 1) (despre surse de lumină) A răspândi o lumină difuză și intermitentă. 2) fig. A apărea abia deslușit; a căpăta contururi vagi. /Orig. nec.

licărì v. 1. a luci; 2. a da puțină lumină. [Dintr’un primitiv lic (v. licurì), de unde și alicì].

licurì v. a licări: izvoare zdrumicate peste pietre licurind EM.

licărésc, licurésc și -uréz v. intr. (din aceĭașĭ răd. cu vgr. lýke, lumină de zorĭ, leukós, alb, cu lat. lux, lucis, lumină, lucére, a luci, cu got. liuhath, lumină, germ. licht ș. a.). Lucesc puțin: lampa, focu de abea maĭ licărea. Fig. În ochiĭ luĭ licări o rază de speranță.

licurésc și -éz, V. licăresc.

licări (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. licărește, 3 pl. licăresc, imperf. 3 sg. licărea; conj. prez. 3 să licărească

licări (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. licărește, imperf. 3 sg. licărea; conj. prez. 3 să licărească

licări vb., ind. prez. 3 sg. licărește, imperf. 3 sg. licărea; conj. prez. 3 sg. și pl. licărească

licăresc, -ream 1 imp.

licăi (-ăiesc, – it), vb. – A linge, a linchi. – Var. lincăi, linchi, linciuri. Creație expresivă. Alte explicații par echivoce (din v. germ. lecchon, Diez, I, 246; din sl. lokati, Miklosich, Lexicon, 343 și Cihac, II, 171; același Cihac, II, 511, pune în legătură pe linciuri cu leciu, și Scriban, cu mag. lecsegni „a plesni, a trosni”. Lui linchi îi corespunde limpi, vb. (a linge), cu var. limbi (sec. XVIII), prin confuzie cu limbă. Der. li(n)căit, s. n. (lipăit, lingere); lincăială, s. f. (linsoare); linciureală, s. f. (plescăială, bălăceală). Se întîlnește cu der. expresive de la lap și liorc.

licări (-resc, licărit), vb. – A luci, a scînteia. – Var. licuri, licura. Probabil din lucoare; rezultatul *lucuri s-ar fi disimilat, în formă mai puțin clară, cf. licurici. După Pascu, Arhiva, 1905, 130 și Pascu, I, 111, din lat. *luculĭre; după Tiktin și Scriban, legat de lat. lucēre. Conform ipotezei improbabile a lui Pușcariu, Dacor., IV, 735-8, cf. REW 5079a, dintr-un lat. *liquorāre, pentru liquere; după Herzog, Dacor., V, 493, din sl. likŭ „roată”. – Der. licărit (var. licăriș, licuriș), s. n. (scînteiere); licăritor, adj. (scînteietor); licăr, s. n. (scînteiere), pare o creație personală a lui Cezar Petrescu.

LICĂI vb. v. lipăi.

licăi vb. IV. (reg.) 1 intr., tr. (mai ales despre câini și pisici, deprec., despre oameni; compl. indică apă, mâncare) v. Limpi. 2 intr. (despre ființe sau, p. ext, despre picioarele, tălpile lor) v. Lipăi. 3 intr. (despre frunzele mișcate de vânt, despre arbori etc.) v. Fâșâi. Foșăi. Foșni. Fremăta. Suna. Susura. Șâșâi. Șopoti. Șoșoi². Șușoti. Șușui.

licăi vb. v. LIPĂI.

LICĂRI vb. 1. v. sclipi. 2. v. pâlpâi. 3. v. străluci.

licări vb. IV. intr. I 1 (despre aștri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafețe lucioase, pietre prețioase etc.) a bria, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străfulgera, a străluci, <înv. și pop.> a lumina, <pop.> a răsfulgera, <reg.> a sclipui³, <înv.> a steli, <fig.> a clipi, a fulgera, a palpita. Stelele licăresc pe bolta albastră a cerului. Diamantul inelului licărește în lumina soarelui. Zăpada licărește sub clarul de lună. 2 (despre foc, flăcări etc. sau despre lumina emanată de acestea) a pâlpâi, a sclipi, a tremura, a vibra, <pop.> a fâlfâi, <fig.> a palpita. Focul licărește în șemineu. Flăcările focului licăresc în întunericul nopții. 3 (despre ochi, privire) a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străluci, a străfulgera, <fig.> a se aprinde, a arde. Îi licărea privirea când o întâlnea. 4 (reg.; despre oameni; adesea determ. prin „din ochi”, „din pleoape”) v. Clipi. 5 (med.; reg.; despre dureri fizice; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”, „prin”) v. înjunghia. 6 (reg.; despre ape curgătoare) v. Clipoci¹. Murmura. Suna. Susura. Șopoti. Șușoti. Șușui. II fig. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a apărea, a se arăta, a se forma, a se isca, a se ivi, a începe, <fig.> a emerge, a încolți, a se înfiripa, a înflori, a înmuguri, a se lumina, a se naște, a răsări¹, <fig.; rar> a se împânzi, <fig.; pop.> a (se) împuia. Un surâs sfios licărește pe chipul ei.

LICĂRI vb. 1. a clipi, a luci, a scapăra, a scînteia, a sclipi, a străfulgera. (Luminițe ~ în noapte.) 2. a pîlpîi, a sclipi, a tremura, a vibra. (Flacăra lumînării ~.) 3. a luci, a scăpăra, a scînteia, a sclipi, a sticli, a străluci. (Ochii îi ~.)